Iubire Interzisă -- h.s fanfic

6. Întâlnirea

În seara aceea urma să am întâlnirea cu Harry. De cum am ajuns acasă, condusă de el, evident, i-am înapoiat geaca grăbită și m-am năpustit în camera mea. Trebuia să fiu perfectă, pentru a mă putea potrivi cu el cât de cât. Eram atât de emoţionată! Nu era prima mea întâlnire, evident, dar era prima dată când îmi păsa de ce crede partenerul despre mine. Am intrat în dressing-ul mare, holbându-mă la zecile de haine pe care le aveam. Nup, nu am absolut nimic care să se potrivească cu ocazia aceasta specială. Am lăsat un oftat lung să mi se strecoare printre buze, prăbuşindu-mă în genunchi. Nu îmi venea să cred că am ajuns precum acele fete care, oricât de multe haine ar avea, spun că nu au cu ce să se îmbrace. Am decis ca, în loc să îmi plâng de milă, ar trebui să mă gândesc la o soluţie. Şi atunci, mi-am adus aminte de "cadoul" mamei. Grăbită, m-am dus în living, trecând val-vârtej pe lângă tatăl meu, care abia intrase în casă.
-Rosie, ce s-a întâmplat? spuse el speriat de reacția mea, luându-se după mine.
Fără să îmi întorc privirea la el și continuând să merg spre canapea, i-am răspuns:
-Tată, mai știi când am avut noi acea "minunată" discuție despre băieți? 
-Da...spuse el, oarecum speriat de ce avea să urmeze.
-Ei, bine, peste două ore mă duc la o întâlnire cu cel mai popular băiat din liceu. am aruncat eu bomba.
-Poftim?!
Strigătul tatei m-a făcut să mă opresc din scormonirea prin cutia primită de la mama. M-am întors spre el încet. Poate că nu ar fi trebuit să îi spun totul atât de direct. Era tatăl meu touşi. Şi, cu toate astea, la o astfel de reacție nu m-am așteptat.
-Rose, vrei să spui că tu te duci la întâlnire cu un băiat pe care îl cunoști de doar trei zile?! Dacă vrea doar să se dea bine pe lângă tine?
Era nervos, foarte nervos. Nu îl mai văzusem aşa de când el şi mama deciseră să divorţeze. Nu ştiam ce ar fi trebuit să spun. Era tatăl meu şi îngrijorarea lui ar fi avut foarte multe argumente pro. Nici eu nu ştiam de ce am acceptat invitaţia, dar eram sigură că dacă l-ar fi întrebat pe tata cu ochii ecaia verzi, nici el nu ar fi putut spune "nu". 
-Tată, calmează-te! Este un tip foarte drăguț și părea cât se poate de sincer când mi-a cerut asta. am spus eu, zâmbind amintindu-mi de momentul în care am acceptat invitația la întâlnire.

-Rosie, nu ai de unde să ştii niciodată! exclamă el epuizat. 

Avea dreptate, dar nu mai aveam cum să anulez totul. Nu numai că aşa ceva nu se face, dar chiar îmi doream să mă duc.

-Da, dar dacă voi gândi aşa mereu şi voi sta închisă în casă, o să sfârşesc fată bătrâne cu 30 de pisici. Şi ţie nu o să îţi dau niciuna! i-ar răspuns eu, reuzind să scot un zâmbet mic de la el. 

Eu și tata ne-am mai privit în ochi încă câteva clipe. Parcă vorbeam telepatic, iar eu am câștigat "lupta". După ce el a oftat învins, a plecat spre bucătărie sub pretextul că îi era foame. Eu mi-am continuat căutările, găsind în sfârșit ceea ce aveam nevoie. Am luat un tricou alb, cu diferite nuanțe de roz îmbinate pe partea stângă, jos. Poate că nu era tocmai pe stilul lui, dar îmi plăcea. Am combinat-o cu o pereche de blugi skinny negri, converși negri, iar părul l-am lăsat liber pe spate, cu o coroniță argintie care îl putea ține departe de eventuala mâncare. Când voiam să îmi încep machiajul, am auzit soneria de la ușă. Deja a ajuns?! Speriată, am alergat în living, numai ca să dau de Harry care se strângea prietenește de mână cu tata.

-Oh, bună, Rosie! spuse tata. Nu vreau să îl supăr pe prietenul tău, dar în această seară trebuie să meargă la o întâlnire. zâmbetul larg al tatei se șterse.

Am uitat complet să îi spun că Harry era partenerul meu.

-De fapt, va merge la întâlnire cu mine. spuse acesta vesel. Asta dacă nu aveți nici o problemă, evident! adăugă repede, când văzu privirea mea îngrijorată.
-Nu! Este adolescentă și trebuie să-și trăiască viața! zâmbetul tatălui meu reapăru și mai mare.
Eu mă uitam șocată la tatăl meu. De când este el atât de bipolar? Mi-am întors atenția spre Harry, care mă sorbea din priviri. Eram sigură că am roşit. Nimeni nu mă mai privise aşa înainte. Nu ştiam ce ar fi trebuit să fac. 
-Harry, eu-eu nu sunt gata... m-am fâstâcit eu.
-Cum așa? Arăți extraordinar. spuse el, încruntându-se uşor.