15.

320 45 2
                                    

          Se ridică din nou, ajungând la nivelul capului meu. Expresia mea este confuză şi el poate vedea asta cu uşurință. Mă sărută scurt, şi parcă ar fi un sărut pe care îl împarți cu mama în comparație cu cel anterior.
Se dă jos de pe mine şi îşi aruncă tricoul pe un scaun. Îşi ia din dulap un tricou la întâmplare şi îl îmbracă. Momentul a fost atât de rapid încât nici măcar nu m-am putut bucura cum se cuvone de goliciunea lui.

            Mă ridic şi eu în capul oaselor şi mă aşez mai bine în pat. Este destul de comfortabil. Sfârcurile mi se întăresc din nou, dar din cu totul alte motive. Îmi este destul de frig. Mi-am căutat maieul prin cameră şi atunci când l-am văzut m-am dat jos rapid din pat.
Derek a simțit mişcarea din cameră şi s-a întors spre mine. Oricât de normal mi se pare să fi dezinvoltă în fața unui bărbat, mai ales atunci când îți lipseşte o piesă de material, tot mi se pare foarte intrigant de ce nu mă simt mai ruşinoasă în fața privirii lui. În mintea mea este complet normal acest lucru, adică în teorie. Însă eram sigură că în practică aş fi încercat să mă ascund.

              Îl ridic de pe jos şi îmi dau capul mai în față pentru a-l putea îmbrăca.

              — Stai, îmi spune, iar apoi caută prin dulap, bănuiesc eu că vreun tricou. Poftim!

             Îmi aruncă o bluză neagră cu mâneci trei sferturi. O analizez puțin, iar apoi mă uit înspre Derek. Bluza asta este cu cel puțin trei mărimi mai mică.

              — O am de vreo cinci ani şi mi-a rămas mică.

               — Acum poți citi şi gânduri sau ce? Îl întreb, odată ce observ că este cu spatele.

                — Cam arțăgoasă, mă îmtreb de ce?

               Întrebarea lui retorică m-a făcut să mă gândesc.

              Nu sunt arțăgoasă. Doar am pus o întrebare sarcastică, părându-mi ciudat faptul că mi-a răspuns exact la ceea ce aveam în minte.
Chiar înainte să se de-a jos a zis că trebuie să îmi întoarcă gestul. Nu înțeleg la ce ar fi putut să se refere pentru că de cât timp îl cunosc nu i-am făcut sau aduc nimic bun. Dimpotrivă! Oricum prefer să nu mă gândesc acum la asta, dacă ar fi vrut ar fi putut încheia orice legătură cu mine, şi nu ar mai fi fost la un pas de a-mi oferi un oral. Primul de altfel.
Surprinzător, dar da. Sunt încă virgină, dar nu din cauză că aştept acel băiat special. Nu am avut niciodată timp de relații şi nici nu le vedeam rostul până la o anumită vârstă. Cum am spus, întotdeauna am căutat plăcere, nicidecum fericire. Pentru că, să fim sinceri. Fericirea este imposibil de atins, indeferent de ce ai face. Eu nu găseam nicio plăcere în a sta cu un băiat, ținându-mă de mine şi îmbrățişandu-ne. Aşa că am stat şi am aşteptat până când mi s-a părut mie normal să găsesc plăcerea într-un bărbat.
Derek mi-a oferit un mic indiciu în legătură cu asta. Şi orice ar crede, nu sunt nervoasă că s-a oprit.

              Îmi trag bluza peste cap. Mânecile îmi vin normal, dar chestia asta este uriaşă pe mine. Având în vedere faptul că nimeni, în afară de Magda, care probabil a bănuit deja ce făceam în cameră, deci atunci când o să mă vadă în acest tricou probabil îmi va oferi o privire destul de sugestivă, şi bineînțeles mama lui se află în această casă...Bănuiesc că nu există nicio problemă în a sta cu tricoul iubitului meu fără niciun fel de sutien.

              Întotdeauna am urât acele prostii. Însă a trebuit să le suport până la urmă. Nu pot umbla peste tot cu nimic altceva decât un strat subțire de material care să mă acopere şi să nu par vulgară.
Uneori, mă surprind chiar şi pe mine cu îndrăzneala mea.

Pentru prima datăKde žijí příběhy. Začni objevovat