Voinicul în piele de javră

Omul mic gândeşte

Omul mic gândeşte: " Eu sunt omul de stâncă născut nicăieri, călcând pe drumul ăsta de maculatură eu nu am frate și sub greutatea mea cuvintele celorlalți vor scrâșni și se vor frânge. Eu nu-mi împărtășesc setea cu nimeni și mă adăp numai din apa izvoarelor proprii ce-mi susură prin vene. Structura din care sunt făcut nu-mi permite nici un fel de derapaj, cum stau așa cu capul prins între Alfa și Omega. Vântul câteodată îmi aduce din valea gleznelor mele zvonul unor insecte chemându-se oameni, însă platoșa mea de fildeș le respinge și rănite acestea se preling înapoi precum limbile unui ceas zdrobit de perete. Și e corect...ce munte se ocupă cu studiul insectelor? Entomologia este un exercițiu inventat de ei și numai pentru ei... cum este și iubirea sau alte asemenea goange. Nu datorez nimic, meditează pentru sine omul mic, aerul pe care sunt nevoit a-l respira cu ceilalți îmi ajunge pentru a da conținut conceptului de 'lume'. Câteodată scuturând din umeri, din plictiseală și dintr-un sentiment înălțător de milă, trimit spre ei câte un semn al dărniciei mele: cuvinte preschimbate-n stânci de gheață. Asta este arta mea - o artă minerală- egală și neîndurătoare pentru toți. Cu misticismul ei strivesc insectele din vale. "