Gustul dragostei- „Moştenirea" Volumul |

Capitolul 15

Soarele dimineții mângâie trupul suav al lui Will. Ian se întinse și își așeză un braț sub cap, privind-o. După ce primisese apelul de la Moriss, era extrem de tensionat. Oare ce aflase detectivul? Oftă. Trebuia să nu-și facă cine știe ce speranțe, ca mai apoi să nu fie de fapt nimic.

Va savura clipa.

Iar clipa lui era ea.

Își plimbă degetul arătător peste trupul ei, trecând peste linia curbată a a sânilor și a sfârcurilor care se întăriră numaidecât, la linia bombatului abdomen. Cămașa ei de noapte era ridicată, scoțând la iveală liniile curbate ale formei pe care o lua copilul lor. Șase luni și arăta suficient de mare ca să juri că era în șapte. Dar el știa adevărul și se prefăcea că nu îl știe.

În ciuda faptului că nu fusese fidelitatea întruchipată în ceea ce privea dragostea, Ian își dorise dintotdeauna propria familie. Tatăl lui fusese mai mult plecat. Era rece și dur, iar după cearta cu Richard familia se divizase în două părți. Mama lui însă era femeia pentru care se întorcea mereu în Connecticut. Trebuia să se întoarcă și acum, în iulie.

Trebuia să discute cu Will despre asta. Trebuia să o întrebe dacă voia să vină cu el. Trebuia să o ceară în căsătorie.

Avea însă probleme uriașe: un criminal și încăpățânarea femeii. Simțea că îl iubește, dar știa și că ea nu voia să o recunoască. Asta ducea la altă întrebare. Ce se întâmplase cu adevărat atunci? De ce îi ascundea atâtea lucruri? Copilul dădu cu piciorul în abdomenul femeii, și el îl simți. Will se foi și, în cele din urmă, se trezi.

— 'Neața!, zise el zâmbindu-i leneș.

— Bună dimineața, Ian! De când ești treaz?

— De câteva minute. Mă întrebam ce să gătesc la dejun.

— Hmm... carne! Ouă și carne. Și lapte. Vreau un pahar mare cu ciocolată caldă, mai bine! Cu frișcă și cubulețe de ciocolată.

— Omletă să fie!, râse el.

Se ridică din pat, și ea zise:

— Și, Ian?

— Da?, se întoarse el spre ea.

Cu cel mai atrăgător zâmbet, ea se ridica în șezut și îl sărută ușor pe buze.

— Vreau o omletă uriașă. Și grăbește-te! La 12 intru.

— Ok, îi zise el. Ar fi cazul să te pregătești. E opt și jumătate.

— Merci! Și se ridică din pat, intrând direct în baie.

Ian se duse la baia din celălalt dormitor, apoi coborî scările pentru a găti.

*

Semnele de pe trupul ei erau evidente semne de amor pe care Ian le lăsase. Se simțea așa de bine, așa de fericită, așa de liniștită, chiar dacă realitatea era problematică.

Nu voia să se gândească acum la probleme. Îi era foame și ei, și copilului. Își aranjă părul într-o coadă împletită, luă o rochie degajată, albă, pe ea și coborî.

Era prea liniște în bucătărie, așa că se pregăti să îl acuze că mânca fără ea, când, intrând în bucătărie, observă că era la masă, fără ca mâncarea să fie deja gătită.

— Ce este?, întrebă ea îngrijorată.

El îi indică blatul de bucătărie pe care se afla bolul cu fursecuri!. Nimic neobișnuit, numai că pe acesta era lăsat un bilet.