Iubire Interzisă -- h.s fanfic

16. Oaspetele neaşteptat

Când m-am trezit, am observat că eram în camera lui Harry. Am încercat să mă ridic în fund, dar m-am lovit de ceva ce semăna periculos de mult cu un zid transparent. Am mai încercat o dată, având succes. Am gemut când mi-am simţit oasele pocnind când m-am întins ca o pisică. M-am uitat după Harry prin cameră, dar nu l-am văzut nicăieri. Afară soarele strălucea puternic, însă perdele albe nu îi permiteau să treacă în cameră în totalitate. Cel mai probabil băieţii erau la şcoală. Nu ştiam cât era ceasul, dar lumina era prea puternică pentru a fi dimineaţă. M-am dat jos din pat, observând că hainele mele au fost înlocuite de unul dintre cele mai largi tricouri pe care le-am văzut vreodată. Ştiam că îi aparţine lui Harry datorită parfumului său. Am tresărit atunci când am auzit o bufnitură puternică venită de la parter. Părea că cineva a intrat în casă, pentru că acesta era zgomotul specific uşii mari din lemn de la intrare. Mai mult decât curioasă, m-am încălţat cu o pereche de papuci de lângă pat şi am ieşit uşor şi fără zgomot din cameră. Puteam să îmi dau seama că intrusul este un om, datorită mirosului sângelui. Acest lucru mi-a amintit că nu m-am mai hrănit de o zi , iar peripeţiile prin care am trecut în doar 24 de ore m-au extenuat. Am coborât uşor treptele, cu o lampă din camera lui Harry în mână. Sunt sigură că arătam foarte haios într-un tricou negru de două ori mai mare decât mărimea care mi se potriveşte, cu părul ciufulit şi o lampă albă în mână. Când am ajuns pe holul principal, şocul pe care l-am avut a fost de trei ori mai mare decât tricoul lui Harry pe mine.

-Bună, scumpo!

În faţa mea stătea tata, zâmbitor şi relaxat. Purta un tricu vechi şi un trening. Nu mă aşteptam deloc să fie el, aşa că pentru 10 secunde nu am făcut nimic altceva în afară de a mă holba la el. Când în sfârşit am fost capabilă să spun ceva, cuvintele mele au fost cele mai evidente:

-Tată, ce cauţi aici?

-M-am gândit că ar trebui să explorez puţin pădurea şi am dat peste casa aceasta. Stai puţin... Tu ce cauţi aici? Nu ar trebui să fii cu Harry? vocea îi devenise din ce în ce mai furioasă şi îngrijorată spre final-

Nu ştiam ce să îi răspund. Dacă îl minţeam şi îi spuneam că nu am plecat de fapt cu Harry, ar fi început o ceartă cum nu am mai evut de când el şi mama au decis să divorţeze. Şi, în plus, părea mult prea relaxat în legătură cu faptul că mă aflam într-o casă de la marginea pădurii. Deci, nu am mai rămas decât să îi spun o parte din adevăr:

-Aici locuieşte Harry.

Uimită ar fi puţin spus pentru a descrie expresia tatei. Era de-a dreptul şocat. Probabil că şi el, precum multe alte persoane, îl vedeau pe Harry un băiat inocent şi drăguţ, care ar fi preferat un apartament micuţ în oraş. Cel puţin, eu aşa l-aş fi văzut. Plus că nu ar fi avut cum să îşi permită o astfel de casă financiar. Îmi pregăteam deja discursul în minte şi nişte explicaţii plauzibile, dar, ca de obicei, scumpul meu tată a pus o întrebare de baraj:

-De ce nu eşti la şcoală?

Parea nervos, dar foarte foarte curios. Nu o curiozitate din aceea pozitivă, ci cea a părinţilor care ştiu că te pot prinde cu ocaua mică. Nu puteam să îi spun că o...chestie care s-a transformat în Harry voia să mă omoare, dar m-a salvat Harry şi eu am leşinat, aşa că azi nu am putut să merg la şcoală. Nu numai că nu m-ar fi crezut, dar suna de-a dreptul oribil. Aşa că, am ales să folosesc cea mai uşoară scuză:

-Mi-a fost rău.

În acel moment, Anne intră în cameră, părând speriată. Eu ştiam că nu este, datorită simţului ascuţit. Puteam să îi depistez starea şi era cât se poate de calmă. Şi de ce se prefăcea?

-Aici erai! Te-am căutat prin toată casa! îmi spuse ea, "gâfâind".

Mi-a făcut semn discret cu ochiul, aşa că i-am intrat în joc.