Împăratul Corbilor

2 O pagina de jurnal

"Cât timp a trecut?

Prea mult timp ca să mai țin numărătoarea zilelor, prea puțin timp ca să trec peste.

În doar câteva clipe am pierdut totul, începând cu fiica, sfârșind cu regatul. Si pentru ce? Cu ce scop? Cu ce sens? Umanitatea e sortită pieirii, s a condamnat singură. Dar lumea viselor? Trebuia sa fie un loc unde toate sunt posibile, un loc plin de necunoscut și de speranță. Trebuia... A sfârșit în mâinile lui Morfeu, halal zeu al viselor, între el și Brian nu există nici o diferență!

A existat cândva echilibru, armonie și pace... Cândva, de mult. Când lumea viselor era împărțită în speranță și pieire. Începând cu Na-Hag ce distrugea speranța și aducea uscăciune. - Bine, între noi fie vorba, Brian i se potrivește mai bine decât Na-Hag. - Până se ajungea la mine, eu, zeu mișel al fericiri și speranței nopții, mi se spunea cândva Hypnos. Toate erau menținute în armonie, coșmaruri și speranță, de către Morfeu.

Dar ce se intampla cand ai prea multa putere?

Exact!

Clachezi. Clachezi si vrei mai multă, mult mai multă... faci orice pentru ea...

Morfeu a făcut prea multe, așa că a fost exilat în tărâmul morți, între coșmaturi și năluci, în lumea lui Brian. Între el și Brian nu știu ce s a întâmplat, dar să fiu al naibii dacă am mai auzit de Na-Hag după aceea.

Cert este că am devenit împărat. Da, eu, Hypnos, zeu al viselor stinghere am devenit împărat al viselor. Dar, asta s a întâmplat acum milenii. Omenirea încă era tânără, încă era în formare...

Am căzut de acord că, în cazul în care voi avea un moștenitor, Morfeu nu va mai avea niciodată tronul. Cine are primul un prunc, acela va fi împărat. Am avut un copil, am avut o fetita... dar era alba. ALBĂ! Un corb alb! Ai mai pomenit asa ceva?

Am tras de timp cât am putut, dar... Morfeu mi a luat copila, apoi m a alungat.

Așa că iată mă aici, lucrând ca și chelner la un restaurant. Făcând naveta ca oricare altul. Sunt doar... un om.

Cândva vestitul si de temut Împărat al Corbilor, astăzi un simplu chelner ce îți aduce cafea cu gheață în loc de supă.

Permite mi să mă prezint, mă numesc..."

Lavna închise jurnalul brusc. Nu apucă să termine fraza. Privea bulversată la caietul din piele. Caietul era lucrat manual, cu grija si dexteritate, paginile îngălbenite si pline de desene stranii, toate ii dadeau o senzatie ciudat de familiară.

Netezi cu degetele firave coperta din piele. Nu era o piele obișnuită, ci una... nu știa. Nici nu se pricepea la piele, dar nici că mai văzuse un jurnal din piele de cămilă.

Își încleștă degetele pe pagini, apoi ascunse caietul intre pernele canapelei. Își privi apartamentul, o mică garsonieră în care de abia încăpea, însă fu tot ce și permise.

Tânăra aruncă o privire pe fereastră, corbi și ciori. Era plin de corbi și de ciori. O privesu din vârful copacilor prin fereastra închisă.

Lavna privi printre jaluzele, era aproape fix, trenul trebuia să sosească.