Împăratul Corbilor

23 Ciupercute

     — Cine e?

     Lavna, acum pe propriile picioare privea curioasă către sat. (Doar Mattias stie câte palme a încasat scoțându i acele din tălpi.) Mult spus sat, poate i s ar potrivi mai bine cătun.

      O casă aici, una mai încolo, una si mai in colo... Casele erau din paie și lut, din chirpici. Erau vechi. Între ele, erau copaci. La baza fiecărui alun, se afau ciuperci de scoarță. Ciupercile erau mari și cărnoase, unele aveau uși și ferestre minuscule. Pentru că, la rându i, acele ciuperci de scoarță erau căsuțe.

     Erau căsuțe pentru Ciupercuțe, zâne, sau Piticute de Scorță.

     Satele din cătune erau populate de zeci de creaturi, unele mai ridicole și mai ciudate decât altele.

     Lavna privea fascinata la tot acel amalgam de creaturi. Cele mai mari dintre ele, măsurau cat degetul ei arătător.

      — Cine e? Își repetă întrebarea trăgând ca un copil de haina lui Mattias, arăta spre o Piticuță de Scoarță.

      Creatura cât un deget de scoarta statea pe o frunză uscata, bucurandu se razele soarelui si vorbind cu Ciupercuțele. Ciupercuțele, mai mici decât cele ce le a văzut ea în viziuni, păreau a fi pui, ele aveau câte o frunză mică de cireș și părea că iau notițe. Piticuța de Scoarță vorbea pițigăiat, pentru Lavna părea că o pasăre cântă când o auzi. Pentru Lavna, Piticuța de Scoarță arăta ca un om în miniatură, doar că avea pielea și părul verde pal.

      — Acolo e o Piticuță de Scoarță, o lămuri Mattias ținând o pe cărarea din pespezile de argint.

      — Nu pare făcută din scoarță, se arătă Lavna indignată.

      — Se numește așa pentru că trăiește în scoarță, în scoarța de alun să fiu mai precis. Când e speriată își schimbă culoarea și se camuflează, atunci arată identic cu scoarța.

      — Dar... acum e verde! Protestă femeia ca un copil ce nu înțelegea.

      — Da, acum e verde. Dacă se emoționează va fi roz.

      Lavna stătu câteva clipe tăcută, privind fascinată micile creaturi și cu un interes incredibil.

     — Tu le ai făcut?

     — Piticuțele de Scoarță?

     — Da! Adică, nu. Tu ai făcut toate aceste creaturi?

      Mattias scoase un chicot amuzat, îi vorbea de parca i ar fi vorbit unui copil. Îi vorbea calm si rabdator, mieros si dulce.

      — Nu, nu eu le am creat.

      — Atunci cine le a dat viață?

      — Oameni.

      — Poftim? Lavna se încruntă și se întoarse la el sa l privească cu o usoara ura si ciudă.

      — Da, oameni. Nu te uita asa de urât. Imaginația umană a creat tot ce se află aici, inclusiv spre ei, arătă spre școala creaturilor.

      — Urăsc oameni, dar...

      — Și tu ești om.

      — Lasă mă să termin! Urăsc oameni, dar ador mintea lor.

      Mattias îi adresă un zâmbet, aproape o atinse, aproape o strânse în brațe. Aproape.

      Pe cărare, din partea opusă față de ei, venea cineva.

       — Majestate!

       O voce de femeie. O voce ce îi atrase curiozitatea Lavnei și se întoarse către ea.

        Când o văzu, Lavna se simțea înaltă. Femeia în cauză era mică, era de mărimea unui hobit din "Stăpânul Inelelor". Ținea între degete un ghiveci cu o ciupercă aurie. În spate avea un ruxac plin cu ciuperci. Arată uman, uman, cu excepția pălăriei de ciupercă de pe creștet și a broaștei mov ce era pe pălărie.

      — Majestate, șuieră cu ultimele puteri, respira adânc și scandat, venise în fugă.

      — Îmi pare bine să te revăd, doamnă Mammon.

       Mammon îi adresă un zâmbet binevoitor și făcu o plecăciune gentilă înainte de a vorbi din nou.

        — Am auzit că v ați întors. Am auzit că veți fi din nou Împăratul Corbilor. Am auzit că Aisha și a abandonat postul. Am auzit...

       Mattias o intrerupse cu un simplu gest din mână. Mammon nu își putea permite să se încrunte ca Aisha, asa ca doar isi stranse buzele.

      — Pentru inceput, cine a lansat zvonurile?

      — Prințul Negru, majestatea ta.

      Mattias zâmbi, spre confuzia Lavnei ce nu mai auzea muzica si nu se putea concentra.

       — Mergi prin sate și cătunuri. Să iei cu tine pecetea regală și să anunți ca toți supuși să se prezinte de urgență la palat.

       — Cu ce onoare, majestatea ta?

       — Încoronarea mea, răspunse el de parcă era deja evident.

        — Dar nu puteți reveni la tron fără un moștenitor.

        Mammon se arata confuza, in calitate de consilier regal si pentru ca avea mintea din ciuperci, avu nevoie de un moment de procesare. Privi chipul obotos al Lavnei, abdomenul ei, apoi la Împaratul său asimilând informația.

      — Desigur, domnule, voi da imediat de veste.