Gustul dragostei- „Moştenirea" Volumul |

Capitolul 1

Mai, 2016

Restaurantul din Aberdeen ieșise mai bine decât putuse să creadă Ian Arnwitch. Construcția era din lemn masiv, fiind întinsă pe două hectare, pământ pe care Ian îl moștenise. Construcțiile începuseră la mijlocul lui decembrie, după ce acesta se ocupase de deschiderea restaurantului din Londra. Pe 24 decembrie însă murise bunicul său. După o grea luptă cu boala, Malcom Arnwitch murise în Ajunul Crăciunului.

După cinci zile se citise testamentul și se constatase că Ian - al doilea fiu, fiind mai mic cu un minut față de fratele său, moștenise, în Scoția, în localitatea Aberdeen, cincisprezece hectare de pământ care constituiau partea vestică a domeniului.

Richard Arnwitch - fratele geamăn al lui Ian – moștenise castelul scoțian abandonat al familiei Arnwitch, iar compania navală a familiei fusese preluată tot de acesta.

Talentul de bucătar al lui Ian se manifestase la vârste fragede. La șapte ani fusese interesat de micul dejun gătit de bucătăreasa acestora. Înaintând în vârstă și încercând să gătească el însuși, fusese lăudat pentru talentul său culinar. Și chiar gătea foarte bine. Pentru că își dorise propria companie de gătit, propriul lanț de restaurante, făcuse studii în economie și în cele din urmă niște cursuri de gătit.

Primul său restaurant fusese deschis în urmă cu zece ani, in Eclipse Bay. Apoi se extinsese. Își câștigase un nume în acest domeniu, chiar dacă tatăl său strâmbase din nas la început și fusese recunoscut pentru propriile merite. Iar afacerea îi oferise beneficii bănești, fiind nevoit să angajeze personal și bucătari. Da, gătea și el. Dar, fiind mai mult plecat, făcând naveta între cele trei continente pe care își stabilise afacerea, nu reușise să gătească mereu. După această construcție însă avea să se înapoieze în Connecticut. Își dorea o vacanță de vară, un repaus. Avea nevoie de acel repaus. Și-l propusese din decembrie, iar în iunie avea să reușească, asta dacă aranja totul aici.

Michael O'Brien, șeful personalului, îi spusese că angajase deja personal. Ian fusese nervos, pentru că Michael angajase și bucătarul fără a se consulta și cu el. De aceea era el aici, pe lângă faptul că voia să vadă cum ieșise toată investiția sa. Dorea să afle cine este bucătarul. Nici măcar nu îi știa numele. Nici ce talente sau competențe avea. Nu știa nimic despre omul care îi cârmuia afacerea.

Opri mașina în parcarea restaurantului și ieși din aceasta îmbrăcat cât se putea de lejer. Pentru o zi de mai, în Scoția era chiar frig. Temperaturile indicau cincisprezece grade, iar Ian alesese să poarte bocanci maro, blugi negri și un pulover alb, însoțit de o jachetă groasă, de aceeași culoare cu pantofii. Părul lui brun avea în el tentele de galben care dispăruseră odată cu timpul.

Pe lângă drum se mai vedeau mici troiene de zăpadă. Asta era Scoția, aspră și friguroasă. Îi plăcea! Restaurantul se deschisese cu câteva săptămâni înainte, iar un om, un client vesel, intră pe ușa din față. Era sâmbătă, dar dinăuntru se auzea forfota. Își așeză mâna pe clanță, văzând semnul de „Deschis!" și împinse ușa pentru a intra.

Mirosul de mâncare tradițională, căldură și zgomot îl intâmpinară. Oamenii râdeau, atomesfera amintind de vremurile medievale. Aveau chiar și halbe de bere în mâini, simboluri gigantice ale strămoșilor lor, sângele acestora curgând și acum în venele tuturor celor care se distrau aici și acum, scoțienii fiind până în ziua de azi bărbați vânjoși. Bunicul lui fusese scoțian, iar el și Richard moșteniseră înălțimea impozantă a bătrânului.

Chelnerii, văzu trei fete și doi băieți, se învârteau de colo, colo și strigau comenzile.

În șemineu ardea focul exact ca pe vremuri. Scrută mesele până ce îl văzu pe Michael în stânga încăperii, vorbind cu una dintre chelnerițe. Fata îi zâmbi și Ian dădu binevoitor din cap. Michael, fustangiul...