Iubire Interzisă -- h.s fanfic

22. "Şterge, şterge!"

Mike mi-a adus o cană albă, aburindă, din care iesea un miros înţepător. Mi-am dat seama că era sânge de ţap. I-am zâmbit recunoscătoare. Singurul lucru la care mă puteam gândi era cât de mult îl iubeam pe Harry și încercam să îmi dau seama de ce prostie făcusem. Fusesem orbită de gelozie atât de tare, încât de abia acum realizam ce se întâmplase. Mă despărţisem de Harry pentru că eram geloasă pe ce au avut el şi Kendall acum 20 de ani. Am strâns ochii, plesnindu-mă mintal şi am luat o gură mare din lichidul fierbinte.

-Lasă-mă să văd dacă am înţeles, începu Brandon. Tu ai venit în casa unor necunoscuţi doar pentru că prietenul tău ţi-a spus că te putem ajuta?

Şi-a înălţat o sprânceană enervant de bine conturată pentru un bărbat şi m-a privit pe deasupra paharului de wiskey. Nu ştiam ce ar fi trebuit să îi răspund. Adevărul suna foarte ciudat şi atunci când mi-l spuneam singură în minte, iar modul în care a zis-o Brandon l-a făcut să pară chiar mai ciudat. Am mai luat o gură din sânge, după care l-am privit gânditoare. 

-Da. spuse ea într-un final, când tăcerea devenea deja jenantă. 

-De ce aveai nevoie de ajutor în primul rând? continuă el.

Nu aveam nici cea mai vagă idee dacă trebuia să îl mint sau să îi spun din nou adevărul. Sinceră să fiu, aveam mintea complet goală. Nu eram în stare să mă gândesc la nimic. M-am uitat la el (mai bine zis prin el) înainte de a mă trezi vorbind:

-Nu ştiu cât de multe ştiţi despre mine, dar eu am avut un iubit vampir care m-a transformat şi pe mine în vampir, m-am mutat cu el şi cu familia lui de vampiri într-o casă gigantică de la marginea pădurii, m-am întâlnit cu marea iubire a vieţii lui care este tot vampir, bineînţeles, am aflat că fosta aia l-a pus acum 20 de ani sa transforme o fată nevinovată într-un vampir şi apoi să o omoare şi, când am avut  nevoie de suportul emoţional al prietenului mei uman, el m-a trimis la voi, alţi vampiri. Nu pot să cred că orice aş face sunt înconjurată de vampiri! am ţipat eu, nemaiputând rezista. 

De când luase viaţa mea o întorsatură atât de drastică?! Acum câteva luni eram o elevă normală, iar acum sunt un vampir care îşi urlă problemele în faţa unor străini. Mi-am încleştat pumnii, încercând să mă relaxez. Îmi simţeam toţi muşchii încordaţi la maxim. Mi-aş fi simţit inima bubuind în acel moment dacă aceasta ar mai fi bătut. L-am văzut şi pe Brandon cum de încordează ca o pisică când a văzut starea deplorabilă în care mă aflam. Eram periculoasă şi ei au observat. Ştiam că nu le era teamă că i-aş fi rănit pe ei, dar m-aş fi putut răni pe mine cu uşurinţă. Atunci mi-a picat fisa. M-am uitat disperată prin cameră, căutând un obiect de lemn pe care să îl rup. Aveam nevoie de un ţăruş în acel moment. Privirea mi s-a oprit o clipă pe unul din picioarele scaunului. Mi-am folosit viteza supranaturala pentru a ajunge şi a rupe piciorul în mai puţin de două secunde, dar se părea că Brandon a fost mai rapid decât mine. Mi-a prins mâna şi m-a oprit exact înainte ca lemnul să facă contact cu pielea mea. M-am uitat la mâna lui încleştată pe a mea, ce ţinea strâns la rândul ei tăruşul orientat spre pieptul meu. Mi-am ridicat privirea, iar ochii lui m-au ameţit. Nu semănau deloc cu ai lui Harry. Ochii aceştia ascundeau în spatele culorii precum iarba primăvara atât de multă suferinţă şi duritate. Bărbatul acesta trecuse prin multe lucruri ce şi-au spus cuvântul. Pupila lui se dilata şi se micşora într-un ritm alert, ca şi cum ar fi înlocuit inima. Nuanţele de verde se amesteau în aşa fel încât aveam senzaţia că ochii sunt doar nişte ocheane prin care îi puteam vedea sufletul. Întradevăr, ochii aceia reprezentau sufletul unui om încercat de viaţă, ba chiar obosit să se tot confrunte cu greutăţile acesteia.

-Ce voiai să faci? mă întrebă acesta, ferm.

-Brandon, te rog, lasă-mă să fac asta! l-am implorat eu în şoaptă.