Iubire Interzisă -- h.s fanfic

18. Întâlnire neaşteptată

Am intrat din ce în ce mai temătoare în casă. Nu voiam certuri din nou! Toată ziua am încercat să le evit, pentru că nu îmi doream să mă las purtată de val, dar parcă eram un magnet de probleme. M-am dus în living, de unde venea toată gălăgia. Nu reuşisem să prind mare lucru din conversaţie, dar ştiam că Harry se certa cu un bărbat complet necunoscut mie. Acest lucru mi-a fost dovedit când am ajuns în cameră. Harry şi un alt bărbat ce părea să aibă aceeaşi vârstă precum Robin mai aveau puţin şi se luau la bătaie. Puteam să jur că îl mai văzusem undeva, dar în mintea mea se crease un fel de zid între amintirile de pe când eram în viaţă. Ştiam că aveam să uit unele lucruri, dar nu îmi imaginasem cât de enervant putea să fie. Dacă unul dintre cei doi mai făcea un pas, frunţile li s-ar fi apropiat. Nu numai străinul acela fusese o surpriză, ci şi alţi invitaţi ce priveau scena fără nicio emoţie pe chip. Taylor, Kendall, Bradley şi prietenii lui stăteau bine-mersi pe canapea, în timp ce Robin încerca să îl potolească pe Harry. Anne stătea pe unul dintre fotolii şi îşi întoarse instinctiv capul spre mine când îmi simţi prezenţa. Îmi făcu semn să mă duc lângă ea, aşa că m-am aşezat pe unul dintre braţele fotoliului.

-Ce se întâmplă? am întrebat-o cât de încet am putut.

Bradley şi Taylor îmi observaseră şi ei prezenţa şi nu mă scăpau din ochi nicio secundă. Nu voiam să audă ce vorbeam eu cu Anne, mai ales pentru că eram sigură că îi implica exclusiv.

-Bărbatul cu care se ceartă Harry este liderul celuilalt clan din oraş de care ţi-am spus. Se pare că Kendall a ales să li se alăture şi i-a spus de nişte nedreptăţi pe care le-a făcut Harry în trecut unei civile. Robin şi Stuart nu se au la inimă, aşa că el a venit şi i-a spus că, dacă nu vor cădea la o învoială, îl va reclama pe Harry la Curtea Supremă. 

Stuart, Stuart... Oh, nu! Mi-am amintit cine era acea persoană: logodnicul mamei mele. Dar...cum?! Stuart Robinson era un tip gras, pe când cel din faţa mea arăta mai bine chiar dec\t tata. Şi, totuşi, eram sigură că era una şi aceeaşi persoană. Probabil că mi-a simţit privirea asupra lui, pentru că se uită la mine, fix în ochi. 

-Rosaline Ceatine, mă bucur că ne întâlnim din nou! îmi spuse el, zâmbind oarecum malefic. 

Vocea lui era aceeaşi: groasă, normală pentru un bărbat. Şi, totuşi, ce se întâmplase cu modul în care arăta?! Nu puteam să îi răspund şi nici nu voiam să o fac. Pe lângă faptul că nu ştiam ce ar fi trebuit să îi spun, nu ştiam cât de periculos era ca vampir. Oare mama ştia ce era logodnicul ei? Stuart trecu pe lângă Harry şi veni în faţa mea, întinzându-mi mâna. M-am ridicat şi am întins-o şi eu pe a mea, crezând că voia să ne strângem mâinile, dar el îmi roti repede înceietura şi mi-o duse la buzele sale. Lăsase un sărut pe ea, lucru ce m-a dezgustat nespus. Nu mi se părea normal deloc ca logodnicul mamei mele să facă astfel de lucruri, mai ales că făceam parte din clanuri diferite. Eram duşmani oficiali, se părea. Trebuia să spun ceva urgent! Nu făceam nimic altceva în afară de a-l analiza, iar asta  îi aducea mult prea multă satisfacţie.

-Pleacă de lângă ea! tună Harry.

Robin încă îl ţinea de braţ, dar se vedea că şi el era foarte nervos. Amândoi aveau o încruntătură adâncă, iar ura se putea citi foarte uşor în ochii amândurora. Simţeam că numai eu puteam să fac ceva în acel moment, mai ales pentru a-l ajuta pe Harry. Nu ştiam ce îi făcuse acelei civile sau care era pedeapsa, dar nu îmi plăcea deloc cu câtă uşurinţă priveau vampirii moartea. Trebuia să îl ajut.

-Stuart, este o plăcere să te revăd, ca de fiecare dată, i-am răspuns amabil, ignorând-ul pe Harry. Nu mă aşteptam să ne întâlnim astfel, dar se pare că destinul continuă să te aducă mai aproape de familia mea.