Iubire Interzisă -- h.s fanfic

25. "Tu mi-ai făcut asta, Harry"

Harry P.O.V

M-am trezit brusc, atunci când visul meu ajunsese la final. Avusesem acelaşi coşmar pentru trei nopţi deja şi nu mai puteam. Prima oară s-a întâmplat în seara în care am dormit la Selena, repetându-se în fiecare seară de atunci. Nu puteam să înţeleg ce voia să însemne şi îmi consuma de tot energia. Mă trezeam mai obosit decât eram înainte să mă culc, transpirat şi cu respiraţia tăiată. Mi-am şters fruntea cu podul palmei, apoi mi-am luat telefonul de pe noptiera de lângă pat, deschizând ecranul. Mai aveam o oră până începeam cursurile. Am deschis mesageria şi am apăsat pe conversaţia cu Selena:

Eu: 'Neaţa! 

Selena <3: Bună dimineaţa, Haz!

Asta îmi plăcea cel mai mult la Selena: răspundea la telefon în secunda următoare. Era mereu lângă un prieten ori de câte ori avea nevoie de ea.

Eu: Vin în douăzeci de minute să te iau de acasă şi mergem la o cafea?

Selena <3: Ok! Kisses :**

Am zâmbit în timp ce am închis telefonul. M-am dus la baie şi mi-am făcut un duş binemeritat. Am oftat la gândul că trebuia să schimb iar ceaşafurile... Era a doua oară în săptămâna aceea şi nu credeam că mama avea să le mai spele mult fără să mă întrebe ce se întâmplase. Din fericire, nici băieţii şi nici părinţii mei nu mi-au pus niciun fel de întrebări şi nu au adus în discuţie subiectul "Rose". Le eram recunoscător, chiar dacă mă enerva la nebunie mila pe care o vedeam în ochii lor. Dacă voiam să îi fie cuiva milă de mine începeam naibii să bocesc pe stradă că s-a despărţit iubita mea de mine! Am inspirat adânc, închizându-mi ochii şi lăsând apa să curgă peste mine. În ultimul timp, eram o grămadă de nervi. Nu am fost niciodată o persoană prea răbdătoare, dar din acea seară parcă totul mă enerva. Speram ca Rose să meargă în acea zi la şcoală, pentru că voiam neapărat să vorbesc cu ea despre ceea ce se întâmplase. De fapt, voiam foarte mult să o văd din nou... Îmi lipsea chipul ei, chiar dacă îl aveam în minte în fiecare secundă. Voiam să îi simt din nou pielea ei albă, catifelată. Îmi era dor să îi dau uşor părul după ureche de fiecare dată când o şuviţă rebelă îi bloca privirea. Îmi lipseau reacţiile ei timide de fiecare dată când făceam ceva drăguţ, zâmbetul micuţ pe care mi-l arăta când se ruşina de ceea ce îi spuneam sau ce îi făceam... Îmi era dor de ea, iubita mea. Mi-am scuturat capul ca şi cum gândurile acestea puteau să dispară astfel. Am ieşit din baie şi m-am îmbrăcat cu un tricou negru, puţin cam strâmt şi o pereche de blugi tot negri. Nu îmi plăceau prea mult culorile închise, dar în astfel de zile întunecate mi se păreau cele mai potrivite. Mi-am luat ghiozdanul, ghetele negre din piele şi m-am îndreptat spre bucătărie. 

-Hey! Am trecut doar să vă salut. Merg cu maşina mea azi. le-am spus în grabă, strecurându-mi puţin capul în cameră.

Am plecat repede, fără să le dau destul timp să reacţioneze. Nu îmi plăcea faptul că eram distant cu ei, dar să fiu al naibii dacă mai suportam să-i văd din nou uitându-se la mine ca la un căţel lovit. Am luat mașina și am pornit spre casa Selenei, pornind radioul la maxim. Muzica mă liniștea mereu și mă ajuta să îmi înlătur gânduri negative de care abia așteptam să scap. Am bătut cu degetele în volan pe ritmul melodiei, încercând să mă gândesc ce aveam să îi spun lui Rose dacă avea să meargă la școală. Voiam să ii spun cât de mult îmi lipsea deja și că aș fi făcut orice să fim din nou împreună, dar aveam un orgoliu prea mare. Nu voiam să mă arunc în genunchi în fața ei să mă primească înapoi, ținând cont de faptul că eu nu i-am greșit cu nimic. Faptul că am făcut un rahat acum 20 de ani nu ar fi trebuit să ne afecteze relația. Era stupid că s-a despărțit de mine din cauza geloziei ei. O voiam înapoi, dar nu aveam să rămân fără demnitate pentru asta.
-Pământul către Harry!
Am clipit de câteva ori când am auzit vocea Selenei. Am fost atât de adâncit în gânduri, încât nici nu observasem când a intrat în mașină pe locul din stânga mea. I-am zâmbit larg înainte de a o îmbrățișa.
-Să știi că mi-au lipsit așa, puțin, gropițele astea ale tale. spuse ea, chicotind când am zâmbit în așa mel încât să mi se adâncească gropițele. Cred că fără cârlionții ăștia sau gropițele tale nu s-ar mai uita nimeni la tine.
-Ești doar invidioasă pe perfecțiunea mea. i-am răspuns rânjind.
Am început să râd când și-a dat ochii peste cap, pornind mașina. Am rămas tăcuți tot drumul. Am oprit în parcarea unui Starbucks de la doi străzi distanță de școală.
-Vrei ceva anume? am întrebat-o pe Selena în timp ce intram în cafenea.
-O cafea neagră cu mult zahăr.
Am aprobat și m-am așezat la rând, urmărind-o pe Selena cum se așeza la o masă mai retrasă. Linia s-a mișcat destul de repede, iar în 5 minute mergeam spre masă cu două cafele negre in mână.
-Harry, nu te uita brusc și nu te enerva.....dar Rose a intrat în cafenea cu un bărbat de mână.
Am putut vedea cât de speriată era de ce reacție aș fi putut să am. Am întors capul repede, auzind cum mi-au pocnit toate oasele. Ea chiar era acolo. Era la masă cu un bărbat care părea cu aproape 4 ani mai mare ca ea. Am simțit cum fierbea sângele în mine. Selena m-a tras de mână la loc pe scaun când am vrut să mă ridic de la masă.
-Selena, lasă-mă! am mârâit spre ea.
Voiam să îi spun mai multe, pentru că începu să îmi strângă mâna și mai tare, dar am simțit cum o senzație de relaxare mi-a cuprins corpul și mintea. Nu mă mai gândeam la cei doi. M-am uitat în ochii fetei și am văzut cum pupilele îi erau dilatate la maxim și culoarea căpruie a irisului începea să se transforme în violet. Știam că făcea o vrajă asupra mea, dar nu aveam puterea să îi spun nimic. Nu eu îmi controlam mintea, cu ea.
-Harry, o să mă opresc din ceea ce îți fac doar dacă îmi juri că nu o să te duci la ei după ce îți dau drumul. îmi spuse ea răgușită.
-Jur. i-am răspuns repede, iar ea mi-a dat drumul la mână.
Am simțit din nou forță în brațe și în picioare. Era ca și cum aș fi avut corpul amorțit. Simțeam cum sângele îmi fugea din nou prin vene, cum gândurile mele îmi reveneau în minte.   Eram tot tensionat și voiam să îmi întorc capul, să mă uit mai bine la tipul ăla, să mă uit mai bine la ea. Oare mă înlocuise deja? Nu. Era imposibil. Nu trecuseră decât două zile.
-Harry, încearcă să te calmezi, te rog!
Selena părea că putea să îmi citească gândurile. Bine că nu reușea, totuși, pentru că ar fi fost oripilată de cate moduri de tortură găsisem pentru bărbatul acela deja. Am băut din cafea, simțind cum tot corpul îmi tremura. La naiba! Cum putea să fie cu un alt bărbat deja?! Mă uitam la fata din fața mea și observam cum ochii i se îndreptau destul de des spre cei doi. Era ca un spion în acțiune. Poate că altădată aș fi râs la gândul acesta.
-Ce fac? Se sărută deja? am întrebat-o eu, mai mult sau mai puțin sarcastic.
-Taci din gură! se încruntă și mai luă o gură din paharul ei. Ceva nu e în regulă.
-De ce? m-am încruntat și eu, făcându-mi deja zeci de scenarii pentru "ceva nu e în regulă".
-Rose nu pare a fi ea însăși....
-Ce vrei sa spui?
Îmi dădusem și eu deja seama că Rose nu mai era ea, pentru că iubita mea Rose nu ar fi dat cu piciorul la dragostea noastră pentru că era geloasă, dar fosta mea Rose....ei bine, ea nu știam de ce era în stare.
-Are privirea goală și un zâmbet....sadic?
Am început să râd, mai mult pentru a mă elibera de nervi. Simțeam cum mi se strângea stomacul de la cuvintele fetei, dar mi-am păstrat un zâmbet șters pe față.
-Rose nu are cum să fie așa. Ți se pare, Selena.
Eram sigur pe ceea ce spuneam. Și, totuși, dacă avea dreptate.... Nu! Rose nu ar fi putut avea un zâmbet "sadic" niciodată. Pur și simplu fața ei nu era concepută pentru așa ceva. Mi-am băut și restul de cafea sub privirile supărate ale fetei. Ura când i se spunea că nu are dreptate, dar chiar așa era! Oricum, plănuiam să mă duc la Rose și să vorbesc cu ea atunci când se ducea la bibliotecă. Mereu era doar ea acolo. Ea și eu, evident. După ce ne-am terminat cafelele, am plecat la școală. Voiam neapărat să o văd pe Rose. Trebuia să vorbesc cu ea, chiar dacă nu știam ce să îi spun exact. Nu conta asta, de fapt! Aveam nevoie să ii aud vocea. Trebuia să știe că o iubeam mai mult decât își putea imagina. Numai la asta m-am gândit în timpul primelor ore. În pauze, am căutat-o din nou pe holuri, dar era de negăsit. Mă simțeam deja descurajat, când am văzut-o. Era chiar ea, în fața dulapului său, tastând ceva pe telefon. Dacă îi scria clovnului ăluia cu care mersese dimineață, aveam să îi sparg telefonul. M-am apropiat de ea și i-am pus mâna pe umăr. În secunda următoare, se lipise de dulap, încercând să scape de mine.
-Rose, trebuie să vorbim.
M-am uitat în ochii săi și am constatat că Selena avusese dreptate: erau atât de goi și reci. Mă simțeam ca și cum mă uitam într-un tunel.
-Nu am ce să vorbesc cu tine, Harry. Treci peste, bine? Ce a fost, a fost, dar trebuie să ne trăim viața.
Nu îmi venea să cred ce auzeam! Mă uitam la ea paralizat. Aceea nu era Rose. Rose a mea nu ar fi spus așa ceva niciodată, nu mie.
-Iubito, ce s-a întâmplat cu tine? am șoptit îndurerat.
-În caz că nu ți-ai dat seama încă, m-am despărțit de tine. Nu mai sunt iubita ta, așa că nu îmi mai spune așa.
Cuvintele ei erau precum niște săgeți veninoase care mi se înfipseră direct în inimă. Eram distrus. Mă uitam la ea și știam că putea să vadă cât de rănit eram.
-Oh, Harry, dragule.... îmi puse mâna pe obraz și zâmbi sadic atunci când mi-am mișcat capul astfel încât să îi simt atingerea mai bine. Dacă te omoară sentimentele, fă și tu ca mine.
-Poftim?
Uram faptul că tot ceea ce spuneam era o șoaptă. Eram atât de vulnerabil pe lângă ea....
-Ar trebui să îți oprești umanitatea.
O spuse atât de simplu, ca și cum îmi spunea ce urma să mănânce. Mi-am retras fața din mâna ei și am privit-o șocat. Eram pur și simplu.... șocat.
-Rose. Ce dracu ai făcut?! am țipat, tremurând din nou.
-Mi-am făcut viața mai frumoasă, Harry. Ce, preferai să mă sinucid? Am încercat asta când nu mai puteam să țin pasul cu vina.
Simțeam cum lumea îmi aluneca de sub picioare. Toate aceste lucruri se năpusteau asupra mea mult, mult prea repede. A încercat să se sinucidă? Se simțise vinovată că se despărțise de mine? Îmi venea să urlu, să sparg sau să distrug ceva. Voiam să lovesc dulapurile până nu mai rămânea nimic din ele.
-Rose... Rose, cine ți-a făcut asta? Cine te-a obligat să îți oprești umanitatea?
Refuzam să cred că Rose ar fi făcut așa ceva de bună voie. Pentru ea, să simtă dragostea, chiar și tristețea, toate emoțiile acestea care îi aminteau de viața ei când era om erau niște lucruri sfinte.
-Tu mi-ai făcut asta, Harry. E numai vina ta.
Un zâmbet de-a dreptul malefic se întinse pe fața ei, distrugând trăsăturile delicate ale fetei care fusese odată. Era în continuare frumoasă, dar avea acea frumusețe rece...era frumusețea aceea ca a lui Kendall. Mă atacase la punctul sensibil. Știa că mai bine aș fi murit decât să știu că am ranit-o. A plecat de lângă mine, lăsându-mă să mă holbez la peretele din fața mea. Mă simțeam oribil că a fost nevoită să ia o măsură atât de drastică din cauza faptului că s-a despărțit de mine, dar știam că nu și-a oprit umanitatea din cauza mea. Eu nu i-am spus ce însemna acel lucru. Aveam să îl omor încet și dureros pe cel care i-a spus să o facă. Aveam să omor pe oricine încerca să o ia de lângă mine.