Îmi pare rău,ok?

1.3K 91 30

[Lucas]

Oh,la dracu! Ana se săruta cu propriul frate. Cum e posibil? Adică e iubita mea şi mă înşeală cu Christian. La început nu o iubeam,îi vroiam doar trupul şi banii însă în ultima perioadă am conştientizat că am sentimente pentru ea care se măresc pe zi ce trece iar când am văzut-o sărutată de altul am răbufnit. Simțeam în adâncul meu o arsură puternică şi îmi apăruse un nod în gât care nu mai dispărea. Totuși m-am bucurat când am văzut-o alergând în spatele meu cu picioarele ei mici şi mă striga. Am zâmbit înainte ca ea să ajungă în fața mea cu toate că încă nu puteam trece peste ceea ce a făcut. M-a implorat să o ascult,că avea să îmi explice. I-am dat ca timp pauza viitoare. Chiar vroiam să ştiu motivul pentru care o făcuse. De ce nu trece mai repede nenorocita asta de oră?! Trebuie să îmi văd prințesa.

     
                ~în pauză~

În sfârșit! Am ieșit primul din clasă şi am fugit până în spatele liceului unde aveam să mă întâlnesc cu Ana. Când am ajuns,ea era deja acolo cu mâinile la piept. Avea ochii înlăcrimați. Cu greu m-am stăpânit să nu o iau în brațe şi să îi spun că totul va fii bine,că sunt cu ea orice ar fi. Ca să par cât mai teatral m-am uitat la ceasul de la mână şi am luat o gură mare de aer.

- Ai zece minute să îmi explici tot rahatul ăsta,Anastasia! i-am spus cu o voce cam prea răgușită.

- E..Eu..Eu nu ştiu c..cum să încep,se bâlbâi uitându-se în ochii mei dar mi-am ferit privirea.

Adoram când se încurca. O făcea atât de naivă şi numai bună de iubit. Numai bună de iubit de mine!

- Ce ar fi să începi cu faptul că tocmai te-am prins sărutându-te cu fratele tău! La dracu,e fratele tău! am țipat făcând-o să se mişte un pas în spate.

- Christian nu e fratele meu adevărat. A fost adoptat,murmură începând să plângă.

- Nu contează! Ai crescut cu el,am comentat încercând să par rece.

- Ştiu,dar el m-a sărutat! se apără zâmbind.

- Asta nu schimbă cu nimic faptul că ai avut buzele lui peste ale tale,mă apropii şi îmi muşc buza de jos.

- Ştiu şi asta,îmi pare rău ok? spuse şi făcea paşi în spate cu cât eu înaintam.

- Poate nu vreau să te iert,am apucat-o de braț şi am împins-o în zid.

- Pot să fac ceva care să îmbunătățească situația?

- Hm,poate un sărut ca al lui Christian ar ajuta...

Se ridică pe vârfuri şi mă apucă de ceafă,trăgându-mă spre ea. Buzele noastre se mişcau în sincron. Era un sărut din acela care cerea totul de la persoana iubită. După ce ne desprindem din sărut,îi iau mâna în a mea şi îi zâmbesc.

- Te iubesc cu adevărat.

- Şi eu,Lucas. Nu îmi pot imagina viața fără tine în ea,spuse şi mă luă în brațe.

- Nici eu...

Era a mea din nou. Acum mă pot bucura din nou de prezența ei ca înainte. Fata asta e specială  pentru mine şi nu voi mai risca să o pierd.

Întâmplare Descoperă acum locul unde povestirile prind viață