Pentru prima dată

5.

     — Bine, voiam să îți spun că o să venim mai pe seară, ok? Aducem pizza!

     Eram cât pe ce să îi răspund, dar mi-a închis telefonul în nas. Mă uitam la telefon râzând. Nu cred că există oameni mai ciudați ca prietenii mei!

     Am rămas aşa, probabil un minut întreg, rememorând toate tâmpeniile făcute cu ei până acum.

     Suntem nişte psihopați care încă nu au fost prinşi...

      Decid că este timpul să mă întorc la Derek până când nu mă dă dispărută. Trebuie să mă întorc la Derek...Cât de siropos sună asta!

     — Scuze că a durat atât, spun în timp ce mă aşez pe cealaltă parte a canapelei.

      — Nu-i nicio problemă. Cine era?

      De ce îi pasă? Mă enervează prefăcătoria lui în exces. Doar mă foloseşte şi nu vreau să mă victimizez atât pentru că mi se pare cea mai mare prostie din lume, în plus...Şi eu îl folosesc în aceeaşi măsură.

     — Nimeni important şi nu cred că ar trebui să îți pese atât de mult.

      Sprâncenele i se unesc într-o încruntătură. De data asta de ce a devenit nervos?

      — Bun, oricum nu ştiam cât pot să mă mai comport atât de frumos fără să vomit.

      Am început să zâmbesc automat la schimbarea lui atât de bruscă de comportament. Am luat parte de atât de multe ori la ea, încât acum mi se pare aproape normal.

      — De ce zâmbeşti?

      Am ridicat din umeri,neştiind ce să îi zic. Sincer, nici eu nu ştiu de ce zâmbesc. Totuşi, asta înseamnă că ceva merge bine, nu?

     — Eşti ciudată.

     Amândoi  am început să râdem, el de mine, iar eu cu el. Mie chiar mi-au dat lacrimile şi pot vedea şii colțurile ochilor lui Derek puțin umede.
După ce râsul ni s-a mai potoțit, amândoi oftasem în acelaşi timp. Derek a luat din nou o figură serioasă. Deci, asta înseamnă că s-a terminat cu joaca.

     — Gata! Am venit aici cu un motiv.

     Încerc să adopt o față cât mai serioasă pentru această discuție, dar pur şi simplu nu pot. Am reuşit să mă abțin câteva secunde, dar am izbucnit într-un râs destul de isteric care până şi mie îmi zgârie puțin timpanele.
Derek se uită la mine îngrozit şi aş putea pune pariu că acum crede că sunt vreo nebună care a scăpat de la ospiciu.

      De data asta chiar încerc să mă stăpâncesc şi reuşesc.

     — S-a facut, am zis într-un final.

     — Sigur? Nu mai ai nimic din care să râzi?

     — Sigur! Acum,trebuie să ne cunoaştem pentru că pot pune pariu că a părut destul de ciudat pentru Ken faptul că nu ştiai unde locuiesc.

      Derek a aprobat şi şi-a pus brațul pe spatele canapelei. De abia atunci am observat felul în care arată el.
Purta nişte pantaloni negri, foarte strâmți. Probabil aceiaşi de dimineață. De data asta acum are pe el un plover. Atât de frig  este afară? Oricum,arată incredibil pe el. Este ceva mai mulat pe el şi se conturează pe fiecare muşchi al lui. De la abdomen până la brațe. Este legal ca cineva să arate atât de bine?! Nu cred că a ieşit de mult timp din duş. Părul lui pare încă ud şi este atât de sexy. Doamne, încă nu îmi pot reveni de la felul în care strălucesc ochii lui. Din nou, este normal sau cât de cât legal să arăți atât de bine?!