Pentru prima dată

5.

     — Derek?! Ce cauți aici, întreb uimită de faptul că el chiar se află în fața mea, în acest moment. Cum de ai aflat unde locuiesc?

     El ridică din umeri indiferent şi intră neinvitat în casă. Îmi aduc aminte când spuneam că Derek poate chiar este de treabă...Acum mai bine mi-aş tăia limba şi creierul în două decât să mai cred asemenea prostie. La ce mi-a fost capul,oare?
Se întoarce spre mine şi mă analizează din cap până în picioare, iar apoi se uită dezaprobator la mine. La ce se aştepta? Lenjerie Victoria's Secret?

     — Nu încerca să schimbi subiectul, Sloan.

      Derek şi-a dat ochii peste şi a oftat.

     — Am vorbit cu Ken.

     Ar fi trebuit să îmi dau seama. Chiar mi-a şi spus că se va duce la Derek.

     În timp ce mă uitam şi eu la Derek am observat ca ținea ceva în mâini.

     — Alea sunt, cumva, lucrurile mele?

     De ce Derek mi-ar aduce lucrurile de la şcoala?
Acum se pare că nu mai este atât de indiferent ca atunci când intrasebpe uşă. Îşi duce mâna la ceafă şi pot vedea foarte bine că de data asta a devenit destul de încordat.

      — Da, nu e mare lucru. Când Ken a trecut pe la mine, mi-a spus că lucrurile tale au rămas la şcoală.

     Huh, Ken e mai atent la detalii decât pare. Nici nu mi-am dat seama că îmi uitasem lucrurile, până să le văd în mâinile lui Derek.
Totuşi ceva este ciudat.

      — Şi de ce mi le-ai luat tu? Aş fi putut să le iau eu, mâine de la şcoală.

     Un rânjet a apărut pe fața sa, iar eu m-am încuntt involuntar, presimțind că va urma o replică pe măsură.

      — Ce fel de iubit aş mai fi fost dacă nu mi-aş fi ajutat, mult prea iubita mea?!

      Am început să cred în hohote şi nu mai puteam să mă opresc. Băiatul ăsta e bipolar de-abinelea.
Mi-am şters lacrimile de la ochi, iar apoi am luat o gură mare de aer pentru a mă linişti.
Nu a fost chiar cea mai tare glumă, dar sunt trezită din somn de jumătate de oră, deci încă sunt puțin afectată de lumea viselor.

      Telefonul meu sună din nou.De ce toată mă caută tocmai acum. Tata, apoi Derek, iar acum altcineva.

      — Mă scuzi pentru o secundă!

     Dă din cap şi eu mă îndrept spre bucătărie. Nu vreau să audă vreo conversație de a mea. Nu ştiu de ce, dar ştiu că nu vreau să audă vreodată.
M-am uitat la apelant şi am fost destul de surprinsă să văd că este Erika. Erika nu ma sună aproape niciodată. Doar dacă este vreo urgență. Oh, Doamne!

      — Erika! Ce s-a întâmplat?! Eşti bine? Vorbesc cât de repede pot şi sunt gata să ies pe uşa aia, chiar dacă sunt în pijamale dacă s-a întâmplat ceva cu adevărat grav.

     — Nu s-a întâmplat nimic. De ce?

      Am răsuflat liniştită. Acum ştiu că totul este în regulă. Prietena mea este bine.

      — Erika, tu nu mă suni niciodată! Tu doar trimiți mesaje, atât.

     Nu ştiu de ce, dar pot simți cum deja îşi dă ochii peste cap şi bate cu degetele în masă. Chiar pot auzi acum sunetul acela! Uneori e atât de previzibilă.

      — Tatăl tău ți-a spus că o să venim la tine?

      — Da, şi chiar dacă nu ar fi făcut-o, mi-ai spus tu acum. Râd puțin de ea, dar cum sunt la telefon cu cea veselă persoană de pe planetă, am început să râdem amândouă una de cealaltă.