Întâmplare

Trezirea

Christian avea părul şaten,ochi căprui,buze nici prea mari dar nici prea subțiri. Abdomenul îi era bine lucrat pentru că făcea mereu sală cu tata.

Îmi dreg vocea şi arunc o pernă ce stătea pe jos,pe partea lui intimă. El geme,după care deschide lent ochii:

- Ce faci tu aici Anastasia? întreabă nervos apăsând cu perna încercând să îsi acopere mai bine porțiuni ce îi dezveleau pielea.

- Eu..e..mmm...

- Răspunde dracului odată Ana! țipă el făcându-mă să tresar. Chiar dacă ne mai certam nu reacționa mereu aşa. Doar de câteva ori a țipat  la fel,dar atunci chiar o făcusem lată.

- Am venit să te trezesc ca să mănânci pentru că mai avem o oră şi apoi plecăm la liceu iar când am ciocănit la uşă,tu nu ai răspuns aşa că am intrat singură. Nu mă aşteptam să fi doar în...

- Gata taci! Ieşi odată şi lasă-mă să mă schimb,ordonă el arătând cu degetul spre uşa încă semideschisă.

Ea lăsa capul în pământ şi plecă,murmurînd un "scuze".

Se simțise ciudat de amuzată după situația precedentă. Fața lui stupefiată când a văzut-o în dreptul său o făcea să bufnească şi mai tare în râs.

Acum îi mai rămăsese doar favoritul ei,Fabio,micuțul cu păr blond,ochi albaştri,câțiva pistrui îi pătau obrajii. Îl iubea nespus de mult şi dacă ar fi fost în acea ipostază,si-ar fi dat şi viața pentru el.

Deschise uşa de la camera lui şi îl găsise plângând,stând în genunchi,rezemat de pat.

- Fabio,Doamne,ce ai pățit? îl întreb repezindu-mă spre el şi îl strâng în brațe ştergâindu-i lacrimile fierbinți ce îi ardeau obrajii.

- De ce,Ana? De ce? suspină micuțul.

- De ce,ce?

- De ce te certai cu Christian? L-am auzit spunându-ti vorbe urâte. E rău,spune acesta strângându-şi sora din ce în ce mai tare cu mânuțele lui mici.

- Nu e rău scumpule, el doar...se oprise nemaiştiind ce să spună. El doar era nervos că l-am lovit.

- Cum l-ai lovit?

- Păi...stătea lipit de uşă şi când am deschis-o,l-am lovit. Dar nu îți face griji,a vorbit aşa de nervi nu din răutate. Crede-mă,scumpul meu,îl liniști aceasta pupându-l pe frunte.

- Bine,sora mea. Te cred.

- Acum micuțule,îmbracă-te. Peste puțin timp vei începe şcoala. Prima ta zi de şcolar. Ai crescut atât de repede  Fabio.

- Nu vreau să plângi şi tu acum,îi spuse îngeraşul pupându-i ochii înlăcrimați.

- Nu o voi face. Te iubesc frățioare.

- Şi eu surioară.

După o lungă îmbrățișare, cei doi se despărțiră. Ana plecă la ea în cameră aranjându-şi părul distrus de Robert. Îsi mai retuşă puțin machiajul şi coborî la bucătărie unde era întâmpinată de restul fraților.
Au ieșit cu toții din casă,înaintînd spre mașina nouă pe care le-o cumpărase Justin pentru a se duce la şcoală. S-au pus la locurile lor după care Christian a pornit. Prima oprire a fost la clădirea ce avea să îi țină pe Vanessa şi pe Fabio captivi timp de 6 ore. Se salutară după care Christian o luă cu viteză din loc,uitându-se la ceasul care îl anunța că mai aveau zece minute pentru a ajunge la liceu.

Spre norocul lor au sosit la timp. Au intrat grăbiți în liceu,si-au luat "la revedere" reciproc şi au pornit spre sălile lor de curs. Anastasia era atât de entuziasmată de a-şi cunoaşte noii colegi. Intră timidă în sala de clasă,unde o profesoară plinuță,blondă stătea pe scaun:

- Bună-ziua! Vă rog să mă scuzați! Eu sunt Anastasia Bieber,sunt eleva cea nouă.

- Domnișoara Bieber! Bine ai venit la liceul Sant Jacques.  Eu sunt doamna Manger. Predau chimia. Poți lua loc lângă domnul Hush.

- Mulțumesc.

Mă îndrept spre locul liber din clasă,neştiind cine este acest domn Hush. Mă întorc cu privirea şi un băiat cu păr brunet,ochi de un căprui ce băteau spre negru şi haine de aceeași culoare ocupă locul din dreapta mea. Avea un piercing în nas,un mic cercel care avea un diamant mic deasupra,şi unul în buza inferioară. Purta brățări cu cranii şi diferite modele sumbre. Părea rupt dintr-un film horror. Era genul ăla,cum se cheamă...ah da,emo!

- Bună! Eu sunt Anastasia,încerc să mă fac politicoasă şi îi întind mâna.

- Salut! Io's Lucas,spune tipul misterios însă nici că se sinchiseşte să dea mâna pentru a face acea scena plictisitoare de "încântare".

Nu îl mai bag în seamă pentru că în primul rând mi se părea ciudat felul lui de a fi şi în al doilea rând,el e băiatul. De ce să stau eu la taclale când poate bine mersi să mă întrebe el câte ceva?

În fine...mă uit şi la restul colegilor care par drăguți din prima privire. O fată din spatele mă trage ușor de umăr şi mă face să mă întoarc :

- Hei fato! Eu sunt Maggie,dar îmi poți spune Mag.

Maggie era o fată care părea cam de aceeași înălțime cu ea. Nu o putea distinge prea bine pentru că stătea în bancă. Ochii îi erau verzi şi acoperiți de un breton brunet. Buzele cărnoase ieşeau în evidență pe fața ei nepătată de vreun coş sau vreo iritație.

- Bună. Eu sunt Anastasia. Poți să îmi spui şi Ana dacă vrei.

- Mișto. Ce zici,diseară ai chef să vi la ziua mea? mă întreabă detaşată de parcă m-ar cunoaște de o viață.

- E ziua ta?

- Aha..

- La mulți ani! Sigur că voi veni!

- Ok,de abia aștept să ne întâlnim. Mai vorbim în pauză că se uită profa'.

- Bine Mag.