am autor, caut text

1 0 0



lui Sorin Tunaru

ce norocoși sunt unii plecați în căutarea

autorului!

O, Doamne, ce norocoși sunt

viața, sigur, nu e o femeie cinstită

și mă-ntreb oare ce mănâncă

dimineața, la prânz și seara

– oh, nu! nu, viața!

ei îi cunosc bine meniul

și colții înfipți adânc din umăr până-n inimă

oare ce beau ei,

cei cu textul mereu la îndemână?

ce beau ei când este lună plină?

și lună plină e în fiecare vineri

– mie așa mi se-ntâmplă –

şi inimii mele de javră străină

mereu, numai și numai vineri

ca-ntr-un carusel

cineva se ocupă

de tot ce urmează chenzinei

și e musai „de verde"

cum verzi îmi par cuvintele toate

coborând peste mine

în șuvoi de lumină

necoapte

virgine

în fiecare vineri

când e lună plină.

Voinicul în piele de javrăCitește această povestire GRATUIT!