sub atâtea mări

1 0 0



unei „recuperări"

pierdute

Sub atâtea mări

numai distanţe

sub atâtea ape

numai noroi

mergeam amândoi

prin sălile goale

îngenunchiaţi aproape

în silă

respirând greu

unul în altu'

cu feţe lungi

ceara stâlpilor de lumânare

aerul ni se lipise de spate

şi de zidul încăperilor joase

răstignit pe tavan cineva picta cerul cu

smoală

din penel picura

imobilul nu era încă dat în folosinţă

se lucra la detalii

la izolaţii

la instalaţii

geana lumii muşca cu teamă

zilele se uscau nespălate

pe mal

ca sacii

rând pe rând

uitate

femeile și ele

„Odată apele mergeau

braţ la braţ cu poemul

şi vara pe bulevarde vedeai

o mare de umbreluţe albastre"

îi spuneam asta cât să nu moară de foame

sau de ruşine

dracu ştie ce era mai rău

el da semne de oboseală

din ce în ce mai des se-ncurca în lucruri

mărunte

de frică eu mă rugam

înlăuntrul lui

ca un peşte în alt peşte

şi când nu plângeam

mă temeam de viaţa lui

de viaţa mea

de viaţa lumii toată

asta ne îngreuna mersul înainte

şi-n plus din aval,

rejectate

ne loveau

valurile

la dreapta apă

la stânga apă

el înjura

se-mpiedica

lupta cu ele

la dreapta apă

la stânga apă

pe unele le mustra

pe altele le acoperea cu inima lui bună

cădea cu vorbele mele

se izbea de silabe

la dreapta apă

la stânga apă

auzeam lumina cum se frânge ca vreascul

în jurul lui

...deşi-l salutau vechi galioane

deşi mai primea din trecut scrisori de iubire

deşi cu noaptea trecând

sirene-i şopteau duios pe la gene.


Voinicul în piele de javrăCitește această povestire GRATUIT!