Voinicul în piele de javră

câine de soi, caut un stăpân mai bun!

Virginiei Paraschiv

și lui Mihai Ganea

Nu ştiu din ce pricini dar m-am calificat

şi pot, azi, să vă confirm

– în deplinătatea facultăţilor mele mintale –

că sunt ogar

pe scurt, ogarul lui Dumnezeu

şi, deseori,

Acesta mă foloseşte în „petrecerile" Sale

juvenile

recunosc – deloc frumos,

și de cele mai multe ori rânjesc prosteşte cu

buza umflată în lumina lumii

dar asta nu ar fi nimic

se spune că dincolo de „toate" ar exista ceva

inedit,

un fel de pedigree umblând năuc prin venele

mele,

vedeţi bine,

de aceea şi sunt cotat ca un ogar de soi

Eu vă iubesc! – iertaţi-mi dezinvoltura –

a devenit ca un instinct,

unii îl numesc „falsitate",

alţii îi spun „sentiment de apartenenţă,

corelativ la umanitate",

nu ştiu,

precum confraţii mei canini sunt tot ce s-ar

putea numi mai „dulce"

Un lucru însă mă face... oare să vă spun?!

TRIST, da' trist rău...

Că tot ce ademenesc,

tot ce iubesc

– aşa fără de prihană

(cum pică bine la unele texte),

iertate, fie-mi păcatele de câine! –

Domnul, stăpânul meu,

ucide şi-şi aduce în casă

pradă.

E plină sala de trofee

răsună de triumful său de vânător.