Iubire Interzisă -- h.s fanfic

32. Evadarea

-Treziţi-vă dacă nu vreţi să muriţi!

M-am ridicat în picioare în acelaşi timp cu Harry când vocea lui Brandon a umplut camera. Nu îmi dau seama cum de m-am mişcat atât de repede, ţinând cont de faptul că în urmă cu o secundă dormeam buşteam. Cred că este un alt avantaj de a fi vampir. M-am frecat la ochii cu pumnii, încercând să gândesc limpede. Când am deschis ochii, am realizat că Brandon avea un rucsac în spate şi alte două identice în mâini.

-Ce se întâmplă? a spus Harry.

Mi-am dat cu uşurinţă seama din vocea sa că era mai îngrijorat decât confuz. Poate că întâmplările din ultimele zile l-au făcut aşa... Dacă ceea ce s-a întâmplat l-a schimbat? Dacă a schimbat ceva în el faţă de sentimentele sale pentru mine? Avea toate drepturile să nu mă mai iubească, dar gândul acesta tot îmi dădea fiori. 

-Vreţi să vă salvaţi, nu-i aşa?

-De la ce să ne salvăm? l-am întrebat pe Brandon.

Acesta oftă şi ne aruncă ghiozdanele pe pat. Ceva era în neregulă şi nu eram sigură că mai aveam forţa necesară să suport şi mai multe lucruri rele.

-Nu pot să vă spun prea multe acum, pentru că ştiu casa asta şi aici până şi pereţii au urechi. Oricum, ceea ce trebuie să ştiţi este că cineva vă vrea morţi atât pe voi doi, cât şi pe toată familia Styles, deci...

-Stai, ce? De ce? Ce treabă are familia mea cu ce se întâmplă aici? strigă Harry, iar disperarea i se strecura uşor în voce.

-Lasă-mă să termin, băiete! şuieră Brandon. Nu avem timp să vă dau detalii. Trebuie să plecăm acum, înainte ca Marc să se întoarcă. Hai mai repede! 

-De ce ne ajuţi? întrebă iubitul meu sceptic.

Brandon se opri o secundă, gândindu-se probabil la răspunsul potrivit. Din păcate, nu credeam că exista un răspuns potrivit în situaţia aceea. Eu şi Harry ne-am încălţat şi ne-am luat ghiozdanele, urmându-l pe Brandon care ieşi grăbit din cameră. Făcu un pas pe hol, măsurându-l din priviri. Liber. Am înaintat în linişte, până când am ajuns în living. Acolo ne aşteptau Mike şi un alt bărbat. Pardon, un alt vampir. Ochii săi erau roşii, iar chipul ca de piatră. M-am apropiat de Harry, care îmi prinse mâna de a sa. Avea fiecare muşchi tensionat şi îşi plimba ochii la fiecare vampir în parte, încercând să facă nişte conexiuni. Puteam vedea cum i se învârt rotiţele, dar nu am comentat nimic. Am stat lipită de el în timp ce Brandon le spunea celor doi bărbaţi o adresă.

-Ne vedem acolo în zece minute. Nu întârziaţi sau se duce naibii tot planul şi murim toţi! spuse Brandon hotărât.

Trebuia să recunosc că părea destul de înfricoşător în acele momente. Era atât de stăpân pe sine şi pe situaţie şi îşi crease un fel de bariere între el şi lume. Nu credeam că aveam să îl văd atât de serios vreodată. Atunci am relizat că nu făcuse nicio glumă întreaga dimineaţă. Pentru el, acest lucru era extrem de neobişnuit. Chiar şi când aveam umanitatea oprită şi ştia că nu pot simţi nici fericire, nici amuzament, el tot mă trezea cu o glumă şi o ţinea aşa tot restul zilei. Dar astăzi era ceva diferit. Încercam să mă hotărăsc dacă să mă tem de schimbarea aceasta sau să urmez pur şi simplu ordinele lui, fără să îmi pun vreo întrebare. Oricine mă cunoaşte ştie că a doua variantă este imposibilă. L-am urmat, totuşi, pe Brandon afară din casă, agăţată în continuare de braţul lui Harry. Acesta făcea mişcări circulare pe mâna mea cu degetul mare, care aveau menirea să mă liniştească, dar îmi era frică de ce ne oferea viitorul şi nimic nu mă putea calma în acele momente. Dacă persoana care vrea să ne omoare reuşeşte? Nu puteam să îş las pe Harry să moară din cauza mea. Dacă nu aş fi fugit în noaptea aceea, nimic nu i s-ar mai fi întâmplat. Totul era doar din vina mea.