— Vreau o audiență la Prințul Negru!
Aisha intra ca pe bulevard. Deschise cu repeziciune usile mari, din fag roșu, ceruite cu ceara lumânărilor. Uși mari, construite după modelul celor din biserica catolică. Le deschise in viteză, cu putere. Pe cât era ea de mică, pe atât înzecit se auzi bubuitura pe holul lung al palatului.
Gărzile îi ieșiră în întâmpinare. Soldați nu în armură, ci în pelerine roșii cu scufia trasă pe creștet. Pelerinele Roșii, cei mai periculoși soldați ai lumii viselor. Și totuși, nu atacau. O amenințau cu arcul, cu săbiile. O cunoștiau. Știau ce poate, cine e, pentru cine vine. Și totuși, nu se riscau.
— Prințul Negru este într o ședință importantă, începu una dintre Pelerinele Roșii.
— Ședință impoetantă? începu ea să râdă cu suspin. Cu cine? Cu florile lui? Vreau o audiență! O vreau acum!
Aisha începu să bată din picior, răsuna adânc pe holul de piatră, lung și întunecat.
— Să fie poftită!
Vocea lui Morfeu răsuna de peste tot, de nici unde, fără capăt și fără început. Pelerinele Roșii îsi retrase armele, dar rămaseră în alertă când femeia trecu pe lângă ei cu capul sus.
Ținta ei era simplă, era acolo, drept în față. Sala tronului.
În fața ușilor, trase o gură mare de aer adunându și curajul. (Și calmul, mai ales calmul.) Apoi, intră. Nu ciocăni, nu ezită. Doar intră.
Aisha își aruncă ochii rapid prin sală. Nimic nu era schimbat. Tapiseriile roșii erau acolo. Aceleași, toate trei. Una pentru fiecare conducător. Tronul era așa cum și l amintea: înalt, grandios, demn de un împărat, așezat în miljocul salonului. Ferestrele erau mari, imense. Erau trei, fiecare cu propriul vitraliu. În dreptul lor erau maci, crescuți printre lespezile de piatră. Sus, pe cabdelabru, erau corbi. Unii corbi erau sculpturi, alti erau vii. Cei vii o priveau cu ură. O cioară nu se cuvenea să aibă o funcție atât de importantă.
Lumânările din candelabru ardeau mocnit. Încet, si totusi suficient de vitejeste, cu o flacara dominta, suficient de mare sa lumineze amurgul din sala tronului.
Afara se intunecase, cerul era un curcubeu de culori grandioase. De la albastru la mov, de la mov la roz, de roz la rosu, de la rosu portocaliu, de la portocaliu la galben, de la galben la verde. Padurea parea ca se uneste cu cerul in depatare.
Pentru o clipa, Aisha paru furata de culori, de peisaj. Doar pentru o clipa.
— Cu ce ocazie datorez această visită de curtoazie, Aisha?
Nu trebuia sa se intoarca pentru a recunoaste acea voce, si totusi, se intparse dintr un impuls ce nu si l putea explica.
— M ai mințit! Nu asta a fost înțelegerea! Izbucni ea cu silă.
— Din ce motiv insinuezi că te am mințit?
Aisha nu il putea vedea pe Morfeu, dar stia ca el o vedea. Stia ca va profita de asta. Femeia isi lua o pozitie dreapta, cu capul sus si ochii de piatra.
— Ai încălcat termeni înțelegerii noastre. Mattias e de negăsit, Lavna Libres se află în comă, spune ea cu vocea de gheață.
— Dar asta nu înseamnă că te am mințit. Asta înseamnă doar că am schimbat planul în ultima sută de metri fără să îți spun.
— Morfeu!
— Fără "Morfeu", spune mi Prințul Negru. Sau dacă preferi, Împăratul Negru. Nu ne tutuim, eu sunt un sânge nobil, iar tu... tu ești doar o cioară.
Morfeu vorbea cu silă, începand la final sa bata din palme, chemând garzile. Cand Pelerinele Rosii intrara in sala tronului, Aisha nu se impotrivi. Chiar surprinzator, nu mai adresa nici un cuvant in plus cand fu bruscata si tarata in demisol, aruncata intr o celule ruginita.
JE LEEST
Împăratul Corbilor
Fantasy"Corbii" - Volumul I Un corb pentru tristețe. Doi pentru fericire. Trei pentru o fetiță. Totul începe cu o crimă. Durea pierderii îl măcina, îl durea și l îngrijora. Mattias nu știa ce să facă. La urma urmei, cine ar ști îl locul lui? Urma să moară...
