"Ce e istoria altceva decât o poveste convenabil spusă?
Însă când vorbești de istoria unui loc mitic, un loc ieșit din neant. Un loc scornit de oameni, pentru oameni, condus de zei orgolioși, lucrurile se schimbă."
Lavna închise jurnalul, sătulă să descifreze scrisul de mână.
- E iritant.
Recunoscu față de sine și își feri firele de păr rebele de pe frunte.
Privi spre fereastra îngustă, se simțea urmărită de corbi. Se simțea atacă de ciocurile lor tari, spionata de ochii lor sticlosi.
Afară ploua torențial. Ploaia nu s a oprit de două zile. Printre tunete, auzi cum trenul opreste în stație.
Furtuna a decuplat încă de ieri curentul, nu putea merge de facultate, nici la serviciu. Își va pierde locul de muncă. O dată ce nu va mai avea bani să plătească taxa facultăți, va trebui să se care din Londra înapoi de unde a venit.
De unde a venit?
Da, era o întrebare bună.
De unde a venit? De departe, dintr un orfelinat aflat lângă Moscova, dar cum a ajuns acolo?
Lavna oftă lung, o tenta să se avânte în ploaie, să aștepte trenul pe șine și să îi spulbere corpul.
În schimb, își feri privirea de pe fereastră. Corbii aceia o iritau pană în măduva oaselor. Îi nelinișteau sufletul.
Lavna își încleștă degetele osoase pe coperta din piele a jurnalului. A acoperit numele proprietarului cu scoci colorat. Nu voia să știe cum îl cheamă pe nebunul ce a scris acele nenorociri. (Nenorociri captivante, doar că ea nu vrea să recunoască.)
Tânăra tresări, becul se aprinse brusc, televizorul făcu un "poc" inert. Se aprinse brusc, putea jura că nu l a lăsat aprins când s a luat curentul.
Un post de știri, unde un reporter prezenta ravagiile aduse de furtuna. Înainte ca laptopul să i se închidă, urmărise aceeasi stire.
Însă acum, ceva îi atrase atenția. Chipul unei copile de trei ani, albă ca varul. Părul, pielea... Copila avea fața murdară de pământ și mâl. Fuse îngropată lângă sinele de tren.
Fotografiile arătau un fag înalt, cu ramurile înțesate de corbi. Corbi și ciori. Imaginea o cutremura.
La baza fagului era marcat un mormânt cu pietre. Un mormânt din care a ieșit fețița.
Scoasă la suprafață de ploaia torențială, de pământul îmbibat cu apă.
- Datele primite de la departamentul de criminalistică, atestă faptul că fetița a muri în urmă cu luni bune. Însă, ceea ce nu înțeleg experți în legistică, este cât de bine a fost conservat corpul în pământ.
Lavna apăsa in disperare butoanele telecomenzi. Dar ea nu mai mergea. Televizorul refuza sa se inchida.
- Poliția speculează ca un criminal în serie...
Reporterul încă vorbea, asta o irita la culme. O irita și o panica.
Lavna renunță la telecomandă, merse să scoata dispozitivul din priză. O luă tremurul, un soc îi îngheță oasele.
Televizorul nu era conectat la priză.
Lavna reacționa din instinct, prinse o vază cu degetele tremurânde, o lovi cu toată forța de ecran. Televizorul se sparse, iar ea mulțumi cerului că se stinse.
Se grăbi sa bea un pahar cu apă, îl bău dintr o gură. Apoi, il vomită. Vomită apa băută și prânzul ieftin. Gulașul nu i a priit bine.
Își șterse gura cu mâneca, cu ochii în lacrimi, se târâ până la canapeaua ce i servea drept pat. Luă jurnalul cu mâinile tremurânde.
Lavna deschise la ultima pagină scrisă, își amintea vag, avea nevoie doar să confirme. Deși știa că e adevărat.
Trebuia să citească iar.
Apoi din nou.
Din nou și din nou.
Trebuia să se convingă. În schimb, alesese să se mintă singură.
"Apoi, am îngropat o sub un fag înalt, lângă șinele de tren. Am marcat mormântul fiicei mele cu pietre. Cu pietre si corbi."
ESTÀS LLEGINT
Împăratul Corbilor
Fantasia"Corbii" - Volumul I Un corb pentru tristețe. Doi pentru fericire. Trei pentru o fetiță. Totul începe cu o crimă. Durea pierderii îl măcina, îl durea și l îngrijora. Mattias nu știa ce să facă. La urma urmei, cine ar ști îl locul lui? Urma să moară...
