Coperta capitolului :
Capitol needitat:
Selyna povesteşte:
– Nu-ţi permit să faci aşa ceva! Nu voi fi eu acela care te va arunca în gura lupului, îmi strigă Travis în faţă, ţinându-mă lipită de perete.
– Ai terminat cu plângerile? îl sfidez, provocându-l să mârâie animalic şi să izbească cu pumnul în zid, la o mică distanţă de capul meu.
Se îndepartează fumegând de furie şi începe să distrugă camera în care ne aflăm. Rămân nemişcată. Ştiu că nu mă va răni în vreun fel, însă are nevoie să se elibereze. Oftez, în urmă cu aproape 3 ore, după ce-am părăsit biroul lui Mathias, am venit aici, în aşa zisa mea cameră şi i-am povestit despre trecutul meu. I-am spus despre viaţa avută înainte de exilare, despre faptul că nu-mi era permis să-mi văd fratele. I-am descris neştiinţa mamei şi lăcomia acelui monstru de la care a început totul.
Îi simţeam furia acaparându-l, însă am continuat să povestesc nepăsătoare, de parcă nu mă lega nimic de ceea ce ziceam.
Am trecut apoi la explicarea planului meu... ştiu cu siguranţă cine-i responsabil de întâmplările începute cu ceva timp în urmă, însă nu poate fi vorba decât de o singură persoană, mai este cineva implicat... Acei devoratori de suflete, din câte-mi amintesc au fost creaţiile unuia dintre primii îngeri decăzuţi, Belial.
Belial a avut mereu acea sete de putere, obsesia pentru putere fiind şi motivul exilării lui. Spre deosebire de fratele lui, Lucifer, care a fost întotdeauna nemilos şi rău, a creat o noua specie de supranaturali. Lucifer a preferat să-şi construiască propriul imperiu, Infernul.
Planul meu constă în a mă furişa cu ajutorul întunericului în ascunzătoarea devoratorilor pentru a afla ce stă la baza existenţei lor. Deţinând acest secret, voi fi capabilă să-i distrug, apoi, cu armata învinsă, cei aflaţi la putere vor fi obligaţi să facă ei treaba murdară.
– Arată-mi-le! îmi atrage atenţia sufletul meu pereche, eu privindu-l confuză... Ce să-i arăt?
Îmi observă nedumerirea, dar continuă să păstreze tăcerea. Brusc, mă întoarce cu spatele la el şi îmi rupe tricoul, lăsându-mă numai în sutien. Mă obligă să stau nemişcată, simţindu-i corpul cum i se încordează, furia stăpânindu-l din nou. Înghit în sec, aşteptând să răbufnească, însă contrar aşteptărilor, se controlează cu stoicism. Îmi atinge cicatricele, parcă temându-se că m-ar putea răni.
Suspin când îi simt mâna rece, zeci de amintiri îngrozitoare fiind alungate numai printr-o atingere fină. Îşi înfăşoară braţele în jurul taliei mele, lipindu-mi spatele de abdomenul lui. Se apleacă puţin, ajungând să-şi sprijine bărbia de umărul meu.
– Va plăti pentru ce ţi-a făcut! şopteşte apropiindu-mă şi mai mult de el.
Un zâmbet micuţ îmi apare pe chip. Ridic mâna dreaptă şi îi mângâi obrajul. Nu mă pot abţine şi-l sărut. Mă face să devin dependentă de el.
Suntem obligaţi să ne despărţim când Mathias bate la uşa. Travis mormăie ceva în barbă şi-şi dă jacheta jos, urmată de tricou. Mi-l întinde să-l îmbrac, apoi se duce să deschidă uşa. Mathias priveşte la bustul gol al sufletului meu pereche şi-mi arată o privire plină de durere. Întorc capul, vinovăţia acaparându-mă. Până când îsi va întâlni sufletul pereche va fi blocat la sentimentele pentru mine.
Îşi ascunde suferinţa, informându-ne:
– Am terminat pregătirile, totul este aşa cum ai cerut... Urmaţi-mă
– Eşti sigură că vrei s-o faci? Putem să oprim totul...
– Trav, aştept momentul ăsta de 12 ani, sunt pregătită pentru orice, îi spun în timp ce mergem în urma lui Mathias. Mă întorc puţin spre el, arătându-i că nimic nu mă poate determina să dau înapoi, iar el aprobă acceptându-şi înfrângerea.
– Să fii atentă!
Zâmbesc sărutându-i obrazul, apoi grăbim amândoi pasul.
Cu cât înaintăm, încăperile îmi devin din ce în ce mai cunoscute până când ne oprim în faţa uşii biroului ce facea legatura între hol şi camera în care era păstrat pumnalul pentru care am venit aici. Acolo nimic nu este schimbat, în afară de piedestalul ce a fost înlocuit de o construcţie din piatra, unde urmează să mă întind pentru a-mi începe planul. Îmi trec mâna peste desenele ritualice din piatra, simţind energia celor care le-au realizat. Este uimitoare rezistenţa legăturilor de tot genul, iar eu mă voi folosi de acest mic aspect pentru a-mi îndeplini scopul.
Indic în tăcere locurile ce trebuie ocupate de Travis şi Mathias astfel încât să se formeze un triunghi între corpurile noastre. Imediat ce triunghiul este format, permit întunericului să se extindă prin întreaga încapere.
Iau pumnalul aşezat de Mathias după instructiunile mele, pe construcţia din piatră, şi îmi fac o tăietură în palmă. Urmăresc cum sângele meu urmează cu precizie desenele ritualice, iar imediat cum acestea sunt colorate într-un rosu aprins, îmi ocup poziţia.
Un val de întuneric se revarsă asupra mea, părând că aş fi în apă. Simt cum o forţă mă desparte de corp, aruncându-mă în necunoscut. Brusc temperatura devine foarte ridicată. Mici înţepături scotându-mă din starea euforică în care intrasem.
Deschid ochii, aţintindu-i spre chipul din piatra uriaş, acoperit de o pelerină. Sunt nevoită să clipesc de câteva ori pentru a mă obişnui cu lumina puternică din dreapta mea. Mă ridic uşor, scuturându-mi hainele de praf. Mă învârt în jur, cuprinzând întregul loc în care mă aflu. Îmi dau seama că sunt într-un fel de templu afectat de timp, unele coloane de sustinere fiind dărâmate. Din loc în loc, torţe aşezate strategic luminează încăperea. iar suprafaţa pe care mă aflu este suspendată şi susţinută de statuia uriaşă a unui bărbat. Identitatea îi este protejată de pelerina ce-l acoperă, însă este evident că priveşte spre ceea ce ţine în mâini, mai exact, se uită la lumina puternică ce m-a deranjat la început...
_____________________
Dumnezeule! În sfârşit am reuşit să postez acest capitol. Îmi pare foarte rău pentru această întârziere, am vrut să-l pun de duminică, aşa cum promisesem, însă de fiecare dată când încercam să salvez ceea ce scrisesem, îmi apărea eroare şi mi se închidea contul... Chiar şi acum, wattpad-ul nu merge cum trebuie, mai păţeşte cineva ceva de genul?
În fine... până la următorul capitol vă urez lectură placută!
Pupici :*