Capitolul treizeci
,,Trecut și viitor într-o
bijuterie"
,,Îţi voi ţine în adâncuri disperarea
Şi toate acestea în numele dragostei."
Îmi las corpul să cadă pe salteaua moale și privesc îndelung tavanul alb, dând drumul cu un sunet puternic aerului pe care l-am ținut captiv în plămâni. Mă uit către peretele pe care stă atașat un ceas, văzând că au trecut deja trei ore de când am ajuns în hotelul din Milano și tot trei ore de când, în lipsă de altă activitate, privesc fiecare detaliu al încăperii, într-o liniște cu care deja m-am obișnuit, dar care îmi omoară fiecare simț în parte. Camera este vopsită într-un albastru închis cu aplicații argintii, contrastând totul, dar formând o armonie perfectă.
Mă ridic într-un final din patul cu așternuturi din satin de culoarea argintului, îndreptându-mă către valiza pe care am lăsat-o în mijlocul încăperii. O așez în același loc în care am stat până acum câteva clipe și o deschid, neștiind însă ce am să găsesc în aceasta, căci nu eu am împachetat lucrurile ce se află în ea. Scot pe rând haine, care, bineînțeles, sunt elegante, poate mult prea elegante pentru preferințele mele. Arată exact locul pe care-l ocup în lumea lui Alessandro, chiar dacă eu nu-mi doresc să fiu așa. Mi-au plăcut lucrurile simple întotdeauna, însă în viața mea nu mai este nimic simplu și asta s-a întâmplat în momentul în care destinele noastre s-au intersectat pentru prima dată.
Așez toate hainele și produsele cosmetice pe care le-am găsit înăuntrul valizei în dulap și pe masa de toaletă, iar apoi îmi desprind părul din cocul strâns în care îl aveam prins și încep să-l pieptăn cu mișcări ușoare, privind pierdută în oglinda din fața mea. Simt cum peria îmi este luată din mână în timp ce o treceam printr-o șuviță de păr și după aceea două buze fierbinți se lipesc de pielea gâtului meu, provocându-mi fiori în tot corpul și făcându-mă să tresar.
— Lasă-mă pe mine, amore, îmi șopti și tot trupul meu devine moale în urma cuvintelor sale.
Mâna sa strânge ușor peria și o trece încet, într-un ritm lin, prin părul meu lăsat liber să cadă pe spatele-mi acoperit de materialul fin al unei rochii albe și subțire. Tot trupul îmi freamătă datorită mișcărilor sale atât de lente, dar atât de înnebunitoare și îmi las pleoapele să se închidă și-mi deschid buzele, scăpând rareori sunete stinse.
— De ce tot faci asta? îl întreb amețită și clipesc repetat după ce îmi deschid ochii. De ce mă ridici până la nori, iar apoi îmi dai drumul, prăbușindu-mă într-o mare a durerii?
— Așa este viața, Amadora, spune, fără să întrerupă mișcările circulare pe care le face în șuvițele mele blonde, odată te ridică, rostește fiecare sunet apăsat, cu intensitate și se oprește, atât din a vorbi, cât și din a mă pieptăna, odată te coboară, după ce termină de rostit simt cum ceva rece este prins de gâtul meu și mă uit în oglindă, atingând temătoare cu vârfurile degetelor colierul superb acoperit în întregime din pietre prețioase.
Diamantele strălucesc în lumina firavă venită de la lampa din colțul mesei și câteva secunde bune nu-mi pot dezlipi ochii de pe acesta. Nu este prima dată când îmi dăruiește un astfel de colier, însă niciodată nu-mi doream să le port. Simțeam că, prin aceste cadouri, încearca să-mi câștige inima, chiar dacă era a lui deja. Erau lucruri enorm de scumpe, plătite cu banii săi murdari și tocmai de aceea aveam tot mai multe rețineri în a le purta. Erau lucruri pe care trebuia să le port pentru a fi demnă pentru a fi logodnica lui. Sunt lucruri pe care nu le-am vrut și nu am să le vreau niciodată, căci o bijuterie, oricât de mult ar costa ea, nu poate compensa toată durerea mea.
Sunt femeie și îmi plac astfel de podoabe, însă doar să le admir. Nu mi-aș putea permite niciodată să-mi cumpăr un astfel de colier din bani munciți de mine. Nu am fost capabilă să strâng banii necesari operației fiicei mele, iar astfel de lucruri au fost excluse mereu de pe lista mea de priorități. Copiii mei și bunăstarea lor au fost întotdeauna pe primul loc, iar abia apoi restul lucrurilor.
— Vreau să-l porți în seara aceasta la recepția organizată în cinstea noii afaceri, spune și mă privește în ochi prin oglinda ce ne reflectă imaginea.
— Nu-mi doresc să particip, îi replic fără să stau pe gânduri și îmi duc mâna pe partea laterală a gâtului meu, masându-mi ușor acea parte.
— Nu ai încotro, bella, răspunde, surâzând. Ești soția mea, toți știu asta în urma conferinței de presă de acum câteva minute, iar asta înseamnă că nu poți lipsi în seara aceasta.
— În calitate de ce? De obiect decorativ ce să stea la brațul tău? îi adresez întrebările cu sufletul încărcat de amintiri de la evenimente de acest gen din trecut la care am luat parte alături de el, fiind însă doar de decor.
Nu puteam face nicio mișcare fără ca unul dintre oamenii lui să nu fie pe urmele mele sau fără ca el să mă urmărească asemenea unui prădător, chiar dacă se afla alături de parteneri de-ai săi de afaceri la o altă masă. Orice s-ar fi întâmplat, eram supravegheată tot timpul ca o bijuterie prețioasă.
— Vei merge în calitate de soția mea, zise dur și își presă obrazul de al meu, închizându-și pleoapele, iar pentru o secundă am impresia că îmi inspiră parfumul, vrând parcă să și-l impregneze în minte.
— Nu țin minte să fi semnat vreun act de bunăvoie sau să am vreun inel de căsătorie pe deget pentru a fi soția ta, replic, aprinzând astfel jocul.
Se depărtează puțin de mine, purtând pe chip o expresie arogantă, dar și un zâmbet în colțul gurii, și scoate din sacoul negru o cutiuță de aceeași culoare, făcută din catifea. Mă întorc spre el, iar imediat după aceasta deschide cutia din mâinile sale, lăsând la iveală un inel din aur alb, în mijlocul căruia tronează un rubin. Palmele mi se asudează și simt un nod formându-se în gâtul meu la vederea acestuia.
— De la mama, prima femeie pe care am iubit-o, pentru singura femeie ce este și va fi până la sfârșitul vieții soția mea, rostește, lăsând la o parte atitudinea superioară și se apropie de mine, cuprinzându-mi mâna în a sa și punându-mi inelul pe deget.
Îmi sărută delicat palma, ținând-o pentru câteva momente chinuitoare lipită de buzele sale, dându-mi drumul abia după ce a reușit să trezească în interiorul meu o furtună de proporții. Inelul ce tronează pe degetul meu este moștenire de familie. De sute de ani, fiecare femeie ce devine o Moretti, căsătorindu-se cu cel ce este capul afacerilor și familiei, primește acest inel ce a fost transmis din generație în generație de către soțiile celor mai puternici bărbați ai Italiei.
Este o bucată de trecut, o bucată din istoria familiei Moretti, dar care, în același timp, reprezintă și viitorul, căci eu îl voi da soției fiului meu, soției lui Moreno, și astfel va continua să fie și trecut și viitor la un loc.
— Mă îndoiesc că doamna Aletta a vrut să ajungă la mine, doar nu sunt demnă să-ți fiu soție, spun cu tristețe de această dată, fără să-l mai privesc.
Mama sa nu m-a plăcut niciodată și niciodată nu a vrut să mă căsătoresc cu Alessandro, însă circumstanțele au fost de așa natură, iar ea nu a avut nimic de spus în această situație.
— La fel ca ea, ești o Moretti, ceea ce înseamnă că ai tot dreptul să-l porți, spuse, iar cuvintele lui îmi dau o stare de apăsare interioară, dar și o oarecare mândrie.
Mă ridic de pe scaun și împinsă de un instinct ascuns mă apropii periculos de mult de el, în timp ce ochii săi mă scanează atent. Mă ridic pe vârfuri din cauza diferenței de înălțime dintre noi și îmi așez buzele peste obrazul lui proaspăt ras, într-un sărut umed și dulce. Nu știu de ce am făcut-o, cert este că am simțit-o. Poate pentru a-i mulțumi pentru darurile pe care mi le-a făcut astăzi, chiar dacă nu mi-a făcut tocmai plăcere să le primesc, sau poate pentru că, după cuvintele pe care le-a spus, mi-a dat încredere de sine.
Își așează una dintre palme pe talia mea, ținându-mă lipită de pieptul său pentru zeci de minute, în care doar stăm și ne ascultăm și simțim respirația unul altuia. Nu-mi permite să mă depărtez măcar un centimetru de el, însă, dacă aș putea, tot nu m-aș lipsi de corpul său cald ce îmi insuflă protecție, în aceste momente de tandrețe. Sunt puține momentele în care nu ne aruncăm cuvinte veninoase sau replici usturătoare, așa că profit din plin de ele și, uneori, am impresia că sunt doar iluziile minții mele.
— Mi-ar plăcea să fie tot timpul așa, șoptesc cu vocea stinsă.
— Dacă-ți doreai asta, nu mă sfidai de fiecare dată când aveai ocazia, vine și remarca sa și astfel momentul dintre noi este distrus.
Oftez, însă nu mă desprind de el. Mă simt prea bine în brațele sale, în ciuda celor întâmplate până acum și a celor rostite mai devreme.
O bătaie în ușă se aude, întrerupîndu-ne așa-zisa conversație și făcându-mă să mă întreb cine este de partea cealaltă, având atâta curaj. Îmi dă drumul brusc, lăsându-mă singură în mijlocul încăperii, mergând pentru a deschide. În cameră intră trei persoane, dintre care două sunt femei, purtând fiecare în mâini genți negre pe partea din față a cărora scrie numele unui renumit salon de înfrumusețare din Milano, iar în urma lor intră o altă femeie ce are în mână o husă neagră înăuntrul căreia, mai mult ca sigur, se află o rochie.
꧁꧂
Câteva ore mai târziu după plecare lui Alessandro din încăpere, pot respira în sfârșit ușurată, deoarece sunt gata pentru petrecerea la care nu-mi doresc să asist. Mă ridic de pe scaunul pe care mi-am petrecut mai bine de două ore și-mi simt tot trupul amorțit din cauza timpului petrecut în același loc, fără să mă mișc. Mă poziționez în fața oglinzii ce acoperă o parte a unui perete din cameră și-mi privesc imaginea, rămânând de-a dreptul șocată. Abia mă mai pot recunoaște după tot ceea ce au realizat cei patru în atâta timp în care am simțit că nu mai rezist.
Părul îmi este prins din nou într-un coc lejer, dar elegant, la spate, iar în față îmi acoperă o parte a frunții, căzând peste partea laterală a feței mele. Machiajul este simplu, eu mi-am dorit acest lucru, căci nu am fost niciodată adepta lucrurilor extravagante. În schimb, rochia este piesa care completează întreaga ținută și care mă va face să mă disting din mulțime. Piesa care mă va scoate în evidență mai mult decât o va face faptul că voi apărea la brațul lui Alessandro Moretti și că, cel mai probabil, am apărut deja la toate posturile de știri din Italia.
Materialul de un roșu sângeriu ce conturează fiecare curbă a corpului meu și peste care se mulează perfect este acoperit aproape în întregime de pietre prețioase. Însă nu conferă rochiei un aspect încărcat, ci prin dimensiunea lor, care nu este deloc mare, și prin modul în care sunt așezate dau un aspect grațios și nobil. Rochia se așează ușor peste talia mea, coborând în aceeași măsură peste coapsele mele, iar de la genunchi în jos pornește puțin mai largă, terminându-se cu o trenă lungă brodată cu aceleași pietre scumpe.
O pereche de cercei în aceeași notă cu rochia ce îmi îmbracă trupul atârnă de urechile mele, fiind mult prea lungi și mult prea grei decât mi-aș fi dorit. Totul pare făcut special pentru mine, croit cu exactitate pe măsura mea, pe corpul meu, însă nu tocmai pe gusturile mele.
Văd prin sticla din fața mea cum cei care au făcut să arăt așa își termină de strâns lucrurile și mă salută, eu făcând la fel, iar apoi părăsesc încăperea, lăsându-mă singură cu reflecția mea. Mă analizez în detaliu, căutându-mi un defect, dar au avut grijă să acopere orice mică imperfecțiune și să mă facă să fiu demnă să apar în această seară la evenimentul ținut de firma Moretti. Inițial, nu am vrut să particip, și nici acum nu vreau, însă știu că nu am de ales, așa că cel mai bine a fost să mă resemnez și să îmi dau seama că, odată și odată, tot va trebui să reapar cu adevărat în societate. Iar această seară poate reprezenta o parte importantă a jocului, seara în care aș putea schimba totul, inclusiv regulile, în favoarea mea.
— Ești superbă, amore, îmi spune, luându-mă prin surprindere cu prezența sa și strîngîndu-și brațele în jurul taliei mele, iar oglinda arată o imagine ce pare a fi perfectă, însă în esență nu este deloc așa.
——————————————————
N/A: Ceva în genul acesta mi-am imaginat eu rochia Amadorei, însă voi dacă vreți puteți să v-o imaginați în cu totul alt mod. Probabil că unii dintre voi ați văzut-o deja, căci am pus-o pe grupul poveștii de Facebook.
Ce credeți că se va întâmpla la petrecere?