— Nu sunt nebună!
Striga tare, pentru sine, era disperata sa isi demonstreze singura ca are acoperisul pe casa.
Era disperata sa se minta singura. Nu stia sa minta, dar stia sa se minta pe sine. Pe o scara de la zero la prim ministru, Lavna era președinta automintitului.
Era obosita. Era trecut de miezul noptii iar ei i se facuse foame. In ultima vreme avea mai multe pofte. Acum voia vata de zahar. Iar cel mai apropiat nonstop era o benzinarie pe strada vecina.
Asa ca iat o, Lavna Libres la cei douazeci si un pic de ani ai sai in creierii nopti, stsabatand strazile periferiei. Isi savura vata de zahar, cui i se datora minunea? Benzinaria mai avea doar una. Si la fel ca oricare alta benzinarie, pretul era dublu sau triplu comparativ cu preturile din aeroport. Simtea ca a aruncat pe fereastra cei douazeci de euro, dar se bucura de aroma.
Noaptea era linistita, surprinzator de linistita pentru periferie. Pasea prin lumina slaba a felinarelor stradale. Se opri in fata blocului, cautandu si cheile in geanta si stergandu si obrajii murdari de zagar.
Baga cheia in broasca, iar pentru cateva clipe analiza situatia, ramanand perplexa.
Usa era blocului era deschisa.
De obicei, TantiTina se asigura mereu ca usa sa fie incuiata. TantiTina era o femeie in varsta, mai vechie decat regimul fascist (era italianca) si mai vechie decat blocul in sine. Nicioata nu a stiut daca numele ei era "Tanti" sau era doar o forma de politete. Nimeni nu i pronunta numele despartit, mereu era doar unul. Nimeni nu spunea:
— Bună ziua, tanti Tina!
Nu, absolut nimeni. Cu totii ii spuneau "TantiTina" legat, "tanti" a devenit o extensia a numelui sau.
Si din nou s a pierdut in ganduri.
Muzica pe care o auzea in ganduri devenise mai distorsionata pe masura ce gandea. O fana inraita a compozitorului Vivaldi, doar asta ii canta dirijorul. (Nu ca ar fi fost nebună.)
Se concentra, dirijorul intetii orchestra, ii era greu sa se concentreze. Sa treaca pe propriile picioare in incinta blocului.
Barbatul ce ii atrase atentia la cafenea. Barbatul cu parul negru ce arata bine. Era in blocul ei, in fata liftului. Muzica se auzea mai tare. Concert in F minor, op. 8 no. 4, RV 297 “L’inverno” nu s a auzit niciodata mai tare in urechile ei.
Inainta anast, usor absent pana la lift. Acolo muzica se opri brusc, dirijorul nu mai avea maini, orchestra era confuza, asa ca s a oprit. In schimb, publicul făcea gălăgie.
— Îmi pare bine, nu auzi cand fu salutata, nu realiza ca se prezentase, inca incerca sa opreasca publicul. Ma numesc Matias Corvus.
Dura cateva secunde lungi in care ea se stapani. Cand reusi, ii zambi gentila si timida.
— Îmi pare bine, Mattias. Eu sunt Lavna Libres.
Bărbatul îi întoase zâmbetul, nu făcu nici un gest de dezaprob, nici un comentariu legat de faptul ca tânăra se prezenta a doua oară.
— Ce te aduce la periferia orașului atât de târziu?
Liniștea din lift devenise apăsătoare, dirijorul își recăpătase mâinile, trebuia să îl întrebe. Și, voia să adauge un "Ce faci în blocul meu?" Dar decise ca prima varianta nu e la fel de ostilă ca a doua.
— M am mutat aici, la periferie, de fapt.
Ce plăcere, un nou vecin! Pentru ca nu erau destui... Lavna vorbi peste sine, iar dirijorul ii acoperea propria voce interioara.
— Suntem în creierii noptii, tu te muti la periferie în creierii nopți?
— M am mutat azi, la amiză. Însă îmi plac plimbările de seară la fel de mult cum își place ție vata pa băț.
Mattias ii zambi dulceag, stergându i obrazul pe care ramase lipit zahar si iesi din lift. Cu mainile in buzunar, la etajul Lavnei. Vecini, apartamentul lui era lângă garsoniera ei.
Însă Lavna nu reacționă la gest, sau la comentariu. Rămase în lift, privindul amănunțit cu buzele întredeschise. Arăta de parcă se pregătea să spună ceva, însă cuvintele i au rămas în aer. De parcă ea era departe.
Când reveni cu pocioarele pe pămând, Mattias era la ușă, îi zâmbi trecându și delicat mâinile peste clanță.
— Vise plăcute, domnișoară Libres.
Avea o șoaptă guturală, de parcă ai fi făcut orice pentru vocea aceea.
Lavna nu îi ură nimic, doar îi întoarse zâmbetul și porni cu pași mărunți, (mărunți și rapizi) spre propriul apartament. Brusc, avea poftă să doarmă. Să doarmă și sr viseze...
YOU ARE READING
Împăratul Corbilor
Fantasy"Corbii" - Volumul I Un corb pentru tristețe. Doi pentru fericire. Trei pentru o fetiță. Totul începe cu o crimă. Durea pierderii îl măcina, îl durea și l îngrijora. Mattias nu știa ce să facă. La urma urmei, cine ar ști îl locul lui? Urma să moară...
