Sakura's POV
Nu am mai vorbit cu nimeni de o saptamana. Nici nu pot sa o fac. Imi este bine aici, singura, alaturi de tot ce imi aminteste de Kakashi. Fiecare obiect este asezat la locul lui de veci, oranduite aproape zilnic de Kakashi. Totusi el nu se mai intoarce. Asa ca i-am facut curat, disperata fiind cand am vazut cum se asterne praful. Trebuie sa fie curat pentru ca aici traieste cineva. Kakashi nu va fi niciodata uitat si atat timp cat amintirea lui este vie, eu mereu imi voi gasi drumul catre el.
Lumea pe care o stiam este rupta si nu exista nimic ce pot face pentru a indrepta lucrurile. Am aflat cum este sa pierzi pe cineva drag, mai repede decat imi doream si planificasem. Nu mai sunt speriata, cunoscand acum sentimentul, dar nu am capacitatea de a-l invinge si, sincer, nici macar dorinta nebuna de a trece peste si a-mi continua viata. Se simte bine, stand aici, plutind in nestire, doar cu ecoul gandurilor mele. Voi fi tot aici pana cand ma voi putea misca, asteptand, sperand ca mai exista motivatie de a continua. Cand Kakashi a murit, nu a lasat doar o durere indescriptibila, ci si o umbra de razbunare care creste cu fiecare secunda in mine.
Nu mai am pe nimeni care sa ma controleze si sa imi tempereze impulsurile negative. Doar Kakashi reusea acestea, fara niciun efort cateodata. Fiind langa mine era de obicei destul. Acum va trebui sa ma lupt singura. Nu stiu daca ceilalti ma cauta si sunt sigura ca nicio persoana din sat va intui locatia mea. Asteapta, fara indoiala, momentul in care voi reaparea in peisaj.
Imi leganam incet picioarele in incercarea de a-mi bloca gandurile ce necesita meditatie. Camera era intunecata, fiind tarziu deja. Lumina va ramane stinsa. Ma indreptam spre fereastra ca sa privesc ultimele urme ale apusului, cand am auzit un clinchet si apoi usa usor deschizandu-se. Inima mi-a luat-o la goana si am realizat cat de speriata eram de faptul ca cineva va afla de prezenta mea aici.
Inainte sa imi hotarasc urmatoarea miscare, persoana nedorita a pasit in camera unde ma aflam. Nu mi-am imaginat o asemenea vizita; cu siguranta o surpriza.
- De unde stiai?
- Eram in apropierea casei tale in noaptea cand ai venit aici.
Am inghitit in sec si am trecut la urmatoarea intrebare. Prezenta lui Itachi aici ma nelinistea, desi nu ii intelegeam calmul din privire.
- De ce esti aici?
Isi drese glasul inainte de a raspunde, lasandu-si privirea sa cada peste poza echipei 7. Intinse mana sa o apuce, in acelasi timp apropiindu-se de mine. Din reflex, am facut un pas inapoi. Distanta trebuia marita intre mine si Itachi. Fruntea i se increti asa cum nu o mai vazusem niciodata.
- Am venit sa iti cer scuze.
Uimirea nu ma lasa sa il intreb de ce, totusi el isi explica actiunile imediat, desi parea inconfortabil pentru el intr-un mod diferit de al lui Sasuke. Nu avea o problema cu orgoliul, ci altceva.
- Pentru ca nu am reusit sa il salvez pe Kakashi-senpai.
Itachi isi ridica capul, inaltandu-si statura. Eu, in schimb, mi-am indesat umerii in dorinta de a deveni cat de mica posibila. Ma simteam atat de prost ca am creat impresia aceasta. O persoana ca Itachi nu ar trebui sa arunce cu asemenea cuvinte la intamplare pentru mine. E total gresit sa se invinovateasca deoarece eu trec printr-un fel de criza stupida.
- Nu e vina ta, Itachi. Nimeni nu a zis ca este. S-a intamplat. A murit in lupta. Este cel mai onorabil mod prin care sa moara un ninja.
Cuvintele pareau mai mult rostite ca sa ma convinga pe mine decat pe el, insa nu observa. In plus, banuiam ca nu imi da crezare nici pentru o secunda si nu merita sa continui. Itachi nu e intr-atat de idiot incat sa se simta vinovat ori sa creada ca are vreun fel de datorie fata de mine.
- Daca stiai unde sunt, de ce ai venit abia acum?
Era o intrebare simpla, fara nicio urma de acuzatie ori mister. El ma studie pret de cateva momente.
- Te-am lasat sa te linistesti; replica precaut.
Un fior ma facu sa tremur din cauza ca ma simteam atat de expusa. Itachi imi analiza orice gest si din priviri imi cantarea cuvintele. Brusc, am realizat cruntul adevar.
- Ce vrei sa imi spui si ai impresia ca nu voi putea suporta?
Zambi fara ocolisuri la reusita mea de citire a intentiilor.
- Nu e ca te cred slaba ori alte motive asemanatoare. < Isi lasa intr-o coborare instanta colturile gurii, iar atmosfera deveni apasatoare doar la simpla manifestare a lui Itachi. Avea o gravitate in privire care demonstra evident cat de importanta este informatia urmatoare. > Ma gandeam cum sa pun cuvintele in propozitie. Nu am o sarcina usoara in a-ti spune ultimele cuvinte ale lui Kakashi-senpai.
In mine se aprinse ceva: o frica greu de controlat. Nu voiam ca Itachi sa vada ce ascund si sa dea inapoi, deci mi-am muscat buza brutal sperand ca se confunda cu un semn de nerabdare.
Itachi se apropie de mine si, asezandu-si usor mana pe obrazul meu, sopti:
- "Sakura, am incredere totala in tine ca vei trece peste moartea mea. Stiu ca iti va fi frica si te vei simti singura, dar nu te vei lasa dominata. < Un ras usor imita mesajul lui Kakashi.> Tu nu vrei sa o crezi, dar ti-o mai spun pentru ultima data. Esti cea mai puternica persoana pe care o cunosc! Nu crede ca esti pierduta fara mine pentru ca, adevarul este, tu niciodata nu ai avut nevoie de protectia mea, de protectia nimanui! Vreau sa fii sigura pe deciziile tale si sa nu te invinovatesti in legatura cu moartea mea, era inevitabil. Vreau sa stii ca voi fi mereu alaturi de tine. O singura dorinta am: sa zambesti mai mult."
Pe masura ce Itachi continua sa citeze cuvintele lui Kakashi, eu nu mai puteam sa imi controlez lacrimile. Oriunde ma uitam, dorinta arzatoare de a plange crestea treptat. Amintirea lui Kakashi se afla peste tot in jurul meu, iar caldura lui Itachi, care ma indruma sa imi dau jos masca rece, a facut mai mult decat sa imi elibereze lacrimile.
- Stiu ce simti, Sakura, de aceea vreau sa stii ca sunt de acord cu Kakashi-senpai. Esti puternica! Nu lasa niste iluzii ale constiintei sa te doboare.
Mi-am sters repede obrajii umeziti, realizand probabil cat de patetica aratam.
- Daca as fi fost puternica, nu as fi avut nevoie de ajutorul tau. < M-am uitat stupefiata la mainile mele.> Nu am mai plans de ani, Itachi! Asta nu dovedeste sub nicio forma putere, ci slabiciune.
Cuvintele pot sugera invingerea, renuntarea, dar exprimau exact opusul. Le-am rostit increzatoare intr-un mod realist care nu stiu daca avu efectul dorit asupra lui Itachi, dar pe mine ma transformara intr-o explozie de furie.
- Nu cunosc parerea ta despre mine, insa pe a celorlalti da! Toti ma trateaza de parca as fi instabila mental, mereu alegandu-si atent cuvintele. Ei cred ca exagerez, ca nu am cunoscut nicio durere si reactiile mele sunt duse la extrem. Comportamentul meu il considera inexplicabil si unii il pun pe seama dorintei de a fi in centrul atentiei. Nimeni nu m-ar crede cu adevarat daca le-as spune cat de mult ma doare, pentru ca nimeni nu stie despre mine si Kakashi. Prietenii mei ma cred o ipocrita ce trece prin criza adolescentina si ma trateaza in interiorul lor cu raceala. <Itachi vru sa ma opreasca din tirada mea de cuvinte acuzatoare. Nu stiu unde ma indreptam, totusi nu l-am lasat sa ma intrerupa.> Cati m-au cautat, Itachi? Cati?!
Nu am vrut sa tip la el. Voiam doar sa tip in general. Stiam ca nu le pasa si ca nu sunt suficient de puternica incat sa pot trece cu vederea. Ma apuca brusc de cot.
- Sakura, trebuie sa incetezi! Nu esti in apele tale...
M-am eliberat printr-o smucitura. Itachi deveni nesigur de situatie.
- Niciunul nu m-a cautat, pentru ca nu le pasa! Sunt obisnuiti cu comportamentul meu si au impresia gresita ca ignoranta lor ma va tempera, ca incet imi voi reveni la ceea ce numesc ei normal. Doar Kakashi a inteles! Doar lui i-a pasat!
Itachi se incorda si, cu fiecare ridicare de ton, iritarea si ingrijorarea cresteau.
- Sasuke te-a cautat!
Am ras usor, apoi rasetul se transforma intr-un ranjet.
- Sasuke, da! Cel cu care trebuie sa fiu cea mai atenta. Nu cumva sa arat vreun semn de slabiciune altfel isi va schimba sentimentele pentru mine.
Itachi pali, iar trebuinta de a-l apara pe Sasuke nu il scuti sa porneasca cu adevarat un contradictoriu.
- Sasuke nu ti-ar intoarce niciodata spatele! E indragostit de tine si trebuie sa fii nebuna sa imi zici ca nu e asa!
Se pare ca el nu a inteles punctul meu de vedere.
- Nu as putea niciodata sa plang in fata lui Sasuke, m-ar considera iar slaba! Lui i se pare ca sunt interesanta doar cand ii omor pe altii din satisfactie! <Am realizat dupa aceea ca exagerasem, insa era prea tarziu ca sa mai dau inapoi.> Si nici macar nu stiu ce sa zic despre tine. Esti aici fiindca iti pasa sau te simteai indatorat lui Kakashi?
- Nu pot sa cred ca spui asta...
L-am ranit. Vad asta prin durerea din privirea lui si eram pe punctul de a-mi cere scuze, totusi nu stiu ce am astazi de ma inec in niste cuvinte atat de grele.
- Tot ce ai facut pana acum, conversatiile noastre si actiunile tale au fost pentru a ma ajuta sau voiai numai sa il salvezi pe Sasuke? Sa verifici ca nu mai are parte de o durere la fel de mare ca a mortii clanului sau? Ori ma pui la incercare sa vezi daca sunt demna de el? Care dintre astea sa fie Itachi?
Eram furioasa si disperata sa ma fac auzita. Nu stiu de ce ii vorbeam asa lui Itachi.
- Sakura, opreste-te! Nu stii despre ce vorbesti!
Intinse mana in semn de avertisment.
- Ma intreb doar; ce motive ai avea sa te afli aici. Sa ma urmaresti, sa stii ca sunt bine, sa vorbesti cu mine, sa ma salvezi. Nu ar trebui sa iti rezolvi problemele tale cu Sasuke? Sau toate astea fac parte din testul tau? Oricum sunt sigura ca am picat. Doar sunt o nebuna!
Inainte sa mai pot adauga ceva, Itachi se afla langa mine, luandu-ma prin surprindere. Isi zdrobi buzele de ale mele. Eu am impietrit, dar pe masura ce secundele treceau m-am relaxat si am realizat ce se intampla. I-am raspuns la sarut, dorinta arzandu-ma din interior. Isi inclesta degetele in parul meu, iar eu fac la fel. Era atat de multa tensiune intre noi, nestiind daca ce se intampla e o reactie a furiei noastre cauzata de cuvintele provocatoare sau o pasiune aprinsa de frazele acuzatoare.
Imi ascund fata in umarul lui si imi inchid ochii, linistindu-ma mirosul sau. Inainte nu realizasem cat de mult voiam sa fac asta si cat de greu era de controlat un asemenea impuls.
- Niciodata sa nu mai presupui ca nu imi pasa.
Durerea din vocea lui ma facu sa regret tot ce spusesem pana atunci, totusi nu era singura actiune regretabila. Oricat de mult as fi vrut sa il sarut pe Itachi, ma simt fara valoare, stiind ca ii fac asta lui Sasuke. Vinovatia, pe care constiinta mea incearca sa o amplifice, scazu usor si deveni o umbra in strafundurile mintii mele.
- Itachi, nu am vrut sa spun nimic din ce am zis! Imi pare rau, nu stiu ce s-a intamplat cu mine... nu voiam sa stii...
Nu puteam continua.
- Sakura, ce simti de fapt?
- E vorba de Kakashi; raspund infranta, muscandu-mi buza si fara sa ma uit in ochii lui Itachi. Ma simt vinovata. E legat de parintii mei. Ma uit la ei si stiu ca nu imi voi ierta niciodata sentimentele. Ei nu stiu aproape nimic legat de aspiratiile mele ori problemele mele ori legat de activitatea mea de ninja, dar sunt parintii mei si le datorez atat de multe, iar eu pur si simplu nu pot sa ii privesc in ochi si sa ii mint. Adevarul e: Kakashi mi-a fost in ultimii doi ani mai parinte decat mi-au fost ei vreodata si asta se simte extrem de gresit fata de ei.
- Sakura, ai fost indeajuns de norocoasa incat sa ai in viata ta parte de mai mult de doua persoane care sa te considere ca o fiica si nu e gresit sa il iubesti pe Kakashi-senpai la fel de mult ca pe parintii tai ori chiar mai mult.
I-am zambit putin.
- Nici nu stii cat de ciudat se simte sa vorbesc cu tine despre asta si ceea ce ma inspaimanta cel mai mult e ca nu realizez din ce motiv pot sa iti marturisesc informatii de acest gen; am recunoscut, fara sa meditez la cat de neajutoarata ma fac aceste cuvinte sa arat.
- E reciproc.
Am adoptat o figura confuza si el explica fara sa imi vada gestul.
- Nimeni pana acum nu m-a citit asa cum o faci tu si asta... ma sperie.
Hei, dragii mei. Incep prin a va marturisi frustrarea mea. Aveam un scenariu aproape complet pentru acest capitol si intentionam sa il respect in totalitate. Nu stiu ce s-a intamplat. Sakura a reactionat diferit si Itachi a sarutat-o, desi niciodata nu voiam sa aiba loc. Sunt la fel de surprinsa ca si voi. Pur si simplu discutia a luat-o complet in alta directie, fapt ce schimba viitoarele capitole. Incerc si eu sa ma linistesc, sincer. Va rog sa imi dati un feedback pentru ca ma simt foarte ciudat in momentul asta.