¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

22

Îmi rămăsese cuvintele în gât,nu se poate una ca asta.. nu puteam să-i explic ce se întâmplă între mine și el,fiindu-mi și fost prieten.
-Paimon,nu este momentul pentru asta acum..
-Cum nu? Hyunjin..
-Paimon,nu. Te rog! M-am întors și am ieșit din clasă nevrând să-mi vărs nervi peste starea sa,știa că voia să audă ce se întâmplă. Seungmin mă oprise și mă trase înapoi.
-Nici să-ți treacă prin gând să-i spui ceva legat de Colin..
-Nuu,ascultă-mă.
-Ce ai de gând să-i spui Seungmin? Las-o să uite de asta.
-Este legat de tine,lucrurile nu vor sta atât de liniștite pe cât le crezi.
-Nu amplifica și tu asta,te rog..
-Îmi doresc să te pot ajuta,deci lasă-mă să fac asta.
-Dă-mi timp,Colin îmi va strica totul cu Paimon..
-Asta vrea să facă de când Sam a văzut cum te uiți la ea,totul a început de când ea a venti aici. Hyunjin.. Colin este pus pe răzbunare.
-La dracu,nu spune asta și tu. Mi-am pus mâinile în cap,nu mai voiam să aud asta de la încă cineva o dată alt fel voi ceda nervos știind de ce face asta și nu mai aveam nevoie să-mi repete cineva asta.
-Nu spune una ca asta, timpul le va scoate pe toate la iveală.
După doua ore în care am încercat să mă calmez, tot răul parcă pusese stăpânire pe mine și uitasem complet de cuvântul "calm".
Aveam nevoie de o gură de aer, așa că m-am gândit să ies afară pe acoperișul liceului cel mai sigur loc unde puteam să mă calmez pentru puțin timp.
Aveam să-mi găsesc liniștea într-o zi, însă Colin avea să-mi strice tot restul vieții de când s-a întors înapoi în liceu.
Urcam scările în grabă având câte două sau trei peste care treceam, aveam o amețeală din cauza lipsei de mâncare fiind și starea pe care nu o pot explica în momentul de față.
Aud în spatele meu un glas dar nu m-am întors crezând că mi-se pare,când ajung pe acoperis vântul îmi batea ușor în fața nu voiam să aud nici măcar un sunet în jurul meu căci eram sigur cum voi reacționa acum. Mi-am pus mâinile pe balustrada din fața mea și am închis ochii mi-am lăsat plămânii să respire aerul rece și lăsându-l să mă calmeze cât de cât.  Nori erau închiși dar era și soare vremea de afară mă descria perfect semn că universul îmi simte durerea. 
Aud pași timizi venind spre mine,deci se pare ca nu aveam halucinații în legătură cu cine mă strigase mai devreme. 
-Hyunjin? Avea vocea speriată si5 simțeam frica în vocea lui.
-Aici sunt! 
Eram pus pe locul liber de lângă balustradă,auzeam cum respiră și voiam atât de tare să știu ce se întâmplase...
-Doamne,aici erai! 
-Buna și ție Seungmin.
-Bună? Nu crezi ca ești cam prea calm? Punându-și mâinile peste piept și respirând de parcă alergase cinci maratoane și la ultimu a sărit peste o groapă cu serpi care voiau să-l sărute.
-Încerc să fiu,de ce crezi că sunt aici? Mă uitam la el și aveam venele pe maini destul de evidente semn că deja tensiunea își acea de cap prin corpul meu.
-Ne-ai speriat de moarte pentru că nu știam unde ești,gândești puțin? Spune nervos către mine iar eu  râd către el.
-Off,Sunshine.. crezi că m-aș fi aruncat peste balustradă?
-Doamne,nu!
-Pai și atunci?
-Pai.. cum să-ți spun dragul meu prieten,la cum te știu sigur te credeai Spider Hyunjin..
Am început să râd la ce tocmai scosese pe gura sa,mi-se părea atât de amuzant dar și penibil în același timp. S-a așezat lângă mine și mi-a pus mâna peste umăr așteptând de la mine o reacție sau ceva ce l-ar liniști cu starea mea.
-Cum te simți?
-Chiar vrei un răspuns la tot ce s-a întâmplat cu Colin?
-Sigur,dacă nu voiam nu e întrebam... Punându-și mâna la frunte frecând-o ușor și țuguindu-și buzele în forma unui coret.
-De ce faci fața aia la mine,hmm?
-Nu mai schimba subiectul.. dându-mi o privire ucigătoare.
-Seungmine,fii sigur că nu te pot lua în serios în timp ce tu arăți a rață.. M-a bufnit râsul și mi-a creeat o criză de râs,acum tonul voci mele răsuna în liniștea locului. 
-Ai de gând să faci mișto de mine sau îmi vei spune cum te simți? Dându-mi un pum în joacă peste picior. 
-Sigur. Am luat aer în piept însă m-a luat încă o tură zdravănă de râs având acum o poftă să mă descarc prin râs căci nu voiam să plâng sub nici-o formă.
După un sfert de ora în care am râs aproape rămânând fără voce,eram serios și cu o privire peste ochii săi. Am vorbit și nu aveam de gând nici unul dintre noi să ne întoarcem la ultima oră fiind încă pe acoperiș.
-Crezi că cei doi o vor băga în seamă pe Paimon?
-Fii sigur de asta,nici unul nu se v-a lăsa mai jos înainte de a mă lovi prin ceea ce iubesc.
-Stai.. tu ce?
Nu trebuia să spun asta,nu voiam să știe cineva ce simțeam pentru ea însă nici eu nu știam atât de bine ce aș simți acum..