Din alta lume

Belial

Copertă

Capitol needitat:

Selyna povesteşte:

          Intru ultima în peşteră. Luptătorii mei şi-au făcut singuri cale spre devoratori, ascunzându-se în apropierea lor şi aşteptând ordinul meu. Vor distruge întreg locul şi se vor putea razbuna pentru ceea ce li s-a întâmplat.

          În scurt timp ajung într-un spaţiu cu pereţii din piatră cu o formă rotundă. În faţa se află alte 7 tunele, de dimensiuni mult mai mici decât cel prin care am venit. Orice direcţie aş alege, tot aş ajunge în faţa unei armate de devoratori, însă nu ei sunt ceea ce vreau, sunt doar nişte pioni, eu am nevoie de conducători.

          Trec prin faţa fiecărui tunel, verificându-i energia. Nu m-am înşelat în privinţa creaturilor, însă rămân uimită când le simt aurele întunecate aflate într-o stare similară cu îngheţul. Sunt curioasă în legătură cu ei, însă nu pot permite să fiu distrasă, iar întunericul din mine se hrăneşte cu atmosfera şi aerul de moarte. Lupta finală e aproape... cea dintre tată şi fiică, conducător şi exilat.

          Zâmbesc oprindu-mă în faţa celui de-al patrulea tunel '' – Aici erai! '' Mă apropii cât de mult posibil de intrare, având grijă să nu păşesc în interior. Energia de aici este întunecată şi puternică. Deşi ascunsă cu o vrajă, alta face ca oricine intră să fie transformat în cenuşă, chiar dacă nu aş fi afectată în vreun fel de această măsură de protecţie, prezenţa mea ar putea fi simţită.

          Ating cu grijă marginile tunelului, ştiind de la început de se va arăta. Inscripţiile vrăjii de protecţie încep să strălucească, lăsându-mi două posibilităţi; 1) anulez orice fel de protecţie şi 2) încep de acum distrugerea.

          Prima ar fi cea mai uşoară, însă cea de-a doua îmi place mai mult. Aproape tot timpul mi-am ţinut întunericul sub control, având grijă să nu se arate în forma sa pură, cea în care distruge tot ce atinge. Nimic nu supravieţuieşte, oricine cade în capcana lui mortală este condamnat, Iadul ar părea de zeci de ori mai blând.

          Îmi relaxez corpul, coborând toate barierele construite cu timpul. Întunericul apare, extinzânduse ca o ceaţă. Pereţii din piatră dispar sub asaltul lui nemilos, însă nu-i permit să se ducă şi la celelalte tunele. Luptătorii mei au dreptul la răzbunare, se vor ocupa ei de ce este acolo.

          Creez o iluzie a locului  pentru oricine ar putea apărea, vreau să păstrez secretă prezenţa mea. Învăluită de umbre, merg prin tunel, lăsând în urmă doar o imagine a ceea ce a existat înainte de venirea mea.

          Trec prin uşa uriaşa de metal, aceasta transformându-se în praf. Privesc pereţii aurii ai ''camerei '' în care am ajuns, întunericul oprindu-se odată cu mine. Desenele, reprezentări ale devoratorilor în plin atac, sunt pline de energie, şi nu este una obişnuită, ci una provenită de la miile de suflete luate, folosite ca sursa de putere. În mijloc, un tron impunător dovedeşte că am ajuns unde trebuia.

          De la primul pas făcut în peşteră am văzut asemănarea dintre acest loc si palatul lui Mathias, ceea ce înseamnă că ar trebui să mai fie o cameră în spate. Înainte de a găsi ceea ce caut, vocea groasă şi batjocoritoare a unui bărbat se aude din spatele tronului. Urmez vocea, trecând prin mica deschizătură, ajungând în ceea ce pare a fi o cameră de tortură.

          De perete, legat cu lanţuri cu suprafeţe ascuţite, Mike este nevoit să îndure durerea provocată de trădarea celui ce i-a dat viaţă. La fel ca mine, a sperat până în ultima clipă să nu fie adevărat, însă am învăţat amândoi pe calea cea mai îngrozitoare că ne-am înşelat. Speranţa din ochii lui a dispărut şi a fost înlocuită cu dezgust.

          Privirea îi este îndreptată spre bărbatul ce-i stă înainte, neluându-mi mult timp pentru a-mi da seama cine este.

          Încă ascunsă  de umbre, înaintez spre ei, ascultând cu atenţie vorbele celui de-al doilea decăzut, Belial. 

          – Copile, nu-ţi dai seama cât de patetic eşti zbătându-te? Crezi că ai vreo putere în faţa mea sau faptul că eşti odrasla celui ce i-am oferit câţiva dintre devoratorii mei? Îţi spun eu, nu are nici cea mai mică importanţă, tot ceea ce vreau eu este putere. Voi scăpa de tine prima dată, iar apoi de idiotul ăla. Mi-a trebuit fiecare gram de răbdare pentru a nu-l omorî pe loc.

          Păşeşte spre fratele meu, ridicând braţul în dreptul inimii lui. Cu o mişcare rapidă, încearcă să-i străpungă pieptul, însă sunt mult mai rapidă ca el, luându-l prin surprindere când îi opresc mâna şi renunţ la forma fantomatică. Îl atac, nedându-i timp de reacţie. Mişcările îi sunt încetinite de întunericul ce acum ne înconjoară pe amândoi. Încearcă să se împotrivească, dar îşi pierde forţele cu fiecare secundă trecută.

          Trăsăturile îi trădează frica. Ştie că nu are scăpare, iar acum este obligat să simtă treacă prin experienţa pierderii puterii adunate de-a lungul timpului. Îl privesc zbătându-se, apoi îi întorc spatele, îndreptându-mi întreaga atenţie asupra fratelui meu. Rup lanţurile fără a depune vreun pic de efort, apoi trec braţul lui Mike peste umerii mei. Îl ajut să meargă, deşi mai mult îl târăsc, el fiind mult prea slăbit pentru a mai observa ce se întâmplă în jur. 

          Strigătul lui Belial se aude pentru ultima dată înainte de a fi complet acaparat de întuneric. Fără a mă opri, protejez corpul fratelui meu, ieşind din peşteră. Mă întorc, privind intrarea... Devoratorii au simţit moartea stăpânului lor şi-au început să se trezească.

          Îmi cuprind mai bine fratele în braţe, pregătindu-mă de saltul necesar pentru a ieşi din prăpastie. 

          Cu satisfacţie, transmit prin legatura mea cu luptătorii creaţi:

          – Răzbunaţi-vă! Distruge-ţi locul!