Gustul dragostei- „Moştenirea" Volumul |

Capitolul 6

Ian Arnwitch era un romantic...

Decorul din casa acestuia era simplu, dar plin de romantism care o făcu pe Will să se frece la ochi de teama ca nu cumva atmosfera să fie o iluzie a simțurilor sale. Nu putea fi același patron al restaurantului care o luase atât de repede la început.

Totuși, el era același Ian Arnwitch.

Casa lui era fosta casă de vacanță a soților White, astfel că Will cunoștea foarte bine fiecare cămăruță a acestei case, pentru că, dacă te nășteai în Aberdeen și copilăreai aici, știai pe toată lumea și toată lumea te știa pe tine. Casa avea patru dormitoare, cinci băi, un living, o bibliotecă, o bucătărie, care ar fi lăsat plângând de bucurie orice bucătar, și spălătorie, care ducea la ieșirea din spate unde era o mică grădină. Aici era și nelipsita cameră de luat masa, specifică locuințelor moderne.

În acea cameră se afla acum cina lor și putea să spună că era o cină opulentă. În suporturi ardeau lumânările roșii care emanau un miros minunat. Vinul fusese înlocuit cu suc de portocale și cireșe, si un șir lung de preparate erau așezate pentru deliciul ochilor.

— Wow!, exclamă Wilma.

— Îți place?

— E... wow!, repetă ea și oftă când el o trase de mână. Îi trase scaunul, iar ea se așeză, punându-și un șervet în poală. Ian luă un loc în capul mesei și se întinse, dezvăluind umbrele unui piept bine lucrat.

— Tu ai făcut toate astea singur?

El zambi:

— Prăjitura nu. Nu mă pricep la cofetărie. În rest, tot ce vezi, da.

Ea zambi și remarcă:

— După atâtea feluri gătite azi, la restaurant, mi se pare cu adevărat un miracol să mănânc ceva ce nu eu am gătit.

Ian râse, devenind brusc interesat.

— Cum de te-ai gândit să te faci bucătar?

— Mi-a plăcut bucătăria de când eram micuță, mărturisi ea. Cred că m-am născut bucătar, pentru că nu mi-a fost niciodată greu să prepar ceva. Totul merge ca uns, zâmbi ea, ceea ce îl făcu pe Ian să fie străbătut de valuri de dorință.

— Exact! spuse el, simțindu-și gura uscată. Apucă cel mai apropiat platou și o îndemnă: Servește!

Începură să mănânce; Will trebuia să admită faptul că știa să gătească. Se așteptase să fie cel mai prost bucătar, dacă oamenii se revoltaseră atât de virulent. Fu o surpriză ca gustul mâncării să îi surprindă atât de plăcut papilele gustative.

— Credeam că gatești prost, mărturisi.

— De ce ai crezut asta? ăntreba el tăind o bucățică din friptură și băgând-o în gură.

— Oamenii s-au revoltat și am crezut că este din cauza că îi intoxici cu mâncare.

El mestecă și înghiți, ca mai apoi să ofteze:

— Te voiau pe tine. Aici, oamenii sunt extrem de solidari.

— Poate pentru că de aici vin, își ridică Will sprâncenele.

— Ești originar din Scoția, nu?

— Da. Aici am fost crescută. Stătu un moment pe gânduri: și iernile sunt, într-adevăr, îngrozitoare. Mă intreb cum suportau înainte oamenii iernile, neavând încălzire și toate condițiile de care dispunem noi astăzi.

— N-ai auzit că scoțienii sunt oameni zdraveni? zâmbi el.

— Ba da, răspunse, ceea ce o făcu să-si aminteasca de construcția cu același design zdravăn. Să înțeleg că ai moștenit castelul?