Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 20

Îmi țin respirația şi strâng în pumn prosopul pufos. Inspir şi expir de câteva ori, apoi îmi fac curaj să mă răsucesc pe călcâie înspre bărbatul ce în urmă cu puțin timp îmi pipăia spatele. Trasa linii imaginare de-a lungul rănii mele. Dar toate emoțiile mi se împrăştie şi mă fac roşie de furie când în fața mea se află nimeni altul decât Tony.

Uimirea de pe chipul său palid, mă face să mă dau un pas în spate, căutând din priviri un obiect vestimentar pe care să îl folosesc. Am nevoie de ceva care mi-ar acoperi răniile, deşi sunt mai mult decât sigură că a văzut şi urmele roşiatice din jurul sânilor sau de pe umeri.

-Cassley?

E nesigur, uşor stingherit. Ce ar trebui să îi spun acum? Nu mă așteptam ca el să fie în spatele meu.

-Ce cauți aici, Tony?

Îmi îmbrac tricoul şi îi întorc spatele. Încep să înaintez spre bucătărie, cred că Tony mă urmează pentru că îi aud paşii în spatele meu.

-Cine ți-a făcut una ca asta?

Nu îl bag în seamă. Intru în bucătărie şi încep să spăl vasele murdare.

-Cassley, vorbesc cu tine!

-Nu ştiu, bine? Mă întorc furioasă spre el. Las-o baltă.

-Nu, nu o s-o las baltă pentru că eşti rănită!

Deschis gura să spun ceva, însă mi-o închid repede înapoi când dau cu ochii de Aejandro. Stă în cadrul uşii, privindu-ne cu o expresie serioasă.

-Pot să ştiu de ce faceți atât de multă zarvă?

Mă întorc la spălatul vaselor, ignorându-i.

-Cassley, treci în biroul meu acum!

Oh, nu! Asta nu este posibil. Nu vreau, nu vreau să rămân singură cu el indiferent de ce ar trebui să fac pentru asta. Îi arunc lui Tony o privire panicată. Haide, Tony. Nu îl lăsa să mă ducă în biroul lui.

-A fost vina mea, domnule. Cassley voia să spele vasele, iar eu am oprit-o fiindcă am văzut-o rănindu-se într-un pahar ciobit.

-Nu vreau să aud nimic, Alejandro îşi strânge pleopele. Cassley!

Trag adânc aer în piept, iar după ce îmi şterg mâinile ude, îl urmez pe Alejandro spre birou. Nu poate ieşi ceva rău din asta. Adică doar pentru că am fost "pedepsită" o dată asta nu înseamnă că mă va lovi de fiecare dată când ne vom întâlni.

-Închide uşa, îmi spune pe un ton calm după ce ambii am intrat în incita biroului său. Se află lângă biroul masiv cu brațele sprijinite de acesta.

Îi ascult ordinul, apoi îmi fac curaj să îl privesc în ochi. Îmi face semn să mă apropii.

-Îmi pare rau pentru gălăgie, îngâim cu glas tremurând.

-Vino lângă mine.

Nu îl ascult din prima. Zăbovesc un timp cu capul plecat şi degetele strânse în pumni. În cele din urmă trag adânc aer în piept şi mă apropii de el. Nu îl privesc, dar observ că, corpul i se sprijină de biroul masiv.

Îşi trece degetele peste tricoul meu, dezgolindu-mi un umăr.

-Ce ştie Tony despre asta?

Îmi acopăr din nou umărul rănit, simțindu-mă brusc mai roşie în obraji.

-Nimic, a văzut câteva, dar nu i-am spus nimic.

-Nici să nu o faci. Îl voi concedia astăzi şi nu va afla adevărul.

-Nu! Îmi mijesc ochii, speriată. Te rog, nu îl concedia, voi avea grijă să nu afle adevărul.

Râde scurt, lăsându-şi capul pe spate. Îl prind de braț pentru a-l face atent asupra mea.

-Promite-mi că nu îl vei concedia, te rog.

-Ce eşti dispusă să faci pentru a-l ajuta?

Se urneşte din loc. Păşeşte spre mine şi am nevoie de toată tăria din lume pentru a rămâne țintuită locului. Când îşi apropie degetele de fața mea îmi simt corpul tremurând de teamă.

Dar cu toate astea, îl las să mă atingă. Trasează linii imaginare de-a lungul maxilarului, urcând spre buze. Le înconjoară. Nu-i pot vedea ochii pentru că îmi țin ochii strânşi. Mi-a teamă că dacă îi voi deschide se va înfuria şi mă va lovi din nou. Mie frică de el, de reacțiile şi ieșirile lui.

-Nu ştiu, şoptesc în cele din urmă.

-Ar fi mai bine să te hotărăști.

Înghit în sec. În cele din urmă îmi fac curaj şi îmi deschid ochii. Alejandro mă fixează cu o privire pătrunzătoare, curioasă şi întunecată. Nu-şi ia ochii de pe mine nici un moment. Ma întreb la ce se gândește.

Palma sa poposeşte acum asupra obrazului meu şi, îi văd chipul apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine.

-Stai nemișcată, îmi şopteşte cu glas serios.

Fac ceea ce îmi spune. Îl las să mă sărute lung, tandru şi apăsat. Îşi împleticeşte degetele în părul meu şi mă trage mai aproape de el. Îmi țin ochii strânşi şi îl las să îşi mişte buzele peste ale mele.

Când in cele din urmă se depărtează de mine, rămân surprinsă când văd doar blândețe în ochii lui. Îmi mângâie un obraz.

-Bună, frate. Intră.

Mă încrunt involuntar. Inteleg în cele din urmă că nu mie mi se adresează, aşa că îmi întorc privirea înspre cadrul uşii. Înghit de două ori în sec şi mă simt înroşiindu-mă în obraji când în fața mea este nimeni altul decât Sergio. Mă priveşte cu un dispreț ce nu se încumetă să şi-l ascundă.

Îşi priveşte cu ură fratele, apoi părăsește biroul trântind uşa în urma lui. Mă răsucesc pe călcâie şi îl privesc pe Alejandro uimită.

-Ştiai că se afla acolo! Spun ca pe o constatare.

Îmi vine să îl pocnesc când îl văd zâmbind încântat.

-Nesimțitule!

Mă desprind de el şi plec furioasă.

______

Va rog sa îmi scuzati greselile.