Capcana Șerpilor

capitolul 14

M-a luat de mana si m-a condus in gradina. Gradina era plina de trandafiri negri. Erau atat de negri incat abia daca vedeai spinii. Iarba avea o culoare de verde smarald. Iar afara, afara era paragina.

-Ce I-ai facut acestui regat?

-Poti macar sa incerci sa nu mai dai vina pe mine? Sunt un monstru dar nu sunt singurul monstru din Foletto.

Furie. Asta am vazut pe chipul lui. O furie de neimaginat. De parca I-am bagat o sageata de ametist in inima. Nu am stiut ce sa spun. Chiar daca m-a rapit nu pare ca a facut-o din intentii rele.

-Nu vreau sa dau vina pe tine, dar sunt distrusa. Cei cu care mi-am petrecut toata viata au disparut. Iar tu ma scoti la vanatoare?

-Larissa, prietenii tai au disparut cu un motiv intemeiat. Este o creatura in libertate, care se hraneste cu oameni. De obicei creatura sta aici. De aceea te-am chemat la vanatoare. Te pricepi la tras cu arcul.

Am ramas confuza. De unde stia ca ma pricep sa trag cu arcul. A fost decat o noapte . O noapte despre care nu stie nimeni in afara de mine. Am ucis pe cineva in acea zi. Am ucis din pura razbunare. Inima mea era atat de plina de ura incat I-as fi ucis fiecare generatie. Una cate una. A fost multa ura in inima mea. Iar daca ma intrebi daca am remuscari o sa iti raspund sincer. Ma bucur de ce am facut si nu am pic de remuscari. Am simtit ca aveam umanitatea oprita. Nu voiam decat sa ma razbun pe cateaua aia.

-E in regula sa nu simti remuscari. Cand ai in tine un sentiment de furie atat de mare iti blochezi din instinct remuscarile si parerea de rau.

-De unde stii toate astea? Ce imi faci?

-Nu iti fac nimic.

-Atunci?

-Taci!

M-am enervat. M-am enervat atat de tare incat imi venea sa ii dau un pumn in gura. Dar apoi am vazut. Am vazut creatura. Nu am pasit. Mi-am fixat arcul.

-Trage.

Am tras.

Sageata a sarit din arcul meu din lemn cu o viteza uriasa. Se ducea in copac. M-am uitat la ea cu atata putere si atata vointa sa si schimbe directia. Si a facut-o.

Sageata de ametist a lovit creatura in cap. Din cap iesea o substanta galbena.Era o substanta lichida si stralucitoare. Creatura a lesinat.

-Am reusit! Am spus eu plina de fericire.

M-a luat in brate. Am simtit caldura din imbratisarea lui. Era o imbratisare calda menita sa ma linisteasca si sa ma apere. M-am simtit in siguranta. M-am simtit de parca nimeni nu ma poate rani. De parca am controlul. Iar apoi...

Am simtit. Am simtit cum aerul statea in loc, nu puteam respira. Creatura s-a intors. Am cazut...

M-am trezit intr-un loc diferit. Era intuneric. Am strigat dupa el. Nu mi-a raspuns. Era un intuneric urias. Nu era pic de lumina. Nu ma vedeam nici pe mine.

Deodata o imagina aparu in fata mea. De parca vizionam un film. Era padurea in care s-a tinut lupta. Creatura era in spatele lui. Iar eu. Eu zaceam in palmele lui.

A plans . I-am vazut o lacrima curgand. Nu era o lacrima normala. Era o lacrima neagra. A urlat. A urlat cum nu am mai auzit pana acum. Creatura a disparut intr-un nor de fum. Am ramas doar eu si cu el.

-Te duc acasa. Mai rezista te rog.

Si s-a teleportat. Am ajuns la el in castel. In sufragerie. M-a asezat pe canapeaua cu imprimeu colorat. Avea un model ciudat. Arata a vraja. Nu puteam intelege oentru ca era in alta limba. Nu o recunosteam.

M-a lasat jos si a zis:

-Te voi face bine Larissa. Promit.

Si a plecat.