Iubire Interzisă -- h.s fanfic

8. Scorpia

M-am trezit a doua zi din cauza ceasului meu afurisit. Când am vrut să mă ridic şi să îl opresc, patul meu s-a mişcat de sub mine şi a oprit sunetul acela îngrozitor de ascuţit. Nici nu am apucat să tresar, pentru că două braţe puternice mi-au cuprins umerii. Am deschis uşor ochii şi am clipit de câteva ori. Un chicotit s-a auzit de sub mine când genele mele au fluturat pe suprafaţa pielii. Mi-am ridicat privirea şi am dat de cea a ochilor verzi precum smaraldul. Mă privea încântat, iar zâmbetul său îmi demonstra că este fericit. Dacă eu eram cauza, înseamnă că merit puţină linişte, pentru că am făcut un înger să zâmbească. Nu am mai putut rezista tentaţiei, aşa că l-am sărutat pofticioasă. A fost puţin surprins de gestul meu, dar mi-a răspuns imediat cu acelaş tratament. Momentul nostru intim s-a sfârşit când nevoia de oxigen devenise prea mare. Am stat câteva minute doar privindu-ne, dar apoi mi-am amintit de vestimentaţia sumară pe care o aveam. Am tresărit violent şi m-am adâncit în pătura cu care eram înveliţi, făcându-l pe Harry să mă privească speriat.

-Ce s-a întâmplat? spuse el, devenind agitat.

-Harry, eu sunt aproape dezbrăcată în acelaşi pat cu tine, îmbrăţişaţi! l-am mustrat el.

-Cuvântul cheie este "îmbrăţişaţi". spuse el, începând să râdă. 

Ceea ce mă enervează cel mai mult în astfel de momente este că îmi amintesc că el este mai experimentat decât mine. Cel mai probabil a mai fost în astfel de ipostaze cu persoana iubită. Măcar mă iubeşte? Adică, ştiu că mă place... Am decis să nu mă mai gândesc la astfel de lucruri şi l-am ascultat în continuare:

-Rose, crede-mă, nu aş strica momentul acesta pentru nici o nevoie pe care aş putea-o avea. Deocamdată îmi este de ajuns ceea ce am şi mă mulţumesc chiar şi cu atât. Ştii cum se spune: nemulţumitului i se ia darul!

-Diferenţa este că pe mine nu mă poate lua nimeni de la tine. i-am spus eu aproape şoptit şi mi-am afundat capul la loc în tricoul lui. 

Eram sigură că nu mă auzise. El mă sărută tandru pe frunte, dar nu înainte să ofteze. Nu prea am înţeles ce îl nemulţumea, dar nici nu aveam de gând să deschid subiectul. Dacă nu voia să îmi spună, fie. Nu aveam să îl forţez. Eram sigură că cel mai probabil s-ar fi iscat o ceartă, iar ultima persoană cu care aş fi vrut să fiu distantă era Harry. Acest gând m-a dus direct cu mintea la tata. Aseară chiar părea că regreta ceea ce îmi spuse, dar chiar şi aşa nu-i puteam accepta scuzele prea uşor. Mă rănise foarte tare cu cuvintele lui. Ştia cât de mult m-a afectat plecarea mamei, iar modul în care m-a acuzat că aş face acelaşi lucru m-a supărat foarte tare. Şi, totuşi, dacă el chiar crede asta? Dacă el chiar ia în considerare această variantă, cum că aş putea să plec? Numai gândul îmi făcu părul să se zbârlească, lucru pe care Harry l-a sesizat imediat. Mi-a masat uşor umerii cu mâna lui mare. Ca trezită dintr-o transă, am sărit din pat şi m-am uitat la ceas. Mai aveam exact patruzeci de minute pentru a mă pregăti de şcoală. Din spatele meu l-ar auzit pe Harry strigându-mi în timp ce eu intram în dressing:

-Atât de bipolară eşti mereu? 

-Eu, bipolară?! l-am întrebat mirată. Eşti prima persoană care îmi spune asta!

-Mă mir, sincer! Acum cinci secunde stătea în braţele mele fără nici o problemă şi acum cauţi prin dressing-ul tău uriaş nişte haine! spuse el, amuzat.

Am râs cu poftă şi m-am lăsat îmbrăţişată de la spate de Harry, care râdea odată cu mine. Astfel de momente sunt nepreţuite, iar eu nu am crezut vreodată că le voi trăi. Tot ce mi se întâmpla părea ca rupt dintr-o carte, dintr-o poveste. Acea lume, cea la care visasem încă de când eram mică, era reală, iar eu trăiam în ea.