* sper că toată lumea își amintește de melodia de generic, play, vă rog, one last time :) *
Continui să fredonez una dintre melodiile mele preferate, cu ochii pironiți la cer și speranța că poate, dintre toți acei nori negri se va zări și o stea.
Este început de septembrie, așa că vremea este încă blândă cu noi, dar șansele de precipitații sunt destul de mari. Strâmb din nas, strângându-mi brațele mai bine pe lângă corp, încercând să alung frigul.
Dar nu e ca și când îmi și reușește.
— Nemernicule! strig cât să mă fac auzită, dar nu primesc niciun semn din partea lui.
Din nou.
Mă întreb dacă încă se mai află în dormitor sau s-a cărat din casă fără ca eu să-l observ.
Dacă am învățat un lucru în ultimele douăzeci și patru de ore, Eric este el însuși o cutie a Pandorei. Adică, nu mă așteptam să reacționeze din impuls doar pentru că Ronald s-a luat de mine și, cu atât mai puțin, nu mă așteptam să-mi facă mie una ca asta.
De fiecare dată când ațipesc, tresar speriată, constatând că totul este pe cât se poate de real, iar eu sunt de toată rușinea. Dintre toate prostiile făcute de mine și lucrurile urâte prin care am trecut, să fiu izolată pe balconul unei vile, doar în lenjerie intimă, în toiul nopții, este ultima variantă la care m-aș fi putut gândi.
Nasul începe să mă mănânce și nu durează mult până ce încep să strănut, înjurând în barbă.
Pentru a doua oară în această seară, îmi calc pe orgoliu, conștientă că o noapte la "răcoare" nu este ceva de care o să scap fără semne.
Leneș, mă ridic în picioare și bâjbâi prin întuneric, lipindu-mi obrazul de ușile din sticlă.
— Am înțeles, bine? recunosc nu tocmai mândră. Am greșit. Nu ar fi trebuit să te mint.
Aceeași tăcere mortuară mă înconjoară, ridicându-mi părul de pe ceafă.
— Îmi pare rău, Eric, adaug tare și răspicat. Îmi pare rău pentru toate lucrurile neplăcute prin care te-am făcut să treci. Îmi pare rău că ți-ai petrecut noaptea după gratii din cauza mea. Și îmi pare rău că sunt o durere în fund atât de mare.
Spre final, cuvintele mele își pierd din convingere, însă numai pentru că îmi simt picioarele înghețate și încep să tremur ca varga.
Nu-mi dau seama cât timp trece, dar am vaga impresie că sunt gata să mă prăbușesc la pământ, dar nu înainte ca ușile să se deschidă și brațele lui Eric să-mi atenueze căderea.
— Nu a fost chiar atât de greu, nu-i așa? îmi spune, dezvăluindu-și zâmbetul cuceritor.
— Tot un nemernic ai rămas, îl lovesc în umăr, sprijinindu-mă de el.
Îl ignor până ce ajungem înapoi în cameră, plonjând direct pe salteaua moale a patului său, fiind surprinsă de ceea ce ochii se lovesc.
Mă întreb dacă au fost acolo și data trecută.
Curioasă, mă răsucesc pe burtă și îmi sprijin bărbia în podul palmelor.
Măsuța rotundă din lemn, cea din fața televizorului prins de perete, este plină ochi cu trandafiri și lumânări parfumate. Toate consumate pe jumătate. Lângă, se află și o sticlă cu șampanie și două pahare.
Înainte să pot apuc să deschid gura, Eric apucă un trandafir și mi-l aruncă sub nas.
— Mi-ai promis ceva, Holli.
Spre deosebire de ultima oară, glasul îi este mai lin, dar plin de dezamăgire.
Măresc ochii cât cepele, apucând trandafirul între degete și inspirând adânc. Abia acum reușesc să înțeleg de ce a izbucnit așa cum a făcut-o. Și pe bună dreptate.
—Deci, ai pregătit toate astea doar pentru mine? pun accent pe ultimul cuvânt, ridicându-mă în capul oaselor.
— Doar pentru tine, repetă, apucând mai mulți trandafiri deodată și rupându-le petalele, ca mai apoi să le arunce spre mine.
Asemeni unui copil de-o șchioapă, întind brațele și mă chinui să prind câteva dintre petalele roșii, dar eșuez lamentabil.
Sfioasă, îmi feresc părul din ochi și mă ridic din pat, îndreptându-mi pașii spre Eric și strecurându-mi mâinile pe sub tricoul său alb. Fără vreo reținere, încep să să-mi plimb degetele pe abdomenul și spatele acestuia, la un moment dat, palmele sale acoperindu-le pe ale mele. Pieptul îi urcă și coboară, la fel ca și al meu.
Brusc, acesta mă răsucește cu fața spre el, prinzându-mi bărbia între degete.
Din cauza diferenței de înălțime, sunt nevoită să-mi las capul pe spate, pentru a-i putea susține și eu privirea.
— Nu-mi place să fiu luat de prost, Holli, replică pe un ton categoric.
— Știu asta.
Acum știu.
— Și cu siguranță nu-mi place ca altcineva să se zgâiască la partenera mea, adaugă pe același ton de mai înainte, putând să jur că am zărit și un zâmbet micuț spre final.
— Parteneră? nu mă pot abține să nu fac haz de el.
— Parteneră, repetă și îmi depune un sărut pe umărul gol, iubită, îmi sărută și celălalt umăr, amantă, chicotește, smulgându-mi și mie un zâmbet micuț. Și orice mai vine după asta, îmi prinde capul în palme și mă sărută apăsat. Deci, ce spui, Holli Summers? Ești pregătită să trăiești aventura vieții tale?
— Privește-mă, îi arunc provocarea, trecându-mi brațele pe după gâtul său.
O secundă mai târziu, picioarele mele părăsesc podeaua, înconjurându-i bazinul lui Eric. Icnesc când ajung să fiu trântită iar pe pat, cu el plonjând deasupra mea.
Amuzată, mă ridic în coate, privindu-l pe sub gene.
— Cineva s-a aprins mai tare decât un fitil, glumesc pe seama lui, deși nici eu nu sunt într-o situație mai plăcută.
— Nu vrei să știi, râde, trăgându-și tricoul peste cap.
Într-un mod aproape sălbatic, dar totuși elegant, Eric începe să-mi sărute fiecare părticică de piele, de la gambe în sus. Exact ca o pisică, mă las pe spate, apucând cearșaful între degete și scoțând cele mai ciudate sunete vreodată. Viteza cu care se mișcă mă năucește de cap, la fel și fiecare sărut fierbinte pe care mi-l lasă pe corp, pe care le simt pătrunzându-mi până în mușchi. Din instinct, mă încord și îl trag spre mine, acoperindu-i gura cu a mea.
Suspinând, îl las să mă modeleze ca pe o plastilină, bucurându-mă de fiecare senzație în parte. Mă sărută de parcă ar vrea să stoarcă toată viața din mine, iar eu mă agăț de umerii săi de parcă viața mea ar depinde de el.
În tot acest timp, ochii mei sunt fixați într-ai săi, hipnotizată fiind de ei și de imaginea mea oglindă în aceștia. Nici nu realizez când rămân fără lenjerie, ori cum mâinile mele își croiesc drum spre șnurul pantalonilor de trening pe care îi purta, desfăcând nodul dibace.
Gâfâind, mă prinde de mijloc și mă ridică mai sus, strecurându-și o mână pe sub genunchii mei. Și chiar dacă mi s-a spus că prima oară doare ca dracu', îmi dau permisiunea printr-o înclinare ca capului, fără să găsesc un motiv pentru care să o mai lungesc. Strâng din pleoape, încercând să alung sentimentul de disconfort, însă Eric mă obligă să-i redeschid.
— Vrei să ne oprim? îmi șoptește la ureche, cu nasul în părul meu.
— Tu vrei? chicotesc, fâstâcindu-mă sub el.
— Nu.
Începem să râdem la unison, alungând din tensiune și reluând de unde am rămas.
Și, exact a spus, nu ne-am mai oprit, decât câteva ore mai târziu.
— Te simți bine? mă întreabă primul, continuând să-mi maseze scalpul.
M-aș putea obișnui cu asta.
— Voi fi bine, murmur, strângându-l mai tare în brațe. Cred, totuși, că voi avea o problemă cu statul jos pentru următoarele zile.
Din nou, Eric începe să hohotească, călcându-mă pe nervi și, în același timp, găsind râsul său cel mai bun medicament pentru orice tristețe aș avea în viitor.
— Te iubesc, spun direct.
— Și eu te iubesc, răspunde prompt, sărutându-mi buzele umflate.
Obosită, simt cum pleoapele vor să mi se închidă, însă Eric nu pare că vrea să renunțe. Sub privirea mea confuză, acesta se întinde și deschide sertarul noptierei, scoțând din el o cutie neagră, simplă.
Fără prea mult cuvinte, mi-o pasează mie, băgându-mă într-o beznă totală.
— Ce este? întreb debusolată.
— Cadoul de ziua ta, afirmă rânjind, cu ochii sticloși.
— Mai este o lună până atunci, îi aduc de aminte.
— Știu, ridică din umeri, trecându-și o mână prin părul meu, care sunt singură că s-a transformat într-un cuib de ciori. Doar că am vrut să fiu primul.
— Primul în toate, huh? îl tachinez.
Scuturând capul, mă chinui să deschid cutia, așteptându-mă să găsesc în ea o pereche nouă de cercei.
Dar, numai cercei nu au fost.