Pentru prima dată

16.

    Au trecut câteva zile de când tata a plecat.

    Cum a fost şi normal, în acea noapte am stat şi am meditat, încercând să îmi sfârşesc tumultul interior. A fost fără rost, pentru că şi astăzi sunt la fel de confuză ca şi în prima zi. Plecare tatei este la fel ca întotdeauna. Ba chiar am început să mă obişnuiesc cu asta.

    Zilele au trecut normal, datorită lipsei subite a lui Derek. Ceva îmi spune că este din cauza mea, dar am reuşit să blochez absolut ce înseamnă a simți. Desigur, nu mi-a reuşit la perfecție acest lucru, dar am revenit la indiferența mea de odinioară şi la comportamentul meu rece şi dur, fără nicio lacrimă.
Fetele încă nu au venit la mine pentru că eu le-am rugat aceat lucru. Îmi doresc singurătatea asta din mai multe motive. De când am venit aici, am fost tot timpul înconjurată de oameni, nu am avut nicio pauză şi, presupun că am uitat cum e să fii pe cont propiu.

    Timpul meu a fost petrecut, în timpul şcolii cu Delia, Erika, Lucas şi Ken. Nu am prea avut timp de cei doi porumbei, dar în curând o să mă ocup şi de ei. Lucas s-a comportat extrem de ciudat. Nu a fost deloc în apele lui. Imediat după ce termin să mă adun eu însămi, o să-mi fac griji şi pentru el. Nu fost niciodată egoist când a fost vorba de mime, nici eu nu voi fi.

    Nu am mai vorbit cu Derek. Mă sunase a doua zi de dimineață, dar nu am reuşit să îi răspund. Intrasem în cameră după ce făcusem un duş şi se pare că am ajuns prea târziu. De atunci nu a mai încercat să mă sune. Nici eu nu am mai încercat să dau de el. Dacă nu aş ştii, aş spune că relație noastră se află într-un simplu impas. Pe scurt, nu a mai dat niciun telefon şi nici eu nu am avut suficientă voință pentru a o face.

    Cu Ryan nu am mai avut probleme. Da, vorbim în fiecare zi şi nu ratează nicio ocazie în a-mi oferi o replică deşteaptă de a lui, dar nici una nu m-a impresionat suficient încât să nu îi dau cu flit. M-am descurcat perfect şi fără Derek. Dar totuşi, nimeni nu ştie de ,,despărțirea" noastră, nici măcar Ken. Bineînțeles, a fost extrem de surprins cum de nu sunt împreună. Spunea el că noi parcă suntem lipiți unul de altul.

    — Unde ți-e iubitul? Păreați foarte lipiți unul de altul zilele trecute.

    — Ce să-i faci?! Se strică şi lipiciul ăsta, dar stai liniştit a plecat să aducă unul nou şi o să îi spun să aducă unul special pentru tine.

    — De ce?

Mă oprisem în mijlocul holului şi el s-a împiedicat din cauza mea. M-am întors cu fața spre el şi începusem să vorbesc:

    — Cum adică de ce? La cât de mult vorbeşti probabil ți s-a terminat al tău şi de aceea nu îți mai poți ține gura închisă.

    Ne comportaserăm mai rău ca nişte copii care au aflat de existența lipiciului, dar dacă altfel nu se poate. Discuțiile mele cu Ryan nu au fost rele. Da, este nesuferit, enervant şi vorbeşte mult prea mult, dar cele mai multe ori am râs la replicile lui.

    Astăzi este luni. Weekend-ul meu a fost petrecut în casă, învățând pentru că oricât de draguț ar părea un profesor, el tot profesor rămâne.
Totul este bine, am avut o mică pierdere a mea, dar îmi revin. Deja mă simt exact ca acum o săptămână sau două înainte să îl întâlnesc pe el. Încă nu îmi vine să cred cât de tare m-a putut schimba. Cât de tare a reuşit să îmi intre pe sub piele, făcând absolut nimic.

    Am verificat pentru ultima dată ținuta. De când am avut întâlnirea cu mama lui Derek, am avut grijă ca machiajul meu să nu fie exagerat. Întotdeauna simplu, fără nimic extravagant. Simpla mea rutină. Fond de ten, pudră, rimel şi tuş.