Iubire Interzisă -- h.s fanfic

5. Bradley

Soneria mea afurisită de la telefon îmi umple urechile. Nu mă voi putea obişnui niciodată cu trezitul de dimineaţă. Exact când încep şi eu să visez, BOOM! sună alarma. M-am ridicat în șezut și am închis-o, frecându-mă la ochi obosită. Mi-am târât picioarele până la baie, unde am făcut un duș rece. Deși nu obişnuiesc să fac astfel de lucruri, trebuia să mă trezesc și coșmarurile de noaptea trecută să dispară. Se părea că Marc a revenit în mintea mea şi "ataca" doar noaptea.  Astăzi urma să am întâlnirea cu Harry, chiar dacă nu aveam nici o idee la ce oră este, sau unde este. Sunt atât de neghioabă! Cine a mai pomenit de o fată care acceptă să iasă la o întâlnire cu un băiat pe care îl cunoștea doar de două zile? Nimeni. Dar, totul are un început, nu? Sincer, aş fi preferat ca acest lucru să nu fi început niciodată. Ştiam că nu era bine faptul că am acceptat să ies cu Harry la o întâlnire, dar atunci când s-a uitat în ochii mei parcă nu mai eram stăpână pe mintea mea. Auzeam doar o voce micuţă ce răsuna ca un ecou: "Acceptă, acceptă!". Am oftat adânc și m-am îndreptat spre dressing-ul meu. Mi-am luat aceeași pereche de blugi ca ieri și un alt tricou roz, cu un curcubeu pe el. Oh, Doamne, de unde am eu astfel de tricouri?! Nu știu dacă lungimea sa este de vină, pentru că îmi vine până la buric, lăsându-l dezgolit, dar chiar mă făcea să arăt sexy. Oare lui Harry îi va plăcea? De fapt, nu ar trebui să îmi pese dacă îi place sau nu. El mă invitase să ieşim, aşa că s-ar fi presupus că mă plăcea aşa cum eram. Ar trebui să-mi iau și o geacă pe mine. Poate găsesc una asemănătoare cu a lui... Am fost scoasă din gânduri de o bătaie în ușă.
-Rosie, vino puțin în living, te rog! îmi strigă tata de dincolo de uşă. Părea supărat.
-Ok, vin imediat!
Mi-am periat părul lung până la brâu și am ieșit din cameră. Tata stătea pe canapea, bătând nervos cu piciorul în podea. Când m-am apropiat de el mi-am dat seama care era sursa supărării lui: lângă el se odihnea o cutie mare de carton cu un bilet ce avea scrisul mamei. M-am apropiat din ce în ce mai temătoare de ce s-ar putea afla în acel obiect de pe canapeaua noastră.
-Deschide-o, este pentru tine! spuse el, vizibil agitat şi enervat.
Am luat un cutter și am tăiat scoth-ul care lipea cele doua bucăți de carton. Am închis ochii și am luat o gură mare de aer. Am băgat mâna în cutie și am dat de ceva cu totul și cu totul neașteptat: haine. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o geacă neagră de piele, exact cum îmi doream. Următoarele haine erau negre, albe sau gri, de lungimi diferite. Ce naiba? Mi-am întors atenția spre biletul de pe cutie.
Draga mea Rosie,
Știu că probabil nu vrei să mai auzi nimic despre mine, mi-ai spus-o clar când ne-am despărțit, dar știu cum este să treci prin viața de adolescentă și nu vreau să te las singură. În calitate de mamă și de cunoscătoare a acestei perioade, m-am gândit că ți-ar plăcea aceste haine. Nu încerc să te cumpăr, ci să fiu alături de tine prin singurul lucru ce mi-a mai rămas: acest cadou. Te rog, fă abstracție de faptul că sunt de la mine și poartă-le cu plăcere!
Cu drag, mama
Mda, tipic mama. Nu mă puteam aştepta la altceva de la ea. Însă, am ignorat biletul şi faptul că era un cadou de la şi am înșfăcat geaca, mi-am pus-o pe umeri, mi-am luat geanta, geaca lui Harry și am ieșit din casă, adresându-i tatălui meu care privea în gol un simplu "Serviciu ușor". Eram destul de îngrijorată pentru el. Pierderea era încă destul de recentă şi ştiam că suferea. Poate că ar fi trebuit să stau mai mult timp cu el... Am încetat din a mai gândi la acest lucru când mai aveam puţin şi cădeam de pe ultima treaptă. De ce nu am luat liftul? Nu mă trezisem încă... M-am uitat repede la ceas. Mai aveam zece minute până venea următorul autobuz care mă putea duce la școală la timp. Am ieșit grăbită din bloc și am început să alerg spre stație. Am auzit în spate meu un claxon, dar l-am ignorat. Mi s-a mai întâmplat ca oamenii să mă claxoneze, așa că nu mă întorc, dar  nici nu mai alerg. Îmi puteam imagina cât de ridicol arătam.
-Aștepți pe cineva?
Am tresărit când am auzit vocea ușor răgușită, dar atât de cunoscută. Mi-am întors capul spre partea dreaptă, de unde am auzit vocea. Harry mergea cu o viteză mică, zâmbindu-mi călduros prin geamul deschis.
-De fapt, așteptam autobuzul. am spus eu, plină de speranţă.