Chris P.D.V.
Sotia mea urca in masina, cu un buchet imens de flori in brate. Am zambit trist si am pornit masina, indreptandu-ma spre cimitir. Cedric era inca la scoala si nu consider ca ar fi cel mai placut moment din viata lui sa isi vada tatal plangand. Desi ar plange si el... Parintii mei au fost niste persoane minunate. Astazi se implineste un an de la moartea lor, iar apasarea pe care o simt in piept aproape ca ma doboara. Dupa cateva minute am parcat in fata cimitirului. M-am dat jos din masina, oprindu-ma si privind in gol toate acele morminte, in care probabil zac oameni care nu au avut nici o putere sa lupte in fata mortii. Carla imi stranse bratul si ma trase dupa ea.
- Fii tare, Chris. - Spuse destul de incet si aseza florile pe mormintele lor. Ambele unite, asa cum au fost ei toata viata. Uneori am constiinta incarcata... Am senzatia ca nu i-am pretuit destul. Poate daca o faceam, nu mai sufeream atat.
- E greu, Carla. E atat de greu sa te uiti la un mormam de pamant in loc sa te uiti la ei... Care aveau mereu zambetul pe buze, erau atat de energici si se iubeau atat de mult. Niciodata nu am stiut toata povestea lor si prin cate au trecut, dar clar e ca nimeni nu ii putea desparti. Nici macar mortea nu a facut-o... Sunt amandoi, impreuna si poate acum ma aud.
- Chris... - Sopti aceasta cu accentul sau britanic. M-am casatorit cu Carla in urma cu 15 ani. Ne-am cunoscut intr-o calatorie in Londra, una de afaceri. Afacerile tatalui meu, pe care si astazi le mai conduc. - Erau batrani, iubitule. Asa a fost sa fie... Stii ca te-a iubit enorm. Si pe Marie la fel. - Spuse incet si imi puse mana pe spate.
- Stiu... Si eu ii iubesc enorm. Si sper ca sunt aici... Pe aici pe undeva si ca ma vad. Stiu ca sunt pe aici... Mi-e atat de dor de ei.
- Si mie. - Se aseza in genunchi si isi trecu mana peste pamantul moale.
Anne Marie P.D.V.
I-am zambit sters fratelui meu la intrarea in cimitir... Nu mai puteam sa ii adresez nici un cuvant. Simteam cum ochii ma inteapa, iar lacrimile sunt gata sa curga. Rich isi puse bratul in jurul taliei mele si ma stranse in brate. Stia ca am nevoie de asta ca de aer. Chris se urca in masina, aruncandu-mi o ultima privire trista. Am inghitit nodul din gat si am intrat in cimitir, tinand doua buchete de trandafiri in brate. Pozele lor erau asezate pe pietrele funerare... Erau atat de frumosi. Si acum... Acum zac intr-o groapa, la 2 metri sub pamant. Am asezat buchetele de trandafiri pe mormintele lor, langa cele ale lui Chris. O lacrima mi se scurse pe obraz, fiind urmata de multe altele.
- Nu e corect... De ce ei? A trecut deja un an, iar amintirea lor ma distruge. Ma distruge faptul ca eu sunt aici, iar ei sunt acolo... Ca nu ii mai am langa mine... Mi-e atat de dor de ei. - Am spus printre lacrimi, trecandu-mi degetele prin pamantul destul de aspru.
- Marie... Ma doare sa te vad ca plangi, iubire. Ei sunt bine... La fel cum suntem si noi. Ce crezi ca ar spune mama ta cand te-ar vedea atat de slaba in fata lacrimilor? Ea era o femeie puternica. Iar tu esti la fel ca ea... - Imi zise incet Rich, aplecandu-se spre mine. M-am asezat in sezut langa mormantul mamei si am privit in gol poza asezata pe piatra. Semanam atat de mult. Si ea era atat de frumoasa.
- Asta e momentul cand nu imi pasa ca ma vede cineva ca plang. Ii vreau inapoi si stiu ca nu o sa mi-i aduca nimeni daca plang, dar asa ma descarc. - Mi-am trecut degetele peste poza ei, mangaind-o incet.
Mi-am indreptat privirea spre poza tatalui meu... Mereu a fost atat de frumos? Presupun ca da... Imi pare rau ca nu imi amintesc cum arata cand eram foarte mica. Am poze doar de la 10 ani in sus. Sunt sigura ca avea multe fete la picioare, iar faptul ca din toate a ales-o pe mama, o face pe ea mult mai speciala. Ce a avut ea atat de special? Sau ce l-a atras atat de mult la ea? Asta nu o sa stiu niciodata, dar stiu ca era perfecta.
- Era frumoasa... - Am soptit eu, dupa care m-am ridicat in genunchi.
- La fel ca tine. - Am zambit, iar el se apleca si ma stranse in brate.
Autor P.D.V.
Nici moartea nu ii desparte pe oameni... Atata timp cat persoana este in inima noastra, ea nu o sa moara niciodata. Tineti minte asta... Poate si voua va e dor de cineva drag care nu mai e printre noi. Nu mai e trupeste, dar poate acum e langa tine si te vegheaza. Dragostea invinge orice si nu poate fi invinsa de nimic. Nici macar de moarte. Poate nu dau cel mai bun exemplu.. Defapt.. Exista unul? Sunt atat de multe...
Anne-Marie se urca in masina , impreuna cu sotul ei. Dah.. Amandoi erau la fel de tristi. Oricat de mult rau ne-ar face parintii, trebuie sa-i iubim si sa ii respectam pentru ca ei sunt cei care ne-au crescut si ne-au dat viata.
Unele povesti de viata sunt greu de explicat... Si aceasta e... Poate unii nu inteleg nimic de aici, poate altii da. Principalul e iubirea... Iubirea cere sacrificii, iar tu trebuie sa fii dispus sa le faci pe toate, indiferent daca asta impune moarte sau orice altceva. Persoana iubita merita totul... Orice lucru marunt, in dragoste e important. Dar sa iti dai viata pentru persoana iubita? Asta e cea mai mare dovada de iubire , dar si cea mai dureroasa, pentru amandoi. Va pierdeti unul pe altul, dar viata mereu trebuie sa mearga inainte.
Dar sa nu mai vorbim despre moarte... Iubirea e cea mai importanta in viata asta! Sper ca toti sa va gasiti iubirea, asa cum l-a gasit M pe Razvan. Nu in acele circumstante, dar sa va iubiti la fel de mult.
THE END...