Din alta lume

El e tatal meu adevarat? (+ o noua carte)

La sfarsitul acestui capitol o sa aflati mai multe despre noua carte.

^*^Capitol needitat^*^

Selyna povesteste:

Panica din jurul meu era foarte rasunatoare, o auzeam, desi nu aveam in jur decat un ocean intunecat. Un urlet furios imi deranjeaza auzul sensibil... l-am recunoscut, este Derek, fratiorul meu. Ii simt bratele protectoare cum ma cuprind, ridicandu-ma de pe podeaua rece. Sunt asezata pe o suprafata moale, un pat. Incearca sa ma trezeasca, dar ce rost mai are? Nu cred ca voi putea suporta sa mai vad acei ochi reci si dezgustati cand m-au atintit cu privirea. Dintre toate persoanele.... din intreaga lume, de ce trebuia ca sufletul meu pereche sa fie un vampir? Fiori reci imi strabat corpul, ranile mi se vindeca, asa cum intotdeauna au facut-o.

Daca m-as putea misca, sunt sigura c-as da impresia unei nebune, as fi inceput sa rad. Oh! Nu pot decat sa-mi imaginez expresiile lor socate. Totusi, ar trebui sa-i multumesc sufletului meu pereche, atunci cand bratul lui mi-a strapuns pieptul, am reusit sa-mi dau seama ce legatura aveau acele vise.... erau amintiri, amintirile mele... fetita aceea eram eu. Pentru prima data, dorinta de a-mi afla trecutul si-a pierdut valoarea. N-as fi incercat niciodata sa-mi amintesc daca-as fi stiut ca va durea atat de tare.

Durerea pe care am simtit-o cu ani in urma a revenit si, e mult mai puternica. In minte imi revin loviturile barbatului din visul meu, ale propriului meu... tata. Puterea si ura puse in fiecare lovitura, ma infioara. Ma zbat incercand sa scap din mainile aspre ale barbatului care se pregateste sa-mi imobilizeze bratele. Plang, implor, insa nu-l indupleca nimic, e pornit sa se bucure de chinul prin care trec. Incercarile esuate de a ma elibera de lanturile prinse intr-un perete metalic nu fac decat sa-l amuze. Priveste timp de cateva minute agonia prin care trece propria-i fiica si isi doreste sa vada mai mult, considera ca este prea putin din ceea ce as merita. Face cativa pasi spre o masa, pe care sunt asezate tot felul de pumnale, obiecte de tortura....

Are o expresie indecisa, dar care ii dispare cand ia un alt lant, de care sunt prinse mici lame ascutite. Fara a-mi lasa timp sa face vreo miscare, imi loveste spatele. Tip de durerea infernala pe care o simt, lamele imi sfasie pielea fina, lasand ca sangele sa formeze o mica balta la picioarele mele. La fiecare lovitura, strigatele devin din ce in ce mai incete, pana cand devin incapabila sa mai scot si cel mai mic sunet. Lacrimile se isi croiesc drum pe obrajii palizi, acoperiti cu semne vinetii, zgarieturi si de arsuri.

Singurul lucru ce ma impiedica sa ma prabusesc sunt legaturile de la fiecare incheietura. Cu usurinta se pot observa ranile cauzate de metalul dur. La parasirea fiecarei picaturi de lichid rosu simturile devin din ce in ce mai slabe, ploapele sunt mai grele dintr-o secunda in alta; nu mai pot rezista mult... Accept cu bucurie starea de inconstienta, imi va oferi alinarea necesara.

Numai ca nu am eu norocul asta, o smucitura ma scoate din amorteala salvatoare. Sunt eliberata pentru scurt timp, urmand apoi ca barbatul, bestia careia nu-i pot spune tata, sa ma traga dupa el. Pentru prima data am ocazia sa analizez locul unde ne aflam, mica incapere apartine unei cabane, cum arata din exterior. Iesiti din cabana infricosatoare, copacii ne inconjoara... o padure....

Ne pierdem printre pomi, pana ne oprim brusc. In fata se afla o prapastie...

Imaginea dispare dintr-o data, aparand in momentul in care fetita e impinsa in prapastie, disparand, apoi, din nou...

Daca n-as fi fost in aceasta situatie, probabil as fi facut lucrul pe care-l urasc cel mai mult, as fi plans. Ani de zile n-am stiut de unde am acele cicatrici de pe spate, iar acum, cand am aflat ce suflet pereche am, a trebuit sa mai primesc o lovitura, de parca nu-mi era de ajuns... Of! Respingerea nu ma deranjeaza, putin imi pasa de ea. Lucrul enervant il determina un singur cuvant: vampiri. Aceste fiinte superioare, dupa cum se lauda c-ar fi, imi fac sangele sa circule cu o viteza nebuna, ma dezgusta la fel de mult ca tatal meu, distrugatorul vietii mele. Toate aceste resentimente sunt produse de o alta intamplare: ma trezisem pe pamantul acoperit de frunzele copacilor, nu stiam cine sunt sau cum am ajuns acolo, insa ce conteaza? Important e ca parintii lui Derek m-au salvat dintr-un atac al vampirilor si m-au crescut, fapt pentru care le voi ramane vesnit recunoscatoare.

Dragii mei, un nou capitol din trecutul traumatizant al Selynei! Ce parere aveti? V-ati asteptat ca vinovatul pentru pierderea memoriei sa fie tatal ei?

Acum, am vesti despre o carte facuta intr-o colabolare cu Kisskitty, inca n-am publicat-o. Daca sunteti interesati sa o cititi, puteti lasa comentarii aici si va voi anunta cand o voi pune.

P.S. Voi raspunde cu mare placere la intrebarile voastre in legatura cu noua carte - " La mana destinului"