Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 11

-Nu mă așteptam să te revăd așa curând, replică Alejandro cu glas tăios.

Și-au strâns reciproc mâinile, poposind o clipă pentru a se analiza din cap până-n picioare. Stând în spatele lui Sergio, îmi permit să fac o comparație între cei doi. Trebuie să recunosc că Sergio este cu câțiva centimetri mai scund decât Alejandro. Părul lui are o nuanță ceva mai deschisă de negru fața de a lui Alejandro, spatele lat le este asemănător, la fel și brațele groase. În timp ce Alejandro își poartă barba nerasă într-un mod neglijent, Sergio pare chiar mândru să-și lase într-un mod voit exact înălțimea potrivită a firicelelor pe față. Culoarea ochiilor le este identică, iar de sclipirea din aceștia nici nu mai vorbesc. Sclipirea pe care am zărit-o în ochii lui Alejandro în clipa în care mi-a blocat calea în birou și m-a determinat să-i răspund la sărut am revăzut-o astăzi în ochii lui Sergio. Exact în momentul în care aștepta cu sufletul la gură ca eu să îmi rostesc numele. Ceea ce pare să îi diferențieze cel mai mult pare comportamentul. Este adevărat că nu am avut timp să îl cunosc în detaliu pe Sergio, dar cel puțin nu mi-a lăsat o impresie proastă de la început, precum a făcut Alejandro în Bruxelles. Sergio s-a purtat până la aceast oră ca un gentleman și m-a făcut să mă simt bine în preajma sa.

-Nu m-am putut abține să nu mă întorc acasă. Huelva mi-a lipsit atât de mult în ultimul an! Explică cu tonalitate nu prea ridicată Sergio.

Instictul îmi spune să mă retrag în dormitor și să îi las pe cei doi să discute liniștiți, dar curiozitatea de a afla mai multe despre Sergio mă determină să rămân aici.

Oricât de tentantă ar suna cea de-a doua opțiune, buna creștere oferită de părinții mei mă determină să oftez înfrântă și să optez pentru prima variantă.

-Dacă nu aveți nevoie de serviciile mele mă voi retrage sub permisiunea dumneavoastră, rostesc timidă.

Alejandro a fost în tot acest timp cu fața spre mine, în timp ce Sergio m-a tratat cu spatele cât făcea schimb de priviri cu fratele său. Odată ce mi-a auzit vocea, s-a răsucit repede cu fața spre mine și și-a așezat brațul pe umerii mei, lipindu-mă de pieptul său.

-Oh, nu trebuie să te retragi. Poți rămâne să bei un ceai alături de noi, nu-i așa frate?

Alejandro își încordează maxilarul și își îndreaptă mai mult postura. Își coboară privirea glaciară spre mine, apoi întreaga atenție i se fixează asupra brațului fratelui său.

Mă retrag ușor din strânsoare, simțindu-mi fiorul rece de pe spate cum îmi străbate întregul corp.

-Deocamdată nu am nevoie de serviciile tale, dar poți rămâne dacă dorești, mi se adresează Alejandro.

Vocea îi este rece și distantă. Înghit în sec.

-Mulțumesc, dar mă voi retrage acum după ce vă voi pregăti ceaiul.

Imediat ce termin de rostit fraza, Alejandro se relaxează vizibil. Un zâmbet cast îi apare pe chipul catifelat, iar aprobarea ușoară pe care mi-o oferă capul său mă înștiințează că am ales bine să îmi ascult primul instinct.

Rămân surprinsă când constat că mama nu se află în bucătărie. Mâncarea gătită este așezată în frigider alături de un tort de ciocolată ce pare făcut proaspăt. Ceaiul preparat în grabă și servit în aceeași măsură le aduce zâmbete pe fețele bărbaților așezația acum la masa din sufragerie.

Sergio m-a bombardat cu diferite complimente legate de vigilența cu care mă mișc și rapiditatea cu care descurc toate lucrurile. Observ că are dențința de a exagera pentru că nu îți poți da seama de rapiditatea cu care acționează o persoană într-un moment în care se simte încolțit doar din servirea unui ceai. Cred că a vrut doar să îmi intre îm grații cât mai repede cu putință.

Precum am spus, imediat ce am servit ceaiul, am urcat treptele ce duc spre dormitorul meu. Am intrat mai întâi în camera mamei și am surprins-o dormind în patul cu așternuturi verzi de mătase. Am zâmbit, iar după ce m-am asigurat că telefonul îi este pe silențios și nici un sunet nu ar putea să o trezească, am lăsat-o în continuare să doarmă.

M-am retras tiptil în dormitorul meu, unde m-am bucurat de un duș cald ce mi-a mai limpezit gândirea și mi-a relaxat trupul încordat. Corpul mi l-am îmbrăcat într-o pereche de pantaloni negri și un tricou puțin mai lejer, de vară.

Nici nu am constatat momentul în care m-am trezit telefonându-l pe Jerek, un prieten din Bruxelles.

Mi-a răspuns imediat cu același glas vesel și plin de viață pe care îl posedă mereu.

-Cassley, tu ești?

-Bună amice, ce mai faci?

Mă arunc pe spate pe salteaua patului și îmi ridic picioarele deasupra capului, zâmbind copilărește. Nu am realizat până acum cât de mult îmi lipsesc prietenii de acasă.

-Ce bine că ai dat un semn de viață, ajunsesem să cred că ai întâlnit un arab care te-a luat de nevasta și ai uitat de noi.

Știu că glumește și face mișto pe seama mea. Ăsta e Jerek. Face glumițe în orice situație ne-am afla.

-Și dacă ar fi fost așa ce ai fi făcut? Întreb înapoi. Nu ai fi venit să verifici dacă totul este în regulă? Ai fi preferat să lenevești acasă, nu-i așa netrebnicule?

M-am prefăcut ofensată, dar tot am scos câteva chicoteli din partea lui.

---

Mulțumesc celor ce îmi urmăresc povestea!