Din alta lume

Putem vorbi?

                       Selyna povesteste:

-Emily, putem vorbi?

Blonda pare surprinsa de intrebarea mea, insa isi revine rapid si aproba dand din cap. 

Spre deosebire de noi doua, prietenii nostri adormisera din cauza drumului anevoios. Erau aproape 6 ore de la plecarea din fosta haita si in afara de oprirea in care ne hotaraseram ce sa facem, merseseram fara oprire. 

Cu ocazia asta am mai descoperit inca o putere a ingerilor, sunt la fel de rapizi ca vampirii, de aceea n-am avut probleme cu distanta parcursa, insa nu putem sa ne lasam garda jos, Travis impreuna cu ceilalti ar putea fi chiar in acest moment pe urmele nostre, cine stie, poate mai aproape decat ne-am inchipuit. Instinctele de pradator ale sufletului meu pereche il vor conduce spre noi, e posibil ca nu azi, nu maine, dar pana la urma ne va gasi. Fugind, l-am provocat fara sa vrem la un joc de-a soarecele si pisica, iar el nu va rata aceasta oportunitate, nu din cate l-am cunoscut pana acum.

- S-a intamplat ceva? vocea micutei blondine ma scoate din starea de meditare in care intrasem.

- Mai intai sa ne asezam... ii fac semn spre trunchiurile de copaci. Se putea observa cu usurinta ca fusesera doborati de ceva timp din cauza plantelor aflate pe majoritatea suprafetelor. 

Asigurandu-ma ca discutia dintre noi nu va fi auzita, trag aer in piept si ma pregatesc cu argumente pentru a clarifica situatia dintre mine si Mike.

Deschid gura pentru a-mi cere scuze prima data, insa cuvintele nu apar. Se pare ca si de aceasta data, orgoliul este pe primul loc.

- Uite! spun iesindu-mi putin din fire. - Intre mine si Mike nu este nimic. Da, nu neg faptul ca am devenit destul de apropiati intr-o perioada destul de mica, mai ales ca la inceput eram in stare sa ne omoram unul pe altul, dar intre mine si el nu e decat o legatura de prietenie sau fratie, cum vrei s-o iei... Nu-mi doresc ca din cauza mea, relatia voastra sa aiba de suferit, si oricat de mult ai incercat sa-ti ascunzi nemultumirea, nu prea ai reusit. Totodata, iti sunt recunoscatoare pana la cer si inapoi pentru rabdare, daca ar  fi fost altcineva in locul tau, n-ar fi indurat atatea...

Pentru un moment am senzatia ca niciuna din noi nu respira, insa o greutate imensa mi se ridica de pe umeri cand ma trage intr-o imbratisare sufocanta, care, pur si simplu imi taie respiratia.

Chicoteste usurata, tragandu-ma de mana spre ceilalti. Starea de spirit i s-a schimbat radical. 

Raman ca o stana de piatra cand o intrebare isi face loc in mintea mea.

- Emily? Dar cum stim care este calea cea buna? De unde vom sti pe unde sa o luam?

Isi maseaza tamplele cu ajutorul degetelor aratatoare, expresia ei dandu-mi raspunsul.

- Nu stiu, ofteaza, Ashley si Mike sunt singurii informatii. Ashley pentru ca este un inger al cunoasterii, iar brunetul meu deoarece este un razboinic.

- Am crezut ca ti-a spus ceva, din cauza asta am intrebat...

- Nu-ti face griji, au promis ca ne vor pune la curent cu toate imediat ce se vor trezi...

- Si asa vom face.

Vocea puternica a lui Mike rasuna, facandu-ne sa tresarim. Un colt al gurii i se ridica usor in timp ce se apropie de Emily. O saruta cu blandete, apoi isi infasoare bratele in jurul taliei micute.

Gelozie imi strabate corpul la vederea lor, fiind nevoita sa-mi intorc capul pentru a nu-i mai vedea.

Cei doi imi observa nesiguranta si se retrag rapid. 

- Ne spui odata cum e intreaga treaba cu orasul? il intreaba blonda pe barbatul ce inca o tine in brate, nedand semne ca ar vrea sa se departeze prea curand de ea.

- E ceva ce tine de instinct, de natura si de puterile noastre...

- Pai, in caz ca n-ai observat, eu nu-s un inger... cred...

Pufnesc iritata si-mi dau ochii peste cap.

- Poti stapani unul din cele 6 elemente, ce conteaza daca e unul negativ?

Imi aduc bratele la piept si-l atintesc neincrezatoare. Intr-un fel are dreptate, dar ingerii nu sunt dusmanii intunericului? Of! Prea multe complicatii si prea putine portite de scapare...

- Inca ceva, le atrag atentia, unde suntem?

Lasandu-ne condusi de '' informatii''grupului, la apusul soarelui am ajuns la intrarea unei paduri. Am ales sa ramanem acolo pana cand se lumina, insa ceva nu-mi da pace.

Copacii cu un aer semet par, totusi, desprinsi din basme, de parca n-ar fi la locul lor aici. Sunetele ce se aud si acum din adancul padurii rasuna de falsitate. In primul rand, se repeta la intervale aproape egale de timp, fiecare fosnet, fiecare ciripit si alt zgomot. Apoi, mai e vantul. Ar fi trebuit sa aduca mirosul de iarba proaspata si frageda, dar nu simt nimic.

Scutur din cap, alungandu-mi orice gand si ma intind privind spre cer. 

Cei doi insotitori ai mei fac la fel, intre noi asezandu-se tacerea linistitoare de care aveam nevoie.

Din pacate, bucuria mea nu dureaza mult. Din toate partile incepand sa se auda glasurile oamenilor impreuna cu rasetele copiilor.

Buimaciti, ne ridicam in capul oaselor, inclusiv gemenii si Ashley, cercetand cu atentie in jurul nostru. Nu reusesc sa vad nimic, dar, la un moment dat, un fel de ceata incepe sa iasa din pamant. Incet, ceata ia diferite forme, apoi da impresia ca se retrage, insa lasa la vedere multe case. Acestea sunt despartite de un drum de piatra marginit de flori si arbusti. Albul si culorile deschise predomina, deranjandu-ma la ochi. Cerul e senin, iar soarele straluceste mai puternic ca niciodata. Un sunet ca al unui ceas ce arata ora fixa imi ajunge la urechi, urmand ca in urmatoarea secunda, o multime de oameni se se reverve, umpland strazile goale.

Suspinele din spatele meu imi atrag atentia.

- Cum am reusit sa ne intoarcem? intrebarea lui Nick ma induce mai rau in eroare. 

Unde am ajuns?