18 Oaspeți nepoftiți

12 5 25
                                    

     Era dimineață, mult mai dimineață decât s ar fi așteptat oricine. Mattias era treaz, surprinzător chiar. Era treaz de la ora patru.

     Acum, în jurul orei cinci, urca scara veche de metal și subredă, rugită. Putea jura că miroase a urină. Liftul era stricat, iar pentru prima oară de când locuia în acel bloc, a fost nevoit sa o ia pe scări.

      Urca repede, scara scancea. Urca și mai repede, scara țipa.

      Putea jura că își va trezi vecini, că vor ieși la usă si il vor privi critic.

      Dar nu s a intamplat asta.

      Poate pentru ca vecinii lui erau bătrâni și surzi.

      Mattias ajunse la etajul șapte, atunci își încleștă maxilarul, când simți miros de mucegai.

      Mattias aruncă o privire spre apartamentul lui, în lumina difuză, ușa abia se distingia. Aruncă o privire spre garsoniera Lavnei, ușa era întredeschisă.

     Din garsoniera Lavnei iesea o lumina slaba, dar aprinsa si roscata. Mattias nu analiza, nu ii statea in caracter sa isi cantareasca actiunile, asa ca facu cel mai responsabil lucru ce i trecu prin minte. Intra in apartament si inchise usa in urma lui.

      Mattias inspira aerul, aproape se ineca cu mirosul de mucegai. Isi arunca ochii haotic pe pereți, un hol ingust cu pereti murdari de mucegai. Pereti pictati cu ciuperci colorate in cele mai horror culori neon.

    Nu le mai observase pana atunci.

    Ignora baia, se simtea incorfortabil cand pe marginea chiuvetei, observa testul de sarcina. Inainta in sufragerie, sau dormitor, sau bucatarie. La urma urmei, era o garsoniera.

     Privirea ii cazu pe fereastra deschisa larg. Fereastra ei era indreptata spre rasarit, o lumina divina, aprinsa si roscata.

     Mattias fu acaparat, isi revenise in simtiri dupa cateva clipe. Apoi isi stranse pleoapele cu putere, in speranta ca asa isi va alunga gandurile.

     Langa el era o biblioteca, rafturi si rafturi de carti. Aisha nu a vorbit cu el, dar el stia.

      Stia ca printre acele rafturi, printre acele carti si printre acele referate aruncate, printre toate acelea era jurnalul lui.

      Mattias incepu sa caute haotic. Arunca carti pe podeaua tare. Facea galagie.

      Vecinii erau batrani si surzi, dar simteau vibratiile. Se vor trezi curand, era aproape ora șase, pentru ca, cumva, printr o vraja, nimeni nu stie cum, toti batrani se trezesc la ora șase.

     — Te agiți prea mult, Hypnos.

     Nu avea nevoie sa se intoarca cu fata la el. Stia cine e. Recunostea acea voce. O voce groasa si sobra. Nu ia placut niciodata acea voce, nici vocea, nici proprietarul ei.

     — Prefer numele de om, Morfeu.

     Mattias avea o voce taioasa, rigida, incordata. Se forta, se intoarse cu fata si isi privi fratele.

      Împăratul împietri câteva clipe, neștiind cum să reacționeze, cum să gestioneze situația. Nu făcea asta de obicei. Morfeu ținea un caiet mic, cu coperți din piele și legat cu sfoară intre degete. Mattias îl recunostea, doar asta cauta.

      — Nu mai esti un copil, Hypnos. Nu mai e nevoie să ții jurnale. În plus, domnișoara Libres este acolo unde îi e locul. Este în lumea viselor.

      — Cine te a invitat? Mattias întrebă brusc privindu și jurnalul.

      — Sunt la fel ca și tine, dragă frate, sunt un oaspete nepoftit. Haide, Hypnos, să aducem un omagiu...

Împăratul CorbilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum