Gustul dragostei- „Moştenirea" Volumul |

Epilog

Două săptămâni mai târziu

—Și a crezut că va scăpa ieftin, așa-i?, întrebă Amanda uimită și atentă la cuvintele femeii din fața ei.

—Da, zise Will sorbind din ceai și oftând. Dar nu a reușit grație fraților Arnwitch, îi făcu ea cu ochiul lui Ian.

Trecuseră două săptămâni de la incident, iar Ian se vindecase aproape complet. I-ar fi părut rău dacă el ar fi rămas cu o cicatrice urâtă; îl ingrijise astfel din ce în ce mai mult până când devenise agasantă. Dorea să se facă bine, dar fiecare își dorea același lucru pentru celălalt. Privindu-l pe bărbatul pe care îl iubea, își aminti că atunci când ajunseseră acasă el o ceruse oficial și îi oferise inelul. Fusese extrem de încântată, chiar dacă de-abia ajunsesera de la spital. Zilele trecuseră repede, apoi, cu o Jullie încântată de prezența tatălui ei. Oftă și lăsă ceșcuța jos. Dacă pentru a descoperi dragostea i pentru a fi fericită trebuise să treaca printr-un coșmar, ea o făcuse. În cele din urmă, reușise să capete tot ceea ce nu avusese din cauza fricii și a nesiguranței, iar acum se putea declara o femeie împlinită.

—Și totul e bine când se termină cu bine!, zâmbi Regina Ferguson, întrerupându-i șirul gândurilor. Și când faceți nunta, îndrăgostiților?

—Luna viitoare, zise Ian. Voi avea cea mai frumoasă mireasa din câte s-au putut văzu, își lăudă el viitoarea sotie, moment în care Will roși, stârnind râsul femeilor.

—Era și timpul!, zise Amanda. Amândoi ați trecut prin multe.

—Pot să zic, afirmă Will, că am gustat din plin din viața.

—Da, o aprobă Ian. Era timpul să vedem ce gust are și dragostea.

Îi facu cu ochiul, și Amanda întrebă:

—Ce gust are?

—O explozie de arome ce îți gâdilă simțurile, dar care te poate ucide, zise Ian.

Will râse. Câtă dreptatate avea!

Însă, când vru să răspundă afirmativ la replica lui, cineva bătu la ușă. Regina se oferi să deschidă și, când ajunse în fața ușii, puse mâna pe clanță deschizând-o larg, astfel încât se trezi față în față cu o femeie minionă, cu păr blondiniu, ochelari de soare și o geacă din blană pe care o cunoștea mult prea bine, elegantă și parfumată, iar în spatele ei venea un bărbat la fel de înalt ca cei doi Arnwitchi, la costum, cu părul grizonant și extrem de serios. Din spatele celor doi, Regina îl auzi pe Richard, ceea ce trezi în stomacul femeii un gol impresionant, emoțiile și amintirile începând goana nebună în ființa acesteia.

—Ei sunt părinții mei, lămuri Richard situația. Ian, Will, au ajuns!

Din casă se auzi cum Will îl intrebă pe Ian:

—Cine a ajuns?

—Au ajuns părinții mei, zâmbi el. Stai să faceți cunoștință.

Will se panică, dar respiră și zâmbi. Nu avea pentru ce să se teamă. Îl apucă pe Ian de braș și le ieși întru întâmpinare, sperând că o va salva acesta dacă o dădea în bară.

Ochii femeii sclipiră când o văzu pe Regina. Își dădu jos ochelarii de soare și zâmbi.

—Ea este? Îmi pare așa de cunoscută! Ai...?, vru să întrebe femeia, dar Richard interveni, împiedicând catastrofa:

—Nu, mamă!, mustăci Richard. Will ajunse și acesta o prezentă. Ea este. Femeia zâmbi și se îndreptă spre Will, privind-o gânditoare pe străina din ușă.