Iubire Interzisă -- h.s fanfic

31. Coșmarul

Rose P.O.V

Totul era în ceaţă. Încercam să mă opresc asupra unui singur gând din multitudinea din capul meu, însă îmi era imposibil. Mă simţeam copleşită de gânduri şi, cel mai important, de sentimente. Vina, durerea, suferinţa mă atacau din totate poziţiile, mă puneau la pământ. Tot ce puteam să fac era să las lacrimile să curgă, în timp ce îmi mintea mea se derula, ca o constantă tortură, imaginea tatălui meu când l-am bătut sau când m-am hrănit din el. Oh, Doamne, mi-am omorât propriul tată! Un alt rând de lacrimi au răbufnit din mine, în timp ce Harry continua să îmi şoptească lucruri liniştitoare. Vocea lui era singurul sunet pe care îl auzeam, reuşisem să mă izolez complet de ceea ce se întâmpla în restul camerei. Harry se părea că nu, pentru că se oprise o secundă din vorbit pentru a aproba din cap şi a mă lua în braţe. Nu ştiam unde mă ducea, dar aveam încredere totală în el. Aveam mai multă încredere în el decât aveam în mine.  însămi. Ce fusese în capul meu? Lacrimile continuau să curgă, chiar dacă încercam să le țin în frâu. Nu puteam să mă controlez, iar asta mă omora. Tot ceea ce voiam era să pot să gândesc limpede, să fiu răspunzătoare de faptele mele. Poate că acesta era prețul pe care trebuia să îl plătesc pentru toate ororile pe care le-am făcut persoanelor pe care le iubeam cel mai mult. Meritam orice mi s-ar fi întâmplat. Am reușit să îmi înghit un nou rând de lacrimi când Harry m-a așezat ușor pe o suprafață moale. Era patul în care am dormit în ultimele două săptămâni, de când mi-am oprit umanitatea. Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o vreodată... Atunci am realizat prin cel mai oribil mod câte consecințe poate avea o singură alegere proastă. Harry se întinse lângă mine, rezemându-se în cotul său stâng. Continuam să îmi țin ochii închiși și i-am strâns brusc atunci când am simțit atingerea blândă a mâinii lui pe obrazul meu drept. Nu meritam asta. Nu meritam să fie atât de blând cu mine, să îmi șteargă lacrimile cu atât de multă dragoste după tot ce i-am făcut atât lui și tatălui meu, cât și străinilor pe care i-am omorât doar din distracție. Mi-am mușcat buzele atât de tare încât am simțit gustul propriului sânge inundându-mi simțurile și mi-am înăbușit un suspin. Nu îl meritam, nu după tot ce am făcut în atât de puțin timp. Observându-mi starea, și-a retras mâna și puteam să vizualizez cum sprâncenele i s-au unit într-o încruntătură adâncă, chiar dacă nu mă uitam la el. Îl cunoșteam atât de bine și, totuși, eu am fost cea care i-a provocat atât de multă durere.
-Deschide ochii, Rose! șopti el încet.
Nu l-aș fi auzit dacă nu aș fi fost atentă la orice mișcare pe care o făcea. Am auzit cum cearceaful a fâșâit și salteaua s-a mișcat atunci când el s-a apropiat de mine. Îi simțeam cotul lângă mâna mea dreaptă, iar atingerea lui îmi provocă mii de fluturi în stomac. M-am încruntat, dar m-am conformat și am deschis încet ochii, clipind des. Primul lucru pe care l-am văzut a fost chipul îngrijorat a băiatului, ochii săi verzi erau întunecați. Nu îmi plăcea să îl văd așa, atât de stresat pentru mine, dar partea mea egoistă țopăia de fericire că lui încă îi păsa de mine chiar și după tot ce s-a întâmplat. Voia să spună ceva, dar nu el era cel care trebuia să vorbească. Eu eram. Trebuia să îi spun ceea ce simțeam în acele momente, trebuia să vorbesc cu cineva, iar el...el era, probabil, singura persoană căruia încă îi păsa de mine. Am luat o gură mare de aer și m-am bucurat de simplitatea unei acțiuni atât de umane înainte de a vorbi.
-Ascultă-mă și nu mă întrerupe, te rog! am început eu cu voce mică.
Încercam să îmi pun ideile în ordine, să formez o propoziție coerentă, iar asta îmi consuma extrem de multă energie și atenție. Nu mă mai concentram pe nimic altceva în afară de propriile gânduri.
-Nu pot să pun în cuvinte cât de rău îmi pare pentru tot ceea ce am făcut... Nu știu ce a fost în mintea mea când l-am ascultat pe Brandon și mi-am oprit umanitatea. Doar că...
Am înghițit în sec, suprimându-mi câteva lacrimi.
-Nu! Lasă-mă să termin! am spus cam tare atunci când Harry deschise gura să spună ceva. După criza aceea nejustificată, știu, de la tine de acasă m-am panicat când mi-am dat seama de ce am făcut. Mă despărțisem de tine și...nu am putut, am cedat în fața durerii. Thomas m-a trimis la Brandon și fratele lui, iar el mi-a spus că pot să scap de toată suferința pe care o simt. Eram disperată, nu știam ce să mai fac! Am acceptat și, Doamne, am plătit cu vârf și îndesat pentru asta! Îmi pare atât de rău pentru ce ți-am spus și ce ți-am făcut! Nu merit să mă ierți, știu, știu că sunt o nenorocită! Poți să-mi spui cât de mult mă urăști și-
Am fost întreruptă de Harry care și-a izbit buzele de ale mele. Ne-am unit buzele într-un sărut flămând, pasional. Îmi fusese dor de el, chiar dacă m-a mai sărutat de când a venit. După ce ne-am despărțit, mi-am rezemat capul de pieptul lui.
-Nu eram eu acea... creatură. Eu nu te-aș răni, Harry. Îți promit că nu o să o mai fac. am șoptit, lăsând o ultimă lacrimă să curgă pe materialul tricoului său.
-Shhh, gata, culcă-te! șopti și el în părul meu, culcându-mă la loc pe spate.
Am simțit o durere în piept atunci când nu a spus exact că mă iartă, dar nu aveam de gând să las o simplă idee ca aceea să mă pună la pământ. Puteam doar să sper că nu mă ura. M-am așezat cu capul pe brațul lui și ne-am încolăcit picioarele. Am reușit să adorm pentru prima oară în două săptămâni și asta numai datorită îngerului meu păzitor.

Soarele răsărise pe Tărâmul de Nicăieri, dar eu nu puteam deschide ochii. Știam că dormeam, știam că m-am pus în pat lângă Harry și am trecut în neștiință cu capul pe pieptul lui. Și, totuși, acela părea să fie visul și aceasta realitatea. Modul în care Harry mi-a șoptit "noapte bună, iubito" înainte să își lase capul pe al meu părea un ideal de neatins.
-Înțeleg că ești confuză, Rose!
Am deschis brusc ochii când am auzit vocea mamei mele. Mama, creatura ce mi-a bântuit visele, care m-a amenințat cu moartea. Făptura ce l-a părăsit pe tata pentru bani și a crezut că mă poate împăca trimițându-mi o cutie cu haine. Mda, mama mea... Stătea dreaptă ca de obicei, dar părul ei blond era acum negru ca smoala. Ochii albaștri se închiseseră la culoare, trimițându-mi chiar mai mulți fiori când mă ațintea cu privirea.
-Ce vrei? am întrebat-o dur.
Nu aveam de gând să o las să îmi bântuie visele în continuare, mai ales după una dintre cele mai groaznice zile din viața mea. De când mi s-a arătat în "starea ei naturală", nu mi-a dat răgaz o singură noapte. Am avut coșmaruri de fiecare dată când închideam ochii, chiar dacă nu mai eram capabilă să simt vreo emoție și asta doar din vina scumpei mele mame. De fiecare dată îmi spunea cât de mult mă iubea și că tot ce voia era să mă știe în siguranță, dar, când refuzam să cred minciunile pe care le spunea, ajungea să îmi spună că merit tot ce mi se întâmplă și că o să sfârșesc în chinuri. Chiar și așa, nu puteam spune că o urăsc, am fost învățată timp de 17 ani că trebuie să o iubesc, dar o disprețuiam din tot sufletul meu. Era o criminală care îl torturase pe tatăl meu mai mult decât o făcusem eu vreodată atunci când a plecat.
-Rose, fiica mea, nu fi așa, te rog! Ai intrat într-o lume periculoasă, iar eu vreau să te ajut! spuse ea, prefăcându-se disperată.
Falsitatea ei îmi făcea greață. Cum mai avea tupeul să mi se arate și să îmi spună că voia să mă ajute, că ea era salvarea mea, dacă tot ea, mama mea, mi-a rupt inima în bucăți atunci când a plecat și s-a întors pe a mă omorî. Poate că eram într-o lume în care raționamentul nu își găsea locul, dar ce făcea ea întrecea orice limită a logicii. Mai întâi îmi spunea că voia să mă omoare și apoi că voia să mă salveze? Eram atât de confuză... Oboseala de peste zi își spunea cuvântul și eram sigură că nu aveam să fiu prea odihnită când mă voi fi trezit. M-am uitat în ochii ei negri cu ură. Nu o voiam lângă mine, pentru că așa ar fi putut ajunge și la Harry din cauza legăturii dintre noi. Nu mi-aș fi iertat-o niciodată dacă el pățea ceva din cauza mea, mai ales după tot ceea ce îi făcusem deja...
-De ce îmi faci asta? am întrebat-o cât de dur am putut.
-Pentru că așa vrea el, Rose. Nu ne putem împotrivi deciziei lui. îmi răspunse ea, ca și cum ar fi fost evident.
-Cine e el?
O cută începea deja să se formeze între sprâncenele mele. Începeam să îmi pierd răbdarea cu toate ghicitorile ei.
-El este cel mai puternic dintre cei mai puternici, cel ce distruge viețile oamenilor doar pentru a se distra. El este cel ce m-a luat de lângă tine, dar este în același timp creatorul tău.

M-am ridicat brusc în șezut, făcându-l și pe Harry să tresare violent lângă mine. Gâfâiam și simțeam broboane de sudoare pe frunte. Știusem tot timpul că era un vis, așa era de fiecare dată, dar totul părea atât de real! Am clipit des, încercând să îmi încetinesc respirația. Tremuram toată, iar pielea mi s-a făcut de găină când Harry și-a pus mâna pe brațul meu.
-Rose, ești bine? Ce s-a întâmplat? mă întrebă el îngrijorat.
Mi-am întors capul spre el.
-Sunt bine, a fost doar un coșmar. Sunt bine, totul este bine.
S-a încruntat și era evident că nu mă credea, dar, spre fericirea mea, nu a mai spus nimic. Și-a deschis brațele, făcându-mi semn să mă întorc în poziția în care eram. Era atât de bine să îi simt brațele puternice în jurul meu și să fiu înconjurată de parfumul lui din nou. Atunci mi-am jurat că orice aș fi făcut, nu aveam să îl mai rănesc niciodată, niciodată.