Din alta lume

'' Sunteti exilati! ''

                              ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩۞۩ஜ▬▬▬­­­▬▬▬▬▬▬▬▬­­­­­­­­­▬▬▬  

                                               *Needitat*

                Selyna povesteste:

Neliniştea de pe chipurile lor mi se pare ingrijoratoare, insa la scurt timp incep sa rada incontrolabil. Nick si Aaron isi arata din nou legatura de gemeni, chiuind in acelasi timp. Ii urmaresc fara pic de reactie, incercand sa le inteleg reactia. Neavand un mare succes. In cele din urma lasandu-ma pagubasa.

- Ma informeaza si pe mine cineva? Cred ca am ratat ceva... 

Niciunul nu ma baga in seama, continuand sa-si manifeste bucuria prin diferite moduri. Se uita plini de entuziasm la casele in stil putin arhaic ce ma duc cu gandul la povestile cu printi si printese. Gramada de oameni se da in laturi, facand loc unei fetite cu parul auriu, de vreo 7-9 ani. Poarta o rochie alba, pana la genunchi. In ciuda felului in care este imbracata, in picioare nu are nimic, insa nu prezinta semne ca ar fi deranjata. Continua sa mearga intr-un ritm saritor, salutand din cand in cand cate o persoana, care la randul acesteia face o plecaciune. Isi atinteste dintr-o data ochii albastri in dreptul nostru si incremeneste. La fel fac si prietenii mei. Ma ia prin surprindere cand se intoarce si o ia la fuga. 

- Alice!

Tresar din cauza strigatului lui Emily. Blonda o ia pe urmele fetitei, tipandu-i numele. Gemenii, Mike si Ashley fug si ei, vazandu-ma nevoita sa-i urmez. 

Pentru un copil, micuta Alice, este destul de rapida. Bineintelesca ii vine in ajutor si multimea grabita de pe drum. Cu cat ne apropiem mai mult de Emily, implicit Alice, cerul devine mai intunecat. Soarele apune cu o viteza uimitoare, lasand in urma lui dare sangerii.

La un moment dat, drumul se temina la intrarea intr-o cladire diferita de celelate. Seamana cu un palat. 

Ma opresc. Un sentiment de teama strabatandu-mi corpul. Nu ma pot misca. Privesc blocata spre palat, tremurand usor. Mi se pare atat de cunoscut, insa nu stiu de unde...

Imi e din ce in ce mai greu sa respir. O greutate apasandu-mi pieptul. Sunetul batailor alerte ale inimii mele sunt singurele sunete auzite de mine. 

Ma sprijin cu greu de un copac, lasandu-ma in jos. Nu stiu cat timp trece, dar zgomotul produs de deschiderea portilor din fier, imi atrage atentia. Parul brunet al lui Mike ma face sa ma ridic si sa ma indrept spre el. Ma opresc socata cand acesta se intoarce cu fata spre mine. O versiune mult mai tanara a lui standu-mi in fata. 

- Mike! soptesc neincrezatoare.

- Da... ne cunoastem? intreaba acesta, vorbind dupa o scurta pauza. - Ai nevoie de ajutor? Pari cam dezorientata...

Dau din cap, negand rapid. Se incrunta, ridicand din umeri, continuandu-si drumul. 

Nu sunt sigura ce ar trebui sa fac, dar incep sa-l urmaresc. Cu grija sa nu fac vreun zgomot, la o distanta de 10 metri, merg dupa el. 

Arata de parca ar avea 15 ani. Cu toate astea, musculatura corpului ii este destul de dezvoltata. Nu pot spune acelasi lucru si despre simturi. Mike, cel pe care-l cunosc eu, ar fi simtit ca este urmatit, insa adolescentul din fata mea nu are nicio problema. Paseste relaxat, cu mainile in buzunarele blugilor sai negri, din cand in cand, trecandu-si mainile prin parul cu aspect ciufulit.