Iubire Interzisă -- h.s fanfic

4. Șocată

Dimineața următoare nu a fost cu nimic mai specială decât celelalte. După ce mi-am făcut un duș bine-meritat, m-am îmbrăcat cu blugii mei negri, skinny și un tricou roz. Nu știu de ce mi-am luat un tricou roz, adică nu sunt genul acela de fată care să se smiorcăie că nu mai arată ca Barbie. Și, totuși, fără să știu de ce, simțeam nevoia să iau afurisitul ăla de tricou. Nu mi-am pus prea mult machiaj, rezumându-mă doar la fond de ten și ceva contur negru la ochi. Pregătită, am intrat în living. Ceea ce mi-a fost dat să văd a fost ceva complet neașteptat. Tatăl meu râdea împreună cu nimeni altul decât Harry. Ce caută Harry aici?! Ochii mei s-au făcut cât cepele.
-Oh, bună, dragă! spuse tata, cu un zâmbet larg pe buze. De ce nu mi-ai spus că ți-ai făcut prieteni la școală?
Eu eram șocată. Mă holbam când la tata, când la Harry. Ce naiba se întâmplă aici?
-Păi...um...nici eu nu am știut că am? am spus eu, mai nesigură decât am fost în toată viața mea.
-Este o întrebare? tatăl meu mă privea curios.
-Ce? Păi, cred că da... Oh, sunt atât de confuză!
Mi-am pus o mână pe frunte și am închis ochii. S-a auzit un chicotit ca niște clopoței mici. Am deschis imediat ochii și m-am uitat la Harry. Abia acum mi-am amintit că și el era în cameră.
-Bună dimineața, Rose!
-Rosie, răspunde-i băiatului! îmi spuse tata când a văzut că nu făceam nimic altceva în afară de a mă holba la Harry.
-Nu face nimic, domnule! acesta surâse. Sunt sigur că nu a considerat că suntem prieteni odată ce nu prea am apucat să stăm prea mult împreună. M-am gândit, totuși, că v-aș putea scuti de un drum și să o conduc eu până la școală. Asta dacă Rose este de acord!
Harry se uită la mine întrebător cu ochii săi ca de smarald. Doamne, cât de mult puteau să-mi placă ochii aceia! Dându-mi seama că probabil mă holbez din nou la el ca o idioată, i-am răspuns:
-Uh, da, desigur! Da, nu-i nici o problemă!
I-am zâmbit și el îmi răspunse. Mi-am luat geanta mea neagră, în care mi-am băgat telefonul alb. Combinația perfectă, nu? Am ieșit din apartament odată cu Harry, care l-a salutat călduros pe tatăl meu înainte de plecare. O linște apăsătoare se lăsă între noi.
-Scuze dacă a fost cam bruscă faza de azi! a apus Harry, pe un ton reținut.
-Poftim? mi-am întors privirea spre el.
-Știu că nu prea am avut timp să stăm de vorbă, dar chiar mi-ar plăcea să te cunosc mai bine!
-Serios?! i-am spus eu, mirată. Adică, tu chiar vrei să cunoști pe cineva ca mine?! m-am grăbit să adaug când am văzut că pe fața băiatului se lasă o notă de tristețe.
-De ce nu aș vrea? Ugh, Doamne, sunt groaznic la flirtat! spuse el, eu izbucnind în râs.
Însă, m-am oprit când am văzut mașina spre care ne îndreptam. Era un Range Rover.
-Stai, asta este mașina ta? l-am întrebat eu uimită.
-Da. De ce, nu-ți place?
-Cred că glumești! Harry s-a încruntat. Este mașina mea preferată!
Eu și Harry am început să râdem. Aveam un lucru în comun: amândurora ne plăceau mașinile. Tot drumul spre școală nu am vorbit decât despre masini si muzica. Aparent, eu am fost prima persoană care a observat că el chiar cântă cu pasiune.
-Ce?! Dar este evident! Mai ales emoția pe care o transmiți atunci când o faci!
-Wow, ție chiar îți place cum cânt, nu-i așa? spuse el amuzat, iar eu mi-am aplecat capul, roșind.
-Celelalte persoane ce spun?
-Majoritatea fetelor îmi spun doar că arăt foarte bine și chestii ca astea. spuse plictisit.
-Nici cu asta nu mi-ar fi rușine! Oh, Doamne, nu pot să cred că tocmai am spus asta! 
Harry a început să râdă isteric. M-am încruntat la el, peste mâinile care îmi acopereau gura.
-Nici nu știi cât de mult mă bucur să aud asta venind din gura ta!
Acum era râdul meu să râd în hohote. Pf, da, sigur!
-Serios?! M-am oprit când am văzut uimirea și seriozitatea din privirea lui. Adică, cum poate fi mai special?
-Nu știu. M-am obișnuit să îmi spună asta fetele din liceul nostru, dar ele cel mai probabil s-au culcat deja cu toți băieții din liceu, deci nu prea are importanță. Știi, sunt doar unul din mulțime.
-Sunt destul de sigură că fetelor le este destul de imposibil să gândească așa.
-Și eu pot spune același lucru despre ce ar spune băieții care te văd. Frate, știu și eu cât de greu este să treci cu vederea o așa frumusețe când o vezi!
M-am înroșit ușor și m-am uitat la geam. Am observat că am intrat în parcarea liceului. Harry a parcat mașina pe un loc liber și a deschis portiera. Până mi-am desfăcut centura, el era deja în fața mea, cu portiera deschisă. Era un adevărat gentelman.
-Cum te-ai mișcat atât de repede?
-Când îmi doresc ceva, sunt destul de de neoprit.
Am ieșit din mașină, iar Harry mi-a prins mâna într-a sa. Eu eram uimită, dar bănuiesc că așa fac prietenii, nu? Am mers prin parcarea destul de mare. Toate privirile erau ațintite spre noi, dar Harry părea că nu vede. Am tremurat scurt. Uitasem să-mi iau geacă, iar vremea nu era tocmai caldă. Harry și-a întors capul spre mine. Își trase mâna din a mea și se dezbrăcă de geaca lui neagră, din piele și mi-a întins-o.
-Oh, mulțumesc, dar nu pot accepta.
-Haide, ia-o! Doar nu vrei să răcești!
-Da, dar nu-ți va fi frig ție după aceea?
-Contează dacă îmi va fi frig? își ridică genele, întrebător.
-Da, normal!
-Bun, deci contează și sentimentele mele, nu?
-Da. am spus eu ușor.
-Dacă nu vrei să mi le rănești, ia afurisita asta de geacă!
Încruntându-mă la el, i-am luat geaca aia din mână și mi-am pus-o pe umeri.
-Nu joci corect, să știi!
-Cum așa? zâmbi inocent, dar amuzat.
-Nu poți să mă șantajezi așa!
-Cine a pomenit ceva de șantaj? Eu doar am pus o întrebare logică.
-Pf, da, cum spui tu!
Aș fi vrut să îi mai spun ceva, dar Harry m-a prins de talie cu una din mâinile lui gigantice, zâmbind răutăcios la cineva din spatele meu. M-am întors, doar pentru a mă ciocni de Zayn. Fețele ne erau extrem de apropiate, iar ochii lui îi fixau pe ai mei.
-Bună, Rose! șopti el, ușor răgușit.
-Hei, Zayn! i-am răspuns eu, la fel.
-Bună, Zayn! Ce plăcere să te vedem în această dimineață minunată!
Zayn clipi des și se depărtă de mine. Harry m-a tras mai aproape de el și el m-am cuibărit la pieptul lui ca un copil mic. Corpul i-a tremurat ușor atunci când a surâs.
-Încă ți-e frig? mă întrebă el sugestiv. Nu ştiu cum, dar a reuşit să îşi dea seama că nu mă simţeam în largul meu.