Continui să mă îndop cu floricele, în vreme ce prietena mea gesticulează ca o nebună, mai indignată decât am fost eu vreodată.
— Ce bărbat întreg la cap ar refuza să te sărute pe tine?
— Asta am spus și eu! pufăi disprețuitor, amintindu-mi de scena penibilă de ieri.
— Jur că nu îl înțeleg, continuă tot Megan. Dacă aș fi fost în locul lui, nu ratam ocazia.
Îmi arcuiesc amuzată o sprânceană, în așteptarea unei explicații.
— Calm, fată! Încă îmi plac băieții, chicotește, sărind lângă mine în pat. Totuși, care a fost explicația lui?
— Aparent, faptul că am dosar penal, reprezintă un impediment pentru el.
— Prostii! exclamă revoltată, umplându-și pumnul cu popcorn.
Un motiv pentru care nu am părăsit Chicago mai devreme, îl prezintă chiar Megan. Oricât de întortocheată ar fi situația, șatena este pregătită întotdeauna să-mi sară în ajutor; chiar și atunci când nu am dreptate.
— Adică, mai este și diferența de vârstă, mormăi, încercând să mă conving pe mine însămi că Eric m-a refuzat dintr-un motiv întemeiat, totuși.
— Ori, tipul e impotent și nu a mai pus în viața lui mâna pe o femeie.
În secunda imediat următoare, ne trezim hohotind ca două isterice, până la lacrimi.
— Ori asta, îndrug cu jumătate de gură, amintindu-mi de imaginea lui pe jumătate dezbrăcat.
Și să vreau, nu cred că aș putea să-mi șterg de pe retină așa ceva. Și apoi, nu cred că vreau să o fac.
— Are o iubită?
Întrebarea lui Megan mă trezește la realitate și, pentru o fracțiune de secundă, realizez că nici măcar nu m-am obosit să-l întreb dacă are pe cineva. Și totuși, dacă ar fi avut, mă gândesc că s-ar fi deranjat să menționeze și acest detaliu din viața lui.
— Nu știu și nici nu-mi pasă, bombăn într-un final. Oricum mi s-a dat cu flit, nu vreau să fiu mai umilită de atât.
— În acest caz, pierderea e a lui, să știi. Apropo de asta. Ray m-a rugat să-ți transmit că vrea să vă vedeți.
Din nou, numele acelui trădător îmi întoarce stomacul pe dos și văd roșu în fața ochilor.
Din poziția în care mă aflu, mă răsucesc spre Megan și o prind de umeri, determinând-o să mă privească fix în ochi.
— Vrei să-mi faci o favoare?
Mă aprobă printr-o mișcare repetată a capului, zâmbind reținută.
— Nu vreau să-i mai pomenești numele în viața ta de acum înainte. Cel puțin, nu când sunt prin preajmă. Și așa nu mi-a adus numai probleme. Orice ar avea de spus, nu sunt interesată. Ai înțeles?
— Am înțeles.
— Bun.
Pentru că Ray Hall nu este altceva decât un adolescent răzgâiat, băiat de bani gata și bun de nimic. Și când mă gândesc că în urmă cu doi ani salivam la fiecare apariție a lui, îmi vine să mă bat de una singură.
— Ce se va întâmpla în continuare?
Din nou, întrebarea lui Megan mă readuce cu picioarele pe pământ, luându-mi o secundă sau două până să mă prind de poantă.
— Nimic, ridic nepăsătoare din umeri. Am rezolvat-o deja. Începând de mâine, voi încerca să ajung mai repede la vilă, astfel că atunci când el se va întoarce, eu voi fi plecat de mult. Floare la ureche, nu-i așa?
— Ăsta e planul tău? Îl vei evita pentru următoarele șase luni chiar în propria-i casă?
Acum că o spune ea, nu mai pare o idee atât de bună. Dar e și singura la care m-am putut gândi într-un timp atât de scurt.
— Cum am spus, floare la ureche, zâmbesc pe jumătate, înghițindu-mi nodul din gât.
În final, ce se mai poate întâmpla?
*
Îmi rod unghiile nervoasă, așteptând ca ușa să-mi fie deschisă. Din fericire, cea care îmi iese în întâmpinare și de această dată, este Helen. Și ce apariție!
— Aia e făină în părul tău? arăt cu degetul, amuzată.
— Nu mai pierde vremea, Holli. Astăzi sunt foarte ocupată, mă dojenește, făcându-mi semn să intru.
— Dacă tu spui, mormăi cât pentru mine, studiind terenul.
Exact cum mă așteptam, Eric este deja plecat și nu cred că o să se întoarcă prea curând.
— Wow! Ce e asta? Începutul celui de-al treilea război mondial? o iau peste picior, văzând tot dezastrul din bucătărie.
— Nu este amuzant, domnișoară. Eric are musafiri și m-a rugat pe mine să mă ocup de prânz și restul.
— Sunt de părere că Eric al tău te exploatează, bombăn, învârtindu-mă în jurul blatului. Băiatul ăsta nu are și o bucătăreasă?
— Holli! mă apostrofează, roșindu-se toată la față.
— Bine, bine. Încetez. Oricum, nu este treaba mea, îmi scutur mâinile, sărind pe scaunul pe care cred că voi ajunge să-mi trec numele.
— Poți începe din hol, iar mai apoi să-mi dai o mână de ajutor aici, flutură din mâini, indicându-mi debaraua.
— Știi, când am semnat nenorocitul ăla de contract, nu cred că era trecut și termenul "sclavă".
— Holli!
— Gata! Am înțeles, răbufnesc, decisă să o las baltă.
Nu cred, sunt sigură că m-am înșelat. Helen nu este altceva decât o servitoare pentru Eric. Și, a început deja să mă enerveze toată treaba asta.
Bolborosind, îmi prind părul într-o coadă de cal și îmi leg șorțul strâns, strâmbându-mă la reflexia din oglindă.
— Din pușcăriașă, servitoare. Nici nu se putea mai bine, Summers.
Singurul lucru acceptabil în toată tirania asta, este faptul că domnul avocat are un sistem audio dat dracu'. Nu-mi ia mai mult de zece minute să mă prind cum funcționează, ca după să mă trezesc zbenguindu-mă pe ritmurile melodiei Estar contigo, coloana sonoră a unei telenovele pe care Amy o urmărește.
Douăzeci de minute mai târziu, pardoseala din hol strălucește mai ceva ca zâmbetul unui model pentru pasta de dinți.
— Frumoase mișcări.
Mă răsucesc cu fața spre Helen, gata să-mi dau Duhul.
— Doamne, femeie! Nu știi să anunți?
— M-ai fi auzit, dacă nu dădeai drăcia aia la maxim. Haide, nu ai terminat încă.
Drăcia? La asta chiar nu mă așteptam.
Îi calc pe urme râzând, dar fără să opresc sistemul audio.
Mirosul bucatelor lui Helen îmi încântă simțurile încă de la primii pași în bucătărie și, dacă nu aș știi pentru cine s-a dat atât peste cap, nu aș ezita să-mi bag nasul.
— Acum, mă vei ajuta să pun masa, îmi spune, scoțând tacâmurile pe blat.
— O lingură și o furculiță nu sunt îndeajuns? îmi arcuiesc arogant o sprânceană.
— Dacă ai fi citit cartea pe care Eric ți-a dat-o, ai fi înțeles rostul tuturor, mă ceartă.
— Înțeleg. Eric și prietenii lui sunt niște fanfaroni, replic în batjocură.
— Dumnezeule mare, dar tu chiar știi cum să scoți un om din pepeni. Haide, mișcă, înainte să ne trezim cu musafirii la ușă.
Din fericire, musafirii lui Eric nu sunt grija mea. Plictisită, fac ce mi spune, dar doar pentru a scăpa mai repede, înainte ca nesuferitul să se întoarcă.
Aranjatul farfuriile nu reprezintă o problemă atât de mare, pe cât o prezintă aranjatul tacâmurilor. De unde naiba ar trebui să știu unde să pun furculița, și unde cuțitul? Și în final, care e nenorocita de diferență? Doar nu sunt handicapați.
Din cauza muzicii date la maxim, nu aud ușa de la intrare deschizându-se, și nici pe Eric dregându-și glasul, decât a treia sau patra oară.
— Holli? Holli!
Mă răsucesc spre el cu viteza melcului, strângând cuțitul în palmă, pregătită să fac cunoștință cu podeaua.
Nu doar Eric s-a întors mai devreme. Este Eric, însoțit de încă trei bărbați, printre care și o șatenă spălăcită, agățată de brațul lui.
— Cui îi este foame? rumeg cuvintele, reușind doar să-l amuz pe unul dintre cei trei.
Yo quiero estar contigo
Pa dónde vayas nena yo te sigo
Y hagamos travesuras ven desquitate conmigo
Strâng din pleoape când aud muzica în boxe și, după expresia criminală de pe moaca lui Eric, pot doar să presupun că urmează să fiu jupuită de vie.