Iubire Interzisă -- h.s fanfic

13. Răspuns greşit

Harry P.O.V

Perfect! O altă noapte albă. Iar o să arăt ca un zombi, mama se va lua de mine şi Rose va spune că arăt rău. Ce poate fi mai frumos decât să îţi începi dimineaţa cu gânduri negative? Însă, dispăruseră imediat toate, atunci când am simţit genele fetei din braţele mele gâdilându-mi pielea. Ochii ei se deschiseră larg şi îmi zâmbi somnoroasă când mă privi.

-'Neaţa! încercă ea să mă salute, dar nu reuşi decât să scoată un geamăt ce putea semăna cu aceste cuvinte.

-Ai dormit bine?

În ciuda modului în care gândeam, vocea îmi era blajină. Nu puteam să fiu supărat atâta timp cât ea era lângă mine. Zâmbetul i se mări şi mai tare când îmi auzi vocea. Ştiam că era puţin răguşită, dar nu am sperat niciodată că ar putea crea o astfel de reacţie.

-M-aş putea obişnui cu asta. spuse ea, frecându-se la ochi cu podul palmei. Nu avea nici un strop de machiaj şi era superbă. Mereu am admis faptul că fetele sunt mai frumoase fără machiaj.

-Cu ce? Lipsa fardului?

-Ha ha! râse sarcastică. Nu la asta mă refer şi o ştii. Voiam să spun că m-aş putea obişnui cu trezitul în braţele tale. Vocea ta este atât de frumoasă dimineaţa!

Am pufnit amuzat la ultima afirmaţie, dar nu am comentat nimic. Însă, ea tot s-a încruntat la mine, dar era prea caraghioasă pentru a putea măcar bănui că era furioasă. Încă avea privirea aceea somnoroasă, iar după părerea mea semăna cu Tweety prea tare. Nu ştiu de ce am ales comparaţia aceasta, dar exact aşa era! Am râs copios când mi-a venit gândul ăsta, cu ea uitându-se la mine ca la un nebun. Probabil că asta şi eram, doar că eram nebun după ea. Nu aveam de gând să îi spun asta, evident, pentru că s-ar fi...speriat de faptul că mă deschideam în faţa ei.

-Ce este atât de amuzant? mă întrebă, ridicându-se în şezut. Am mârâit nemulţumit de aceasta schimbare, dar mi-am aşezat capul pe burta ei, în timp ce se juca cu părul meu.

-Nimic, în afară de faptul că semeni cu Tweety.

-Ce? părea supărată, dar îmi puteam da seama cu uşurinţă că zâmbea.

-Da, chiar semeni. Mai puţin faptul că nu eşti blondă. când mi-am dat seama cât de nasol am spus-o, m-am grăbit să adaug: Dar nici nu aş vrea să fii altfel. Ce pot spune, am o slăbiciune pentru brunete.

Pufni amuzată şi supărată în acelaşi timp, dar nu se opri din jucat cu cârlionţii mei. Era un semn bun, nu? Încă nu îmi venea să cred că tocmai am comparat-o cu o blondă...

-Ce-ai spune dacă m-aş tunde? am întrebat-o brusc.

-Poftim? era clar că am luat-o pe nepregătite, pentru că se opri pentru o secundă din strecuratul degetului său printr-una din buclele mele. Nu ştiu... Nu cred că mi te pot imagina altfel, totuşi.

Era adevărat că ar fi fost o schimbare majoră a aspectului meu, dar nu ar fi arătat prea rău, nu? Nu....?

-Da, dar cum ţi s-ar părea? am insistat eu. Aş arăta mai matur.

Nu ştiam de ce continuam pe subiectul acesta, dar chiar voiam să îi ştiu părerea.

-Tu, matur? izbucni într-un râs isteric, ce îi făcea abdomenul să nu i se mai ridice regulat, fapt ce îmi strica poziţia. Nu cred că asta se va întâmpla vreodată, serios. Nu o spun ca pe un lucru rău, doar că tu eşti creat pentru a aduce starea copilăriei în sufletele oamenilor.

-"Creat pentru a aduce starea copilăriei în sufletele oamenilor"? Vorbeşti de parcă aş fi o zână.

-Cine ştie, poate că nu eşti vampir. Poate că eşti zână costumată.