Împăratul Corbilor

25 Foc in sala tronului

     — Nu știu de unde să încep.

     — Ai putea începe prin a nu mă mai minți, vocea Lavnei era rece și rigidă.

     — Și tu mă minți, se arătă Mattias infignat.

     Lavna tăcu, analizând atent ce urma să spună, analizând atent situația. O strângea corsetul, rochia primită era mult mai mare și mai grea decât își imaginare că va fi. Cum s a lăsat convinsă să o îmbrace? Probabil ieri seară, când a căzut după ce Morfeu a luat mâna de pe ea. Ce i a spus atunci, ce i a spus ma devreme... Se simțea mințită, se simțea trădată. Cum s a lăsat convisă să participe la bal? Probabil ieri seară, după ce leșinase.

     Nu era nebună, nu? Nu voia să fie nebună. Nu voia să sfârșească ca mama ei. Nu... Nu mai voia să fie o păpușă pentru plăceri carnale. Nu mai voia să fie folosită. Nu mai voia să pășească într un sanatoriu. Nu...

     De ce era acolo? De ce era într o rochie de bal? De ce încă nu a sărit de pe acoperiș să se sinucidă sau să piardă sarcina? Nu voia copii. Nu voia acel copil. Nu, nu voia...

     Și totuși, de ce?

     Pentru că a fost prea anemică și bulversată ca să îl refuze pe Mattias, de aceea.

     — Cum te am mințit?

     Întrebă ea, după mai multe momente te de tăcere în care procesă situația.

     — M ai mințit despre trecutul tău.

     — Eu am omis să menționez părți traumatizante și al naibii de dureroase din el. Tu, în schimb, m ai mințit cu părți esențiale.

     Avea dreptate, Mattias știa că are dreptate, așa că tăcu.

     Cei doi își întoarse privirea spre ușă spre supuși ce intrau în sala tronului. Supuși de la Ciupercuțe, la zâne, la Piticuțe de Scoarță, la Flururi, la... ei bine orice creaturi inventate de mintea umana. Creaturi inventate din sfera fantasticului, a sperantei si a halucinatiei.

     Mattias a adus inca un tron, l a asezat in dreapta sa. Lavna, spre nemulțumirea sa,ii era alaturi.

     Muzica răsuna tare, la orgă și la vioară. Mattias știa cât de mult îi place Lavnei compoziția lui Vivaldi. Lavna știa că Mattias a aranjat totul așa cum îi place, dar nu îi plăcea... Îi aprecia efortul, dar nu îi plăcea. Nu îi plăcea să fie în centrul atenției.

      Supușii intrau, le adresau o plecăciune și apoi mergeau la dans.

      Oh! Îmi e dor de tutorele meu...

      Un gând pentru sine, un gând ce veni o dată cu amintiri și cu lacrimi.

       Nu au fost puține nopțile în care dansa cu asistentul social. Un bărbat bine, un bărbat de treabă ce a îngrijit o. Un bărbat ce i a cântat în strună, îi făcea pe plac spunându i că nu e nebună. Un bărbat ce nu îl va mai vedea vreodată, nu pentru că a renunțat să il mai vadă, nu pentru că el s a suturat să o îngrijească, ci pentru e de mult doar o mână de praf sub pământ.

     Ura oamenii din tot sufletul. Erau tot ce a detestat mai mult vreodată. A ținut la doi: la mama ei și la fratele mamei sale – asistentul social.

     Din ochii săi începu sa ningă cu cristale, să se prelingă perle argintii de durere. Înghiți în sec, își șterse lacrimile și privi în față. Se ridică în picioare și pași în față, coborând de pe pupitrul ce susținea tronurile.

      Mattias intinse mana dupa ea sa o opreasca, dar era deja prea tarziu. Era prea departe. Împăratul se ridică în picioare și o urmă.

       Ajuns prinse supuși săi, îi prinse mâna intr a lui și se adresă tare să fie auzit.

       — În această seară, cu această ocazie, aș dori să vă spun că sunt din nou Împăratul Corbilor, Hypsnos! Cu această ocazie, aș dori să v o prezint pe viitoarea regină, mama viitorului moștenitor!

      Supuși incepu sa aclame, sa aplaude. Lavna ofta. Voia sa se puna pe jos, in fund, sa isi fluture talpile ca aripioarele de peste, sa planga in hohote, sa isi puna muzica la maxim ce sa ii acopere blestemele catre viata.

      — Mattias!

      Aisha strigă tare din capul ușii. Strigă tare, peste strigatele supusilor. In glasul ei era dispare si haos. (Mai ales disperare.) Disperare ce amuti supusii in cateva clipe.

      — Mattias, trebuie sa pleci! E o capcană! Pa naiba, a plănuit totul!

     Bărbatul era confuz, din instinct o prinse pe Lavna la pieptul lui și o strânse cu maxilarul inclestat. Aisha avea avea ochii roși, pielea mânjită de sânge, hainele rupte și respira scandat. A verificat temnițele, ea nu era acolo. De unde venea?

      — Fugiți!

      Le strigă ca un ultimatum inainte sa fie prinsa si trasa inapoi de Pelerinele Rosii.

       Supusii se panicara. Muzica se oprise. Creaturile incepu sa fuga care in cotro si sa se agite, sa scape.

       Tapiseriile se aprinse, loasera foc ca o torta, impreuna cu ele, si peretii. Mattias si Lavna ramase singuri in valvataie, in centrul ei. Era ca si cum ar fi avut picioarele prinse de podea. Pentru ca le aveau... Erau prinse cu iederă.

      — Ce se întâmplă?