Împăratul Corbilor

12 Noaptea e pentru nebuni

     Noaptea creează și rezolvă multe probleme. Ziua e naivă. Noapte e Machiavelli...

      Pentru că pentru noapte, sunt pregătiți doar uni.

      Pentru că noaptea stingi focul, ca să poți să vezi nebunii.

      Când aștepți o veșnicie, dar realizezi că veșnicia nu are timp.

      Atunci, îți rămâne doar să visezi... să te arunci în gânduri, să cotrobăi printre vise.

      Visele te duc intr o stare latentă, într o stare din ce în ce mai sățioasă și mai perfidă. Vise pline de năluci, vise pline de haos și vise pline de realism...

      Însă, atunci când ai fost împărat peste vise, peste halucinații, îți vine greu să te întorci în lumea ta ca un simplu turist. Un om cu o viață anostă, un om ce se refugiază în vise să scape de realitate.

      Nu. Mattias nu a fost niciodată un simplu om. Era un împărat. Un împărat exilat și alungat. Un împărat care voia să și vadă împărăția... Implicit, trebuia să viseze. Dar pentru a visa, trebuia să doarmă.

     Îi era greu să adoarmă, Lavna a pornit muzica. Compoziția lui Antonio Vivaldi răsuna în scară, se strecura ca un șarpe în apartamente.

    Se întreba cum ea poate să doarmă. Se întreba cum vecinii nu protestează.

     Vecinii nu protestează pentru că mulți din ei au nevoie de aparat auditiv ca să audă pe cineva care strigă lângă ei. Vecinii nu protestează pentru că fac parte din generația care mergea la teatru. Vecinii Lavnei Libres au trecut de 60 sau 70 de ani. Irascibili, dar binevoitori.

      Dar pe Lavna de ce nu o deranja muzica? Era tare, era îngrozitor de tare. Cum putea dormi? Însă, ce nu știa Mattias era faptul că Lavna făcea parte din altă categorie de oameni, una pe cale de dispariție și totuși, care se înmulțește la fiecare colț.

      Lavna era genul de om ce iubește noapte. O adeptă a lui Machiavelli, o adeptă a spuselor lui "Scopul schimbă mijloacele". Pentru că noaptea îi rezolvă problemele. Pentru că noaptea stingi focul, ca să poți să vezi nebuni. (Nu că ar fi nebună.)

     Mattias nu avea de unde să știe toate astea. Noaptea nu îi rezolva problemele. Noaptea problemele lui apăreau.

     Mii de gânduri. Sute de cuvinte. Zeci de amintiri.

     Gânduri, cuvinte și amintiri ce s au format peste zi. S au format peste zi, dar au rămas acolo, într un sertar. Închise cu cheia și cu lacăte, legate cu lanțuri. Noaptea cineva le eliberează.

      O dată eliberate îi invadează mintea si nu le poate face față.

      Se foiește, se inveleste, își aruncă perna în geam să alunge corbii.

      El a fost pregătit de Noapte, dar nu a fost niciodată pregătit pentru noapte...

      Pentru că pentru noapte, sunt pregătiți doar uni.

      Vocea domnului Spinelly îi răsuna în minte. Tare, din ce in ce mai tare. Avea mustrări de conștiință. Greșise că a fost cu Libres în padure? Că a întârziat aproape patru ore la muncă?

     Probabil.

     — Corvus, încă o zi așa și ești concediat!

     Șeful, domnul Spinelly, îl aștepta la tejghea. Era o zi ușoară, cafeneaua era goană. Ajuta vremea ploioasă...

      Mattias ieșea din depozit, ud de la ploaie pe părul, pe haină. În mâini ținea o ladă de cola, nu o lăsă jos când seful începu să strige la el.

      — Am fost în depozit, domnule, se apără el știind că șeful calcă rar pragul acelei încăperi.

      — Cât ai fost în depozit? Patru ore?

      — Da, domnule.

      Avea o voce fermă, nu și pierdea din tonalitate, deși avea capul plecat în semn de respect.

       — Nu mă minți, Corvus, șeful își încleștă maxilarul de frustrare și iritare.

       — Vin din depozit, domnule. Nu este o minciună.

       — Acum vii din depozit, dar depozitul nu e ca ușa ce te duce în Narnia!

       Mattias alese să nu mai răspundă, să lase lada cu suc și să își strângă buzele ferm.

       — Corvus, de ce ai lipsit patru ore si nu ai anunțat?

       Atunci bărbatul cedă, încă cu capul plecat din respect, incă incert, sovoi putin, apoi îi povesti. Sări despre amănunte personale: discuția cu Lavna din fața universități. Îi povesti de scurta lor expediție în pădure, despre fascinația tinerei ce o arăta când au trecut pe lângă șinele de tren. Mattias omise intenționat să spună câtă ușurare îl cuprinse atunci când Lavna nu deschise subiectul despre copila găsită în pădure. (Fiica lui.)

      Asta îl făcea pe Mattias să se gândească iar si iar, din nou si din nou. Să reia discuția cu șeful pe toate părțile, să schimbe unele replici, să schimbe unele gesturi. Amenințarea a rămas la fel, va fi concediat dacă mai întârzie.

      Relua ziua din nou și din nou. Își imagina discuții fără sens cu Lavna. Pornind din neant, în mașină, oprindu se într un punct mort.

     Apoi ceea ce s a întâmplat în masină, in fata universitati. Mii de scenarii, mii de gânduri.

     Ce ascundea fata asta?

     Un ultim gând, înainte de a fi devorat de întuneric. Inainte de a cădea pradă viselor.