În turla biserici era liniște, clopotele se pierdeau în liniștea nopții.
Pereții erau luminati pal, pictați într un albastru regal, semăna cu albastrul cerului din amiază. O amiază caldă de vară.
Dar pe care norii negri încep să se adune, să se sfărâme si să se piardă în ceață.
Liniștea era spartă, era distrusă și mistuită.
Clopotele au început să bată.
Încerca să le ignore, dar nu reușea. Totul era haotic. Din vechea biserică greco-catolică a mai rămas doar turla, restul erau ruine. Într o parte vastul întuneric, în cealaltă răsăritul argintiu. Își îndreptă atenția spre o pădurice, din ea se vedeau vag licurici, sau poate zâne? Ambele specii străluceau. In cazul de se uita mai jos, ar fi văzut familia de ciupercuțe ce intra în scorbura copacului.
Și chiar se uită mai jos. Atunci începu să analizeze ciupercile. Se sperie, se trase înapoi și strânse ochii.
Ciupercile aveau picioare și brațe, erau colorate frenetic în portacaliu și albastru, între nuanțe o tentă vagă de roșu. Arătau ca oameni mici cu piele colorată, cu pălărie de fungi și îmbrăcați în flori.
Lumea le începu să se cutremure, o dată întrați în scorbura lor umedă și rece, în întunericul aprins se distingea o pelerină roșie.
Lumea le începu să se cutremure o dată ce pelerina roșie băgă în scorbură o sabie. Nu distinse bine elementele de pe mânerul său argintiu, dar putea jura că în capatul său era un mac.
Pelerina roșie scoase sabia din scorbură, lama era plină de sevă.
*
- Lavna Libres!
Îsi auzi numele, dar îl auzi stângaci, atroce, o dureau urechile, sufletul i se părea că o apasă, o durea burta. Mai presus de toate, tremura. Tremura de parcă suferea de Parkinson.
Era încă prinsă în vise, vise scandate. Își imaginase totul de parcă suferea de Skizofrenie. (Nu că ar fi nebună.)
Întâi corbii ce o urmăreau, acum vedeniile... A mai trecut prin asta, nu dorea să o facă din nou. (Nu că ar fost nebuna.)
- Domnișoară Libres!
Profesorul își pierdea răbdarea, ea nu mai putea sta în picioare.
- Nu mă simt capabilă să susțin examenul oral astăzi, domnule Doa.
Nu aștepta ca profesorul să îi acorde un răspuns. Prinse dosarul si foile ce le avea în brațe, apoi fugi pe holul universității. Era albă ca varul. Al naibii de albă, iar tenul ei era închis. Nu se simțea bine.
Se sprijini de perete cu spatele, cu capul în genunchi, apoi privi prin fereastră.
Corbii încă o urmăreau.
YOU ARE READING
Împăratul Corbilor
Fantasy"Corbii" - Volumul I Un corb pentru tristețe. Doi pentru fericire. Trei pentru o fetiță. Totul începe cu o crimă. Durea pierderii îl măcina, îl durea și l îngrijora. Mattias nu știa ce să facă. La urma urmei, cine ar ști îl locul lui? Urma să moară...
