Virginiei Paraschiv
și lui Mihai Ganea
Nu ştiu din ce pricini dar m-am calificat
şi pot, azi, să vă confirm
– în deplinătatea facultăţilor mele mintale –
că sunt ogar
pe scurt, ogarul lui Dumnezeu
şi, deseori,
Acesta mă foloseşte în „petrecerile" Sale
juvenile
recunosc – deloc frumos,
și de cele mai multe ori rânjesc prosteşte cu
buza umflată în lumina lumii
dar asta nu ar fi nimic
se spune că dincolo de „toate" ar exista ceva
inedit,
un fel de pedigree umblând năuc prin venele
mele,
vedeţi bine,
de aceea şi sunt cotat ca un ogar de soi
Eu vă iubesc! – iertaţi-mi dezinvoltura –
a devenit ca un instinct,
unii îl numesc „falsitate",
alţii îi spun „sentiment de apartenenţă,
corelativ la umanitate",
nu ştiu,
precum confraţii mei canini sunt tot ce s-ar
putea numi mai „dulce"
Un lucru însă mă face... oare să vă spun?!
TRIST, da' trist rău...
Că tot ce ademenesc,
tot ce iubesc
– aşa fără de prihană
(cum pică bine la unele texte),
iertate, fie-mi păcatele de câine! –
Domnul, stăpânul meu,
ucide şi-şi aduce în casă
pradă.
E plină sala de trofee
răsună de triumful său de vânător.