¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

7

-ʜʏᴜɴᴊɪɴ-

Ajuns in fața liceului mă uitam cum ploaia se domolea ușor, picăturile păreau tot mai lente și uitate de către cer. Aveam să merg acasă desii nu imi doream nici măcar o secundă să pășesc în casa unde fiecare zi si seară părea să fie una chinuită de soartă. Eram rece, mai rece ca orice ploaie de Martie.. Îmi doream doar o seară liniștită și nimic mai mult, liniștea pe care o voi avea într-o zi. Telefonul meu vibrează, semn ca șoferul trebuie să ajungă cât de curând pentru a pleca acasă. Nu îmi plăcea uneori compania oameniilor lângă mine pentru simplu fapt că nu găsesc o stare bună pentru a vorbii, eram doar eu si cu mine mai tot timpul. Eram înconjurat de persoane, de prieteni, familie, orice persoana pe care o voiam o puteam avea. Dar tot singur ma simțeam si nici pic de euforie in inimă nu aveam. Aveam nevoie de un psiholog pentru starile mele daca cineva imi auzea fiecare rană ce imi poarta numele s-ar speria mai mult pentru starea mea indiferentă. 
Iubeam iarna,nu doar pentru ca eram nascut aproape de ea ci pentru ca iarna era cel mai rece anotimp la fel ca persoana mea. Eram ca iarna insa persoana care imi poate aduce in viata primavara ce imi poate inflori sufletul imi voi gasi starea sa-i arat ceea mai buna parte din mine. Voi da totul pentru ea,o voi iubi si cand totul intre noi se v-a rupe. Vom gasi impreuna echilibrul pentru care relatia sa isi arate stablitatea. Nu voi lasa totul pe umerii ei caci asta nu înseamnă relatie,ci doar dezinteres pentru persoana de langa mine. Echilibrul înseamnă aproape cât înseamnă respectul pentru ea. Iubirea apropie sufletele iar ura le desparte fizic cât si psihic. 
Motorul mașinii se apropie de mine însă eu priveam cerul de parca vedeam mai departe de el,imi aduc aminte de Paimon care privea cerul în acea zi. Îmi plăceau persoanele care viseaza din orice lucru si peste tot. Visul este ca un curcubeu,nu oricine il poate vedea si nu oricine il poate observa în culoriile sale vii. 
-Hyunjin? Spune soferul meu în timp ce eu visam încă privind cerul albastru spre alb.
Nu auzeam până claxonul mașinii se aude în jurul meu și am ieșit din starea mea,părul meu era ușor umed iar haina mea la fel și ghiozdanul meu era umed. 

Mi-am întos capul către farurile albe,ploaia parea sa devina o furtună în cateva clipe însă eu nu ma găseam pe mine în momentele de acum. Priveam pierdut totul din jurul meu la fel,atâția oamenii care treceau pe langa mine insa ma simteam singur în lumea asta. Oare ce se intampla cu mine?
-Haide,Hyunjin. Mama ta și tatăl tău te asteaptă. 
Incercam să-mi mișc picioarele însă simțeam că erau lipite de pământul de culoarea abisului,culoarea cea mai închisă din toate culorile. Cand am ridicat piciorul parca micul meu corp era balansat pe niste sfori subțiri. Mă simțeam că voi pierde echilibrul în două secunde,mă simțeam ca un fulg în bătaia vântului. M-am pus pe mers dupa ce mi-am revenit din starea mea pierdută odata cu mine,ploaia începea din ce in ce mai profund în urma mea.
-Te simți bine,Hyunjin? 
Spune soferul însă eu nu auzeam în totalitate ce spunea,nu eram atât de atent la ce voia să îmi spună. 
-Poți repeta ceea ce ai spus,te rog? Spun într-un final după ce m-am gândit ca nu era frumos să ignor persoanele care chiar vor sa îmi vorbească. Nu ignoram persoanele care îmi vorbesc pentru ca nu oricine îmi poate vorbii,par o persoană exigentă iar frica apare uneori în ochii oamenilor. 
-Te simți bine? Esti foarte aerian,s-a întâmplat ceva astăzi?
-Nu,doar atmosfera de acasa îmi dă starea asta. Am întors capul către geamul mașinii cu picăturile mari.
-Îmi pare rău să treci prin asta,esti încă doar un copil! Viata nu trebuie sa te loveasca atât de puternic în timp ce tu te dezvolți încă emoțional.
Vorbele lui mi-se asterneau în mine,în timp ce masina se mișcă mai repede ca vorbele sale. Ajuns acasă povestea urma sa se repete din nou. 
Am deschis ușa din garaj pentru ca soferul sa poata intra si el in urma mea,însă privirea mamei mele din tocul uși mă privea de parca cel mai dur moment va fii acum.
-Hyunjin,ce a durat atat?
-Buna și tie,mamă..
-Seara vine atat de usor,nu cred ca as mai putea ajunge să-i duc actele pentru cămin. 

Aud vocea tatalui meu venind de sus cu niste foi în mână și citindu-le vorbind. Când corpul sau ajunge în fata mea și procesez ceea ce spuse mai devreme nu voiam să cred că era real. 

Bună, îmi cer scuze de greșelile gramaticale găsite pe parcurs. ❤️